ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 923/2018

Precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă (dobânda de referință + marja băncii) din contractul de credit, având în vedere procentul de dobândă și valoarea indicelui LIBOR de la data încheierii contractului, cu precizarea perioadei de actualizare a ratei dobânzii;

Obligarea pârâtei la stabilirea în contractul de credit a ratei dobânzii și a marjei băncii în funcție de indicele de referință LIBOR de la data semnării contractului - 18.02.2008;

Restituirea tuturor sumelor percepute cu titlu de dobândă fără titlu legal și contractual și cu titlu de comision de acordare, în cuantum de 1694 CHF;

Refacerea graficelor de rambursare având în vedere indicele LIBOR actualizat periodic și marja fixă de la data încheierii contractului de credit; 6 Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia;

Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/leu la valoarea de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

Denominarea plăților în moneda națională, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 22354 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și excepția lipsei de interes și a fost admisă în parte cererea reclamanților A. și B., constatându-se caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5.2 din contractul nr. x/2000/7209 din 18.02.2008 în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii "în conformitate cu politica băncii", fiind respinse celelalte cereri ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B. și pârâta D.. Prin decizia nr. 3961 din 16 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D.., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea privind caracterul abuziv al art. 5.2. din contractul nr. x/2000/7209 din 18.02.2008 ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelante. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., care au solicitat modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. La data de 15 noiembrie 2017, recurenții au depus la dosar o cerere modificatoare, prin care au arătat că înțeleg să formuleze contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3961 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, iar nu recurs, iar la termenul din 27 noiembrie 2017, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a soluționa recursul declarat în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborat cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1 R din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu majoritate, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenții-reclamanți A. și B., împotriva deciziei civile nr. 3961 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin adresa emisă de Curtea de Apel București a fost înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., împotriva deciziei civile nr. 3961 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, către Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 februarie 2018. La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 505 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ. "contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Prin manifestarea de voință a reclamanților A. și B., exprimată la data de 15 noiembrie 2017 în fața Curții de Apel București, aceștia au arătat că înțeleg să formuleze contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3961 din data de 16 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015. În acest context, Înalta Curte constată că decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a fost pronunțată de către Tribunalul București, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția de necompetență și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.