ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2149/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 894 pronunțată în data de 23 aprilie 2018, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocate de către pârâta S.C. A. S.A. și a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pretențiile care fac obiectul prezentului litigiu rezultă din lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 și actelor adiționale încheiate între pârâta A. S.A. Ploiești, în calitate de beneficiar și pârâta D. S.A. Ploiești, în calitate de antreprenor general pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., executate, recunoscute de părți ca realizate în șantier și solicitate la plată (atașamente privind stadii fizice plus situații de lucrări și facturi aferente emise de antreprenorul general).

S-a reținut că lucrările au fost subcontractate de antreprenorul pârât D. S.A. inițial cu S.C. E. S.R.L. Deva și, ulterior în vederea finalizării cu reclamanta B. S.R.L.

Astfel, reclamanta B. S.R.L. are calitatea de subantreprenor și pârâta A. S.A. are calitatea de beneficiar, iar pe parcursul derulării litigiului pârâta D. S.A. (antreprenorul) a intrat în procedura insolvenței.

Astfel, în cauză, suntem în prezența a două contracte distincte (contractul de antrepriză și contractul de subantrepriză) care creează, în consecință, două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar și antreprenor și, respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor și subantreprenor.

Raportat la cele de mai sus a rezultat că subantreprenoarea B. S.R.L. și beneficiara A. S.A. se găsesc în raporturi juridice diferite (una numai în raportul de subantrepriză, iar cealaltă numai în raportul de antrepriză), motiv pentru care contractul de subantrepriză nu produce efecte față de beneficiar în raport cu care apare ca fiind "res inter alios acta".

Astfel, convenția de plată nr. x/18.04.2006, invocată de către reclamanta B. S.R.L. nu putea fi opusă contractelor anterior menționate.

Acțiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. conferă, prin excepție de la principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării doar pentru plata lor, adică pentru drepturile corelative muncii prestate și numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Persoana juridică subantreprenor nu poate fi asimilată noțiunii de lucrător la care se referă art. 1488 C. civ. deoarece această persoană juridică nu desfășoară activitatea de construcție propriu-zisă ci reprezintă entitatea în cadrul căreia activitatea se realizează prin lucrători angajați sau alte persoane cooptate în scopul aducerii la îndeplinirea activității contractante, iar plata la care se referă textul de lege aparține doar lucrătorilor ("plata lor") pentru munca personală prestată și nu societății subantreprenoare.

Subantreprenorul are la îndemână acțiunea în răspundere contractuală împotriva antreprenorului pentru plata drepturilor corelative obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză și nu se poate îndrepta împotriva beneficiarului pentru realizarea drepturilor din contractul în care acesta nu este parte, așa cum s-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății.

Prin dispozițiile art. 1488 C. civ. s-a instituit o excepție de la principiul relativității efectelor actelor juridice în scopul de a proteja dreptul lucrătorilor, al salariaților pentru munca prestată și nu de a conferi subantreprenorului, în realitate antreprenor la rândul său, posibilitatea de a-și îndestula creanța decurgând dintr-un contract printr-o acțiune directă împotriva unui debitor al debitorului său, o atare acțiune nefiind posibilă în condițiile art. 1488 vechiul C. civ.

Tribunalul a constatat că reclamanta B. S.R.L. se află în eroare când apreciază că sfera noțiunii de lucrător intră și reclamanta, în calitate de persoană juridică subantreprenor, care prin acțiunea promovată tinde la realizarea creanței ce decurge din contractul de subantrepriză încheiat cu antreprenorul, contract față de care pârâta A. este terț.

Totodată, tribunalul nu a reținut nici susținerea reclamantei potrivit căreia dispozițiile art. 1488 C. civ. ar deveni inaplicabile, din moment ce aceasta își poare recupera pretențiile de la antreprenorul D. S.A., care în prezent este în procedura insolvenței și reclamanta are posibilitatea să se înscrie la masa credală, în virtutea raporturilor contractuale derulate între părți.

În ceea ce privește decizia nr. 1728/28.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a susținut reclamanta că instanța de recurs a stabilit că prezenta cauză trebuie să continue în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., tribunalul nu a mai avut-o în vedere întrucât, prin decizia respectivă nu s-au analizat aspectele învederate tribunalului prin cererea din data de 18.12.2017 formulată de către pârâta S.C. A. S.A.

Prin prisma acestor considerente, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale active invocate de către pârâta S.C. A. S.A. este întemeiată, a admis-o ca atare și a respins acțiunea față de pârâta S.C. A. S.A. ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL.

Prin decizia nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L reprezentată prin lichidator judiciar Societatea C. SPRL, împotriva sentinței nr. 894 din data de 23 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., pentru următoarele argumente:

Prin motivele de apel formulate, apelanta a susținut în mod neîntemeiat faptul că hotărârea apelată ar fi nulă pe considerentul că instanța de fond nu ar fi analizat toate susținerile sale, că temeiul de drept invocat și întregul material probator administrat în cauză ignoră convenția de plată nr. x/18.04.2006 (nr. 5137/27.04.2006) privind lucrările executate de B. S.R.L. la obiectivul de investiții Clădire Dispecerat Central, precum și faptul că hotărârea nu ar fi nici motivată.

În mod corect s-a reținut de către instanța de fond că pretențiile ce fac obiectul prezentului litigiu rezultă din lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 și actelor adiționale încheiate între pârâta A. S.A. Ploiești, în calitate de beneficiar, și pârâta D. S.A., în calitate de antreprenor general, pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., executate, recunoscute de părți ca realizate în șantier și solicitate la plată. Lucrările au fost subcontractate de antreprenorul general pârâta D. S.A. inițial cu S.C. E. S.R.L. Deva și, ulterior, în vederea finalizării cu reclamanta B. S.R.L.

De asemenea, s-a reținut în mod just și faptul că în cauză suntem în prezența a două contracte distincte (contractul de antrepriză și contractul de subantrepriză) care creează, în consecință, două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar și antreprenor, și, respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor și subantreprenor.

Prin urmare, așa cum prima instanță prin hotărârea pronunțată a constatat în mod temeinic și legal, raportat la cele anterior învederate rezultă că subantreprenoarea B. S.R.L. și beneficiara A. S.A. se găsesc în raporturi juridice diferite (una numai în raportul de subantrepriză, iar cealaltă numai în raportul de antrepriză), motiv pentru care contractul de subantrepriză nu produce efecte față de beneficiar. Ca atare, convenția de plată nr. x/18.04.2006 invocată de reclamantă nu poate fi opusă contractelor anterior menționate, nefiind vorba de un act adițional și nefiind încheiat între părțile procesuale și antreprenorul general.

În motivarea soluției sale, privind lipsa procesuală activă a reclamantei, instanța de fond în mod corect a reținut că subantreprenorul persoană juridică nu poate fi asimilat noțiunii de lucrător la care se referă art. 1.488 C. civ. din 1864, iar plata la care se referă art. 1.488 C. civ. aparține doar lucrătorilor și nu subantreprenorilor persoane juridice. Prin urmare, apelanta-reclamantă nefiind titularul dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Mai mult, în considerentele hotărârii apelate instanța de fond a indicat și calea procedurală ce trebuie urmată, respectiv aceea că subantreprenorul are la dispoziție acțiunea în răspundere contractuală împotriva antreprenorului pentru plata drepturilor corelative obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză, acesta neputându-se îndrepta împotriva beneficiarului pentru realizarea drepturilor din contractul în care acesta nu este parte, aspecte lămurite de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3741/25.11.2014.

Astfel, din textul deciziei anterior menționate rezultă că, în cazul subantreprenorului persoană juridică este irelevant faptul că antreprenorul general l-a plătit sau nu l-a plătit pe subantreprenor, că beneficiarul l-a plătit sau nu l-a plătit pe antreprenorul general, relațiile dintre aceste persoane urmează a se regla în temeiul contractelor încheiate între aceștia (contractul de antrepriză pentru raporturile dintre antreprenorul general și beneficiar, respectiv contractul de subantrepriză între subantreprenor și antreprenorul general) și nu pe calea acțiunii directe introdusă de subantreprenor împotriva beneficiarului. Oricum, aceste chestiuni privind plățile țin de fondul dreptului și nu de problema în discuție - lipsa calității procesuale active a subantreprenorului persoană juridică în acțiunea directă îndreptată împotriva beneficiarului în temeiul art. 1488 Vechi C. civ.

În ceea ce privește ultima critică invocată de către apelanta-reclamantă, și anume îmbogățirea fără justă cauză, s-a constatat că în speță nu este îndeplinită una din condițiile juridice ale acțiunii în restituire și anume, că cel păgubit are la dispoziție o acțiune în răspundere contractuală izvorâtă din contractul încheiat între antreprenorul general și apelanta în speță în calitate de subantreprenor. Ca atare, pentru perioada de valabilitate a convenției de plată, reclamanta-apelantă avea posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe dispozițiile acesteia, iar în restul perioadei de executare a contractului aceasta avea la îndemână intentarea unei acțiuni numai împotriva antreprenorului general D. S.A., bazată pe prevederile contractului de lucrări nr. x/1995, oricum existența unui contract valabil încheiat între părți înlătură incidența instituției juridice a îmbogățirii fără just temei.

Având în vedere cele arătate, în mod just instanța de fond nu a reținut susținerile apelantei potrivit cărora dispozițiile art. 1488 vechiul C. civ. ar deveni inaplicabile, argumentând în mod legal faptul că, din moment ce reclamanta își poate recupera pretențiile de la antreprenorul general pârâta D. S.A., care în prezent a intrat în procedura insolvenței, aceasta având posibilitatea să se înscrie la masa credală, în virtutea raporturilor contractuale derulate între părți. De precizat este și faptul că apelanta-reclamantă chiar a uzat de această procedură legală înscriindu-se pe tabelul creditorilor pârâtei principale D. S.A. cu debitul din prezenta acțiune, dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, materia: faliment.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L.- prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL.

Prin motivele de recurs s-a invocat nulitatea hotărârii apelate potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susținându-se că, deși s-a invocat, prin motivele de apel, nulitatea hotărârii instanței de fond întrucât judecătorul fondului a ignorat temeiul de drept invocat, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de nulitate invocat, pronunțând o hotărâre nemotivată, cu ignorarea incidenței art. 1488, art. 969 și urm. C. civ. față de Convenția de plată nr. x/18.04.2006 încheiată între părți, iar în subsidiar, a dispozițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză (astfel cum reiese din dispozițiile art. 493 si 494 C. civ.), având în vedere mărirea patrimoniului pârâtei pe seama patrimoniului recurentei, care a efectuat lucrările fără ca acestea să fie achitate, fiind încălcate dispozițiile art. 5 C. proc. civ. si implicit, dreptul reclamanților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. si art, 6 CEDO.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă nelegalitatea hotărârii recurate având în vedere că instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale active dar în același timp, aceeași instanță, a reținut că pentru perioada de valabilitate a convenției de plată reclamanta avea posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe Convenția de plată, instanța ignorând temeiurile de drept invocate.

În opinia recurentei, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind astfel incidente și motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.

Acțiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. din 1864 conferă, prin excepție de la principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării pentru plata lor și numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Însușindu-și întocmai atât susținerile pârâtei A., cât și motivarea instanței de fond, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile legale, deoarece beneficiarul nu a plătit lucrările efectuate nici către antreprenorul D. S.A. și nici către societatea recurentă, deși și-a asumat această obligație în mod direct prin Convenția de plată nr. x/18.04.2006.

Obligația de plată a pârâtei și implicit dreptul corelativ al recurentei de a solicita sumele neachitate, deci calitatea procesuală activă a acesteia, rezultă si este dovedită și prin înscrisurile depuse la dosar, neanalizate și înlăturate fără motivare. În unica motivare a instanței de apel se recunoaște posibilitatea, dreptul și calitatea reclamantei de a solicita plățile de la A. în baza Convenției, pentru ca ulterior însă, în mod suprinzător să admită excepția lipsei calității procesuale active.

Dispozițiile art. 1488 se aplică tuturor subantreprenorilor, indiferent de forma de desfășurare a activității, lucrători individuali sau întreprinderi. Interpretarea potrivit căreia dispozițiile art. 1488 C. civ. s-ar aplica doar lucrătorilor persoane fizice reprezintă o interpretare ce denaturează sensul și spiritul legii.

Dacă se acceptă ipoteza în care, numai persoanele fizice pot formula o asemenea acțiune - textul de lege rămâne inaplicabil intrucât, pe de o parte, în prezent subantrepriza în construcții este realizată de către persoanele juridice -societăți care au un asemenea obiect de activitate, în nici un caz de o persoană fizică, iar pe de altă parte, persoanele fizice, angajați ai societății care efectuează lucrările în subantrepriză, nu ar avea ce sume de bani să solicite decât plata muncii prestate, deci salariul cuvenit, interpretare ce intră în contradicție cu dispozițiile din Codul muncii, drepturile salariale fiind supuse acestor dispoziții si contractului de muncă încheiat cu angajatorul, deci tot cu persoana juridică.

În ceea ce privește temeiul de drept subsidiar, privind îmbogățirea fără justă cauză, pe de o parte instanța de apel nu a analizat faptul că s-a invocat neanalizarea acestuia de către instanța de fond iar, pe de altă parte, cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, întrucât reclamanta are la îndemână acțiunea îndreptată împotriva D..

Or, o asemenea interpretare proprie este nelegală întrucât o altă acțiune are în vedere o altă posibilitate de a recupera sumele de bani de la aceeași parte, respectiv dacă recurenta ar fi avut la îndemână o altă acțiune să îndrepte împotriva A., iar nu împotriva D..

Recurenta susține că, faptul că s-a înscris la masa credală nu face dovada lipsei calității procesuale active în acțiunea împotriva A. S.A., întrucât cele două demersuri judiciare nu se exclud unul pe celalalt, în condițiile în care în procedura insolvenței D. nu s-a recuperat nici o sumă de bani pentru lucrările executate.

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a formulat acțiunea în pretenții având în vedere calitatea acesteia de subantreprenor pentru lucrările care au făcut obiectul contractului nr. x/1995 și actelor adiționale încheiate între pârâta A. S.A. Ploiești, în calitate de beneficiar și pârâta D. S.A. Ploiești, în calitate de antreprenor general pentru realizarea obiectivului Clădire Dispecerat Central A., invocând ca temei legal art. 1488 C. civ.

Potrivit art. 1488 C. civ., zidarii, lemnarii și ceilalți lucrători întrebuințați la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt, pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cât acesta ar datora întreprinzătorului în momentul reclamației.

Înalta Curte reține că acest text de lege, invocat de recurenta-reclamantă ca temei juridic al acțiunii, reglementează acțiunea directă a lucrătorilor reprezentând o excepție de la principiul relativității efectelor contractului și are în vedere dreptul lucrătorilor angajați de antreprenor să-l acționeze direct pe beneficiar, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului.

Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâta S.C. A. S.A. și a respins acțiunea pentru acest motiv reținând că art. 1488 C. civ. nu este aplicabil în cauză, soluție menținută și de instanța de apel.

Prin motivele de recurs s-a invocat nulitatea hotărârii apelate potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținându-se că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată din perspectiva art. 1488, art. 969 și urm. C. civ. față de Convenția de plată nr. x/18.04.2006 încheiată între părți, fiind încălcate dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și implicit, dreptul reclamanților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, iar în subsidiar, dispozițiile privind îmbogățirea fără justă cauză.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la condițiile de invocare a acestui motiv de recurs, se constată că recurenta l-a indicat greșit întrucât a făcut referire la nemotivarea hotărârii iar nu la încălcarea unor norme de procedură.

În ceea ce privește nemotivarea hotărârii din perspectiva temeiurilor invocate de recurentă, această critică este corespunzătoare motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în conformitate cu care, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Referitor la obiectul cauzei dedus judecății, Înalta Curte reține că, în cauză, au fost încheiate două contracte distincte: un contract de antrepriză și un contract de subantrepriză. Aceste contracte au generat două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre beneficiar și antreprenor și respectiv, raportul de subantrepriză dintre antreprenor și subantreprenor.

Pretențiile reclamantei nu vizează contractul încheiat de aceasta cu antreprenorul ci contractul încheiat de beneficiar cu antreprenorul, în care nu are calitatea de parte. Așadar, pentru reclamantă contractul de subantrepriză nu produce efecte față de beneficiar acesta fiind "res inter alios acta".

Acțiunea directă a lucrătorilor, reglementată prin art. 1488 C. civ. conferă, prin excepție de la principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ., posibilitatea ca lucrătorii să poată să se îndrepte direct împotriva beneficiarului lucrării doar pentru plata lor și numai în măsura în care acesta este dator antreprenorului.

Astfel, cum corect au reținut instanțele de fond, subantreprenorul nu poate fi asimilat noțiunii de lucrător la care se referă art. 1488 C. civ. deoarece această persoană juridică nu desfășoară activitatea de construcție propriu-zisă ci reprezintă entitatea în cadrul căreia activitatea se realizează prin lucrători angajați sau alte persoane cooptate în scopul aducerii la îndeplinire a activității contractate, iar plata la care se referă textul de lege aparține doar lucrătorilor pentru munca personală prestată și nu societății subantreprenoare.

Având în vedere aceste considerații care au exclus analiza pretențiilor reclamantei, atât a celor formulate pe cale principală, cât și a celor formulate în subsidiar, în mod legal s-a reținut că reclamanta, nefiind titulara dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Contrar susținerilor recurentei, caracterul subsidiar al actio de in rem verso invocat în cauză, nu se stabilește în raport de respingerea capătului de cerere principal, deoarece motivul respingerii cererii îl reprezintă constatarea inexistenței raporturilor juridice directe iar acest fapt are consecințe asupra tuturor cererilor formulate împotriva beneficiarului cu care reclamanta nu are raporturi juridice directe care să fundamenteze pretențiile deduse judecății. Caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză derivă din faptul că dreptul pretins nu poate fi valorificat pe altă cale, or în cauză pretențiile deduse judecății își au izvorul în contractul de subantrepriză, ceea ce exclude formularea unei acțiuni în îmbogățire fără justă cauză.

Cum instanța a reținut incidența în cauză a unei excepții de fond, respectiv excepția lipsei calității procesuale active, condiție de exercitare a acțiunii civile, motivarea hotărârii a avut în vedere doar acest aspect, astfel că sunt nefondate criticile recurentei că instanța nu a analizat pricina pe fond.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a invocă nelegalitatea hotărârii recurate având în vedere că instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale active dar, în același timp, a reținut și că pentru perioada de valabilitate a convenției de plată reclamanta avea posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe Convenția de plată, instanța ignorând temeiurile de drept invocate.

Nici această critică nu poate fi primită, pe de o parte pentru că instanța a motivat lipsa calității procesuale active, iar pe de altă parte, s-a făcut o corectă aplicare a art. 1488 C. civ. reținându-se că reclamanta avea posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe Convenția de plată, limitat la ceea ce s-a stabilit prin aceasta, or reclamanta nu a formulat o astfel de acțiune, ci o acțiune directă întemeiată pe art. 1488 C. civ., instanța făcând o corectă delimitare între cele două tipuri de răspundere.

În mod corect au stabilit instanțele că reclamanta nu are la îndemână acțiunea pentru recuperarea contravalorii lucrărilor executate față de beneficiar deoarece, astfel cum s-a arătat, între aceste două părți nu au fost stabilite raporturi juridice, deci nu există temei legal pentru formularea unei acțiuni civile, instanța dând eficiență dispozițiilor legale aplicabile iar nu celor invocate greșit de către recurentă.

Este nefondată și critica potrivit căreia instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în cauză fiind astfel incidente și motivele de recurs prevăzute de art. 304 oct. 8 si 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră greșit că, întrucât beneficiarul nu a plătit lucrările efectuate nici către antreprenorul D. S.A. și nici către societatea recurentă, deși si-a asumat această obligație în mod direct prin Convenția de plată nr. x/18.04.2006, calitatea procesuală activă a acesteia decurge din acest fapt al neplății, motiv pentru care se poate prevala de dispozițiile art. 1488 C. civ.

Convenția de plată invocată de recurentă nu și-a produs efectele pentru toate pretențiile pretinse de reclamantă astfel că în mod greșit susține aceasta că i se poate reține calitatea procesuală activă și pentru sumele de bani care nu au făcut obiectul convenției. Că este așa rezultă și din temeiul acțiunii invocat de reclamantă care nu are în vedere convenția de plată ci art. 1488 C. civ.

În cauză, instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății deoarece, astfel cum s-a menționat, art. 1488 C. civ. nu susține acțiunea formulată de reclamantă.

Recurenta susține că, faptul că s-a înscris la masa credală nu face dovada lipsei calității procesuale active în acțiunea împotriva A. S.A., întrucât cele două demersuri judiciare nu se exclud unul pe celalalt, în condițiile în care în procedura insolvenței D. nu s-a recuperat nici o sumă de bani pentru lucrările executate.

Raportat la această critică se observă că instanța de apel nu a reținut ceea ce afirmă recurenta ci faptul că aceasta s-a înscris la masa credală a debitoarei D. pentru recuperarea creanței pretinse prin prezenta acțiune.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL împotriva deciziei nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar SOCIETATEA C. SPRL împotriva deciziei nr. 80 din 27 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.