ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2152/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 17 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. GALAȚI a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței: obligarea pârâtului la plata sumei de 5.743.440 Euro, cu titlu de debit principal, dobânzi și penalități aferente contractelor de credit nr. x/27.08.2009 (împreună cu actele adiționale nr. x/25.09.2009, nr. y/25.11.2009, nr. z/27.02.2010 și nr. 4/27.08.2009 la acest contract), nr. x/02.11.2009 (împreună cu actele adiționale nr. x/02.02.2010 și nr. y/01.08.2010 la acest contract) și nr. x/17.03.2010 (împreună cu actele adiționale nr. x/20.04.2010 și nr. y/17.09.2010 la acest contract); de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii aferente creditului nerambursat și a penalităților de întârziere de la data de 06.02.2013, până la data promovării acțiunii (15.03.2016), cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, la data de 10.08.2016, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția nulității clauzelor din contractele de credit nr. x/2010, y/2009, z/2009, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

Prin sentința civilă nr. 7251/2016, pronunțată la data de 16 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A. GALAȚI și pe pârâtul B., ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A. GALAȚI cât și pârâtul B.- apel incident.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 889, pronunțată la data de 18 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta- reclamantă A. S.A. GALAȚI și de către apelantul- pârât B., împotriva sentinței civile nr. 7251/16.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SOCIETATEA A. S.A. GALAȚI.

Recurenta-reclamantă se raportează la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv, dispozițiile referitoare la instituția prescripției extinctive reglementate prin Decretul nr. 167/1958, în cauză instanța de apel întemeindu-și soluția de respingere a apelului său pe dispozițiile art. 16 lit. c), care ar avea în vedere începerea unui act de executare silită, aspect care este contrar atât literei, cât și spiritului actului normativ arătat.

Astfel, a arătat recurenta-reclamantă, întreruperea termenului (material) de prescripție, pe care a invocat-o încă de la fond, are la bază recunoașterile de datorie formulate de către debitorul B., în temeiul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, care au întrerupt astfel prescripția, în sens material, pentru obținerea unei creanțe certe împotriva debitorului-acțiune condamnatorie, iar, atâta vreme cât însăși existența, valabilitatea și efectele contractelor de credit au fost contestate în instanță, orice valorificare a acestor convenții dinrte părți era supusă suspendării, depinzând de soluția finală ce urma a fi dată în dosarul de nulitate absolută.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar de față, recurenta-reclamantă a urmărit obținerea unui titlu executoriu pentru sume de bani împrumutate, cu titlu de credit, pârâtului.

Contractele de credit au devenit scadente la 31.12.2010 iar acțiunea de față a fost introdusă la 31.03.2016 astfel că, în raport de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, soluție menținută și de instanța de apel.

Atât la fond cât și în apel, reclamanta a susținut că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă ca urmare a demersurilor judiciare efectuate în vedere a executării celor două bilete la ordin emise în legătură cu contractele de credit.

În acest sens, reclamanta a indicat cazul de întrerupere a prescripției extinctive prevăzut de art. 16 pct. c din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care, prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare.

Asadar, reclamanta, deși urmărește obținerea unui titlu executoriu în raport de care sunt aplicabile dispozițiile art. 16 pct. a și b din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aceasta se prevalează de cazul de întrerupere a prescripției executării silite prevăzut de art. 16 pct. c. care însă, poate fi invocat doar în faza executării silite.

Deși recurenta a invocat o presupusă întrerupere a prescripției extinctive ca urmare a demersurilor judiciare de a pune în executare biletele la ordin, această critică nu poate fi primită întrucât, chiar dacă biletele la ordin au fost emise în legătură cu contractele de credit, acestea au caracter autonom față de contractele de credit în baza cărora s-au născut pretențiile care fac obiectul prezentului dosar, și de aceea, contrar susținerilor recurentei, nu pot reprezenta cauze de întrerupere a prescripției extinctive.

Dispozițiile art. 16 pct. c din Decretul nr. 167/1958 invocate de recurentă pe considerentul existenței unui act de executare dedus din acțiunile formulate în instanță pentru punerea în executare a celor două bilete, au în vedere prescrierea dreptului de a obține executarea silită iar nu întreruperea prescripției dreptului material la acțiune, or, astfel cum s-a arătat, între cele două tipuri de prescripție există deosebiri fundamentale, acestea având incidență în funcție de faza procesuală în care se află cauza.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la existența unor acte de recunoaștere a sumelor datorate pârâtei cu ocazia demersurilor judiciare pentru punerea în executare a celor două bilete la ordin.

Pentru a produce efecte, recunoașterea unui drept trebuie să fie neîndoielnică ca atare, să rezulte în mod neechivoc din partea celui în folosul căruia curge prescripția.

Din administrarea probelor în fața instanțelor de fond nu s-a reținut că o astfel de recunoaștere ar fi avut loc ci faptul că pârâtul a contestat toate demersurile judiciare ale reclamantei, care astfel cum s-a arătat, au avut în vedere executarea biletelor la ordin, ceea ce este distinct de obiectul dosarului de față prin care s-a urmărit obținerea unui titlu executoriu împotriva pârâtului.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 889 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 889 din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.