ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2056/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2056/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 27 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta I.R.V. CĂLĂTORI C.F.R. S.I.R.V. TITU S.A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. la plata sumei de 216.217,61 RON, cu TVA inclus, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații neprevăzute, constatate pe fluxul tehnologic specific reviziei periodice de tip RP, pentru vagoane de calatori seria x/2157, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 19410/2015 din 26 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 4215 din 7 iulie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta I.R.V. CĂLĂTORI C.F.R. S.I.R.V. TITU S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. și a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 174.369,04 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații și suma de 5.429,35 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia nr. 616/2017 din 29 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă I.R.V. CĂLĂTORI C.F.R. S.I.R.V. TITU S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

Intimata-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 216.217,61 RON, cu TVA inclus, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații neprevăzute, constatate pe fluxul tehnologic specific reviziei periodice de tip RP, pentru vagoane de calatori seria x/2157, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1345 C. civ.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune evaluabilă în bani, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziilor nr. 369/2017 și 874/2018, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Ca atare, în privința hotărârilor pronunțate în apel până la 19 iulie 2017 inclusiv se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Or, această ipoteză este incidentă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul recursului a fost pronunțată la 29 martie 2017.

Cum valoarea pretențiilor deduse judecății este de 216.217,61 RON, fiind astfel inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, rezultă că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei instanței de apel.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei nr. 616/2017 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1056/2021
Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 06.03.201
ÎCCJ 2021-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2563/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 12.03.2018, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de
ÎCCJ 2019-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2260/2019
Ședința publică din data de 3 decembrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 mai 2016, reclamanta Societatea Națională de Tr
ÎCCJ 2021-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2021
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3597 din 28.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secți
ÎCCJ 2021-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă la data de 7
Sursă