ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 18 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de credit nr. x din 10 mai 2010;
să constate că pârâta nu avea dreptul să declare scadența anticipată a creditului și nici să demareze procedurile de recuperare a creanței;
să îl repună pe reclamant în dreptul de a rambursa ratele de credit, astfel cum au fost convenite inițial;
să o oblige pe pârâtă la plata de penalități în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere, până la executarea acestor obligații.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 și art. 970 C. civ. din 1865.
Prin sentința civilă nr. 7550/2016 din 25 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea; a constatat că pârâta nu avea dreptul să declare scadența anticipată a creditului; a obligat-o pe pârâtă la repunerea reclamantului în dreptul de a rambursa ratele de credit; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere; a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.467,10 RON.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 289 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței primei instanțe și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.475 RON.
Împotriva deciziei instanței de apel, B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare la recurs.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului și de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anterioare având în vedere că l-a repus pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că repunerea în graficul de rambursare a creditului reprezintă voința părților, în sensul continuării relațiilor contractuale, iar nu achiesarea la hotărârea evocată în raport și că înțelege să renunțe la judecata recursului.
Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".
Conform art. 464 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială", iar potrivit art. 464 alin. (3) din același act normativ, "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre".
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului și de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anterioare având în vedere că l-a repus pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului.
Instanța supremă apreciază că demersul recurentei-pârâte de a-l repune pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului echivalează cu executarea deciziei recurate.
Or, executarea deciziei recurate, dublată de o cerere renunțare la judecata recursului, care însă nu îndeplinește cerința formei autentice impusă de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă o faptă precisă și concordantă care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre.
Prin urmare, executarea hotărârii recurate, în sensul repunerii intimatului-reclamant în graficul de rambursare a creditului, echivalează cu achiesarea tacită la hotărârea recurată, conform art. 464 alin. (3) C. proc. civ.
Cum achiesarea tacită la hotârârea recurată are ca efect menținerea dispozițiilor sale, inclusiv a celor referitoare la plata cheltuielilor de judecată, rezultă că nu poate fi dispusă exonerarea recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anteriore.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 289 din 13 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.