ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2180/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 9 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se dispună constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 8 alin. (8).1, art. 9 alin. (1) pct. a și alin. (9).2 din convenția de credit nr. x/2689 din 30 ianuarie 2007; precizarea elementelor componente ale procentului de dobândă (dobânda de referință plus marja băncii) din contractul de credit menționat, având în vedere procentul de dobândă și valoarea indicelui Libor de la data încheierii contractului și precizarea perioadei de actualizare a ratei de dobândă pentru perioada 30 ianuarie 2007 - 23 iulie 2014; obligarea pârâtei la stabilirea în contractul de credit a ratei dobânzii și a marjei băncii în funcție de indicele de referință Libor de la data semnării contractului; restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de dobândă fără titlu legal și contractual, în baza clauzelor abuzive mai sus menționate; refacerea graficelor de rambursare, având în vedere indicele Libor actualizat periodic și marja fixă de la data încheierii contractului de credit; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserate în contractul de credit și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - RON la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în monedă națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în monedă națională.

Prin sentința civilă nr. 2111 din data de 6 februarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 5224 din data de 29 septembrie 2015, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de obiect, lipsei de interes și prescripției extinctive, invocate de pârâtă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 8.1 teza a III-a, numai în ceea ce privește sintagma "în conformitate cu politica Băncii" și la art. 9.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x/2689 din data de 30 ianuarie 2007, a constatat nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2015 la data de 8 noiembrie 2016, părțile criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea pronunțată la data de 18 ianuarie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C-186/16.

Ulterior, prin încheierea din data de 11 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de repunere pe rol formulată de apelanții-reclamanți A. și B..

Prin rezoluția din 9 mai 2018, în cauză a fost acordat termen de judecată la data de 12 septembrie 2018 și s-a dispus citarea părților, în vederea discutării incidentului procedural al perimării, precum și a cererii de repunere pe rol formulată la data de 7 mai 2018 de apelanții-reclamanți A. și B..

Prin decizia nr. 1627 din 12 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția perimării și a constatat perimate apelurile formulate de apelanții-reclamanți A. și B., precum și de apelanta pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5224 din data de 29 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea litigiului.

Recurenții-reclamanți au invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, raportându-se la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, au arătat că la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2017, instanța de apel a procedat, din proprie inițiativă, la suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că, în perioada septembrie 2017 - martie 2018, apărătorul acestora, domnul avocat D., confruntat cu o serie de probleme juridice, a încheiat contractul de conlucrare nr. 673 din data de 5 septembrie 2017 cu domnul avocat E., contract ce a fost înregistrat atât la Baroul București, cât și la Baroul Olt, obligațiile contractuale asumate fiind astfel transmise ultimului menționat, pentru a se evita lezarea drepturilor clienților.

Precizând că la data de 9 noiembrie 2017, după pronunțarea soluției Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurenții-reclamanți au formulat, prin reprezentant, o primă cerere de repunere pe rol a cauzei, aceștia au învederat că, prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2018, instanța de apel a anulat cererea de repunere pe rol, apreciind că semnatarul cererii nu a făcut dovada calității de reprezentant al recurenților, cu toate că la dosar s-a depus contractul de conlucrare anterior evocat.

Au făcut referire și la o a doua cerere de repunere pe rol, formulată în fața instanței de apel prin intermediul domnului avocat D., precizând că, prin decizia atacată, instanța de apel a constatat calea de atac perimată și nu a mai analizat cererea de repunere pe rol.

Recurenții-reclamanți au mai formulat critici referitoare la soluția pronunțată de prima instanță, referitoare la modul de soluționare al cererilor privind comisionul de acordare, calculul dobânzii, clauza de risc valutar și înghețarea cursului de schimb CHF - RON, invocând încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor relevate ale Legii nr. 193/2000, Legii nr. 289/2004, Regulamentului BNR nr. 3/2007 și Legii nr. 34/2006.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a fost declarat în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A. și, admițându-l în principiu, a fixat termen pentru soluționare la data de 22 noiembrie 2019, în ședință publică.

Analizând recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B., în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl constată fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți A. și B. susțin că în mod greșit a admis instanța de apel excepția perimării cererii, deoarece suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanță, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a hotărârii ce urma a fi pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza "Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești S.A.", înregistrată sub nr. C-186/16, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014 cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13.

Deși recurenții-reclamanți au indicat, drept temei de drept al recursului, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în raport cu dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs, că argumentele invocate pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aspectele învederate se referă, în realitate, la greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 413, 415 și 416 din C. proc. civ., cu consecința greșitei constatări, ca fiind perimate, a apelurilor formulate.

Sub acest aspect, se reține că art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar alin. (3) al aceluiași text de lege stabilește că:

"nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Per a contrario, perimarea nu se aplică în cazul existenței unor motive care nu îi sunt imputabile părții.

În speță, se reține că, prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel București a dispus, din oficiu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei aflate în apel, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, având ca obiect mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13.

Instanța de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menționate, că, deși existența unei cauze pe rolul unei instanțe internaționale nu este avută în vedere, expres, de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu poate fi ignorat aspectul că o altă instanță națională (Curtea de Apel Oradea) a apreciat că normele invocate în respectiva cauză nu sunt clare și necesită un răspuns din partea Curții Europene.

Astfel, a considerat că normele a căror clarificare s-a solicitat prin formularea sesizării au relevanță în economia prezentei spețe, fiind vorba de o directivă transpusă în legislația națională (Legea nr. 193/2000) și care constituie unul dintre temeiurile cererii de chemare în judecată formulate de recurenții-reclamanți.

Pe cale de consecință, în vederea unei bune administrări a actului de justiție, instanța de apel a apreciat util a nu se pronunța în cauză, până când instanța comunitară nu va formula un răspuns în cauza C-186/16 "Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești S.A.", pentru a nu determina o interpretare diferită a normei juridice aplicabile pentru situații juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Împrejurarea că instanța de apel a avut nelămuriri privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene și a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu pot fi socotite a contura o culpă a reclamantului în lăsarea cauzei în nelucrare.

Procedura întrebării preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost instituită, așa cum se prevede în Tratate, fie pentru a asigura un mijloc de constatare a validității dreptului Uniunii, fie pentru a oferi instanței o interpretare a acestuia. La nivelul Uniunii Europene interpretarea dreptului se face de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiind obligatorie pentru judecătorul național. De altfel, cererea de sesizare privind pronunțarea deciziei preliminare aparține exclusiv instanței naționale, nu și părților.

De asemenea, se reține că reclamantul nu are calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebare preliminară de Curtea de Apel Oradea (dosarul nr. x/2014) și care a prilejuit suspendarea judecății apelului și în cauza de față.

În fine, corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Astfel, ca regulă, având în vedere principiul disponibilității, reluarea judecății nu are loc din oficiu în cazul suspendării voluntare, facultative și chiar de drept, astfel că dacă partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol, începe să curgă termenul de perimare.

Cu toate acestea, atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se va face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru identitate de rațiune și cu atât mai mult trebuie să se procedeze în același fel atunci când instanța de judecată, apelând la analogia legii, asimilează o cerere de sesizare în vederea pronunțării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, unei "judecăți", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și suspendă judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesității interpretării și aplicării unitare a legislației UE și a caracterului obligatoriu al deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, în contextul analizat, corelativ aprecierii unilaterale asupra aplicării suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanței de apel îi revenea obligația de a verifica dacă în speță mai subzistă motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2017 și de a dispune, din oficiu, reluarea judecății după pronunțarea hotărârii preliminare, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării apelurilor.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Având în vedere soluția adoptată, dar și împrejurarea că restul criticilor formulate de recurenții-reclamanți nu au legătură cu decizia atacată, ci vizează hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte nu le va analiza în prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1627 din 12 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite apelurile spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.