ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă 26 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 455.599,59 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză forfetară de lucrări de construcție la cheie nr. 481 din 12 septembrie 2013, încheiat între reclamantă și pârâtă, în care sunt incluse și garanțiile reținute cu facturile nr. x din 15 octombrie 2013 și 230 din 28 octombrie 2013, sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare prevăzută și calculată potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 cu modificările ulterioare; restituirea materialelor și utilajelor rămase la locul obiectivului "Centrul de Inspecții Auto B., Șoseaua București - Ploiești, nr. 40 A", obiectiv ce constituie obiectul contractului antrepriză forfetară de lucrări de construcție la cheie nr. 481/12.09.2013; precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1686/2017 din 9 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.200 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 1686/2017 din 9 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a fost obligată apelanta la plata sumei de 4760 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei ca fiind nelegală și netemeinică și, prin reaprecierea și completarea probatoriului să fie admisă cererea introductivă astfel cum a fost formulată.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta susține că prin decizia atacată instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului de antrepriză forfetară de construcție nr. 481 din 12 septembrie 2013, la obiectivul "Centru de inspecție AUTO B.", lucrare obținută prin licitație de către S.C. A. S.R.L., fără ca instanța să țină cont și de convenția nescrisă agreată de părți, în baza căreia pârâta-intimată a acceptat tacit ca garanția bancară prevăzută de art. 4.9 din contract să fie înlocuită cu B.O. seria x2486, emis de către S.C. A. S.R.L. la data de 25 septembrie 2013 și pus la dispoziția intimatei, și pe cale de consecință au fost demarate lucrările prevăzute în contractul de antrepriză.

Mai susține recurenta, că instanța de apel a ignorant și faptul că chiar și în lipsa scrisorii de garanție bancară prevăzută în contract, în fapt, părțile au înțeles să deruleze contractul care a continuat prin efectuarea de lucrări acceptate de beneficiar și prin efectuarea de plăți parțiale ale lucrărilor efectuate.

De asemenea, se susține că instanța a apreciat în mod eronat faptul că ar fi fost achitate integral lucrările efectuate de către reclamantă, neluând în considerare că au apărut neînțelegeri privind calitatea lucrărilor care au condus la neplata integrală a lucrărilor efectuate și, deși deficiențele de calitate au fost remediate de către reclamantă, contravaloarea lor nu a mai fost achitată de către pârâtă.

Totodată se arată că, instanța a ignorant faptul că deși s-a făcut dovada efectuării de lucrări suplimentare solicitate de intimată prin dispoziții repetate de șantier, acestea nu au mai fost achitate, ca urmare a rezilierii contractului.

Recurenta susține în continuare că instanța de apel a apreciat în mod subiectiv faptul că apelanta S.C. A. S.R.L., nu ar fi pus la dispoziția instanței un centralizator care să cuprindă și să descrie toate lucrările efectuate de aceasta, să indice contravaloarea fiecărei lucrări efectuate, situațiile de lucrări întocmite pentru fiecare lucrare, facturile emise pentru respectivele lucrări, precum și plățile efectuate pentru acestea, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, totodată instanța de apel a pus în vedere apelantei să indice deficiențele constatate pentru fiecare lucrare, data remedierii deficiențelor, precum și dovada remedierii.

În acest sens, recurenta consideră că documentele depuse în fața instanței de apel prin adresa din 15 ianuarie 2018, precum și actele existente la dosarul de fond, deși au fost apreciate ca fiind "în mare parte lipsite de relevantă" (!?) nu au făcut obiectul unei cercetări judecătorești aprofundate, întrucât ele fac dovada deplină a pretențiilor reclamantei, întrucât actele existente la dosarul cauzei răspundeau solicitării făcute de către instanță.

Mai arată recurenta că instanța de apel nu a luat în considerare cele două expertize contabile întocmite în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Judecător Sindic, care are ca obiect cererea formulată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura falimentului S.C. A. S.R.L..

Având în vedere atitudinea nesinceră a pârâtei-intimate, opoziția acesteia la efectuarea expertizei contabile și a expertizei tehnice, precum si respingerea acestor probe științifice de către cele două instanțe, prin care i s-a încălcat reclamantei dreptul la un proces echitabil împiedicând în acest fel aflarea adevărului, recurenta apreciază că pentru a se putea da o soluție legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. civ., solicită instanței de recurs încuviințarea efectuării unei expertize contabile judiciare, care să aibă ca obiectiv constatarea înregistrării în evidențele financiar-contabile ale celor două societăți, a facturilor fiscale care fac obiectul cererii introductive și dacă au fost raportate de aceasta la organele fiscale cu decontul x TVA, din trimestrul IV/2013 și o expertize tehnică care să constate situația de fapt a lucrărilor executate atât suplimentar cât potrivit prevederilor din contractual de execuție, precum și orice altă probă a cărei administrare s-ar dovedi necesară în urma dezbaterilor, în funcție de poziția procesuală a intimate-pârâte, conformitate cu prevederile art. 391 C. proc. civ.

Recurenta mai susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei sumele reprezentând creanțele deținute de S.C. A. S.R.L. împotriva debitorilor săi, inclusiv împotriva pârâtei, urmează a fi distribuite către creditorii înregistrați în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, creditorul majoritar fiind AJFP Dâmbovița, cu o creanță în sumă de 375.615 RON, reprezentând 72,6% din total creanțe, iar nerecuperarea acestei sume ar prejudicia reclamanta și implicit bugetul de stat.

Pentru aceste motive, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B. S.A., la 3 ianuarie 2019 s-a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B. S.A., la 30 ianuarie 2019, recurenta A. S.R.L. a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei-pârâte ca nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 martie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 25 martie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 24 octombrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta S.C. A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta nu precizează care sunt motivele contradictorii sau străine cauzei, iar cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu arată care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Astfel, din analiza memoriului de recurs se constată că motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv motivele de nelegalitate prevăzute limitativ la punctele 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu susțineri referitoare la administrarea si interpretarea probatoriilor, astfel că în raport cu aspectele evocate, se constată că așa cum au fost formulate, criticile recurentei au fost invocate în mod formal, acestea neputând fi încadrate și analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanța de recus.

În acest sens, se reține că, deși au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în susținerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conțin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care memoriul de recursul formulat conține critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei față de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanțele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerința prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanței de recurs norma materială nesocotită prin soluțiile date de cele două instanțe.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele, cu referire la expertizele efectuate în cauză și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului reclamantei S.C. A. S.R.L..

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. C. împotriva deciziei civile nr. 573/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2019.