ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1830/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 27.03.2017 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2017 acțiunea formulată de reclamanta S.C. ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. prin administrator judiciar A. SPRL prin care s-a solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. la plata sumei de 1.587.653,17 RON reprezentând debite acceptate de către pârâtă și cuprinse în Protocolul de predare - preluare a elementelor de activ și pasiv aferente patrimoniului transmis către pârâtă, sumă compusă din: 519.066 RON - reprezentând totalul brut al indemnizațiilor de concediu de odihnă și primelor de vacanță achitată de reclamantă pentru salariații pârâtei, 805.490,59 RON - reprezentând cheltuielile efectuate de reclamantă pentru constituirea societății pârâte, 263.096,65 RON - reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă debitelor principale menționate anterior, plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a debitelor menționate, calculate începând cu data de 01.01.2017 până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 270 din 13 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2017 s-a admis cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. prin administrator judiciar A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrocentrale Constanța S.A..

A fost obligată pârâta Societatea Electrocentrale Constanța S.A. la plata in favoarea reclamantei ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. a următoarelor sume: 519.066 RON reprezentând totalul brut al indemnizațiilor de concediu de odihnă și a primelor de vacanță; 805.490,59 RON reprezentând cheltuieli pentru constituirea Societății Electrocentrale Constanța S.A.; 264.856,88 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 31.12.2014-31.12.2016; dobândă legală penalizatoare calculată în continuare de la data de 01.01.2017 și până la data plății efective a debitului principal.

Împotriva acestei soluții a promovat apel S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. considerând hotărârea atacată ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 427 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 427 din 19 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâta S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

După expunerea parcursului procesual al litigiului, în motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că un prim considerent ce trebuie subliniat este faptul că Protocolul încheiat între cele două persoane juridice, care au calitatea de părți în prezenta cauză, a fost semnat cu o serie de obiecțiuni vizând dezechilibrul între elementele de activ și pasiv ce compuneau patrimoniul transmis de către societatea divizată Electrocentrale București S.A. care se întrevedea încă de la acel moment, aspect ce nu a fost încă soluționat de către o instanță competentă.

Recurenta-pârâtă a arătat că, în prezent, face demersurile necesare constatării nulității absolute parțiale a Protocolului încheiat între cele două părți, act care a constituit punerea în practică efectivă a divizării parțiale, subliniind că Protocolul reprezintă maniera defectuoasă de punere în practică a actului de divizare, care este corect și legal întocmit.

Astfel, până la stabilirea primul termenului de judecată al recursului, recurenta-pârâtă a arătat că își rezervă dreptul de a depune certificat de grefă care să ateste înregistrarea pe rolul Tribunalului București a acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a Protocolului.

Recurenta-pârâtă a înțeles să critice soluția instanței de apel, care reține în mod greșit că, apelul său este nefondat, întrucât nu ar avea relevanță "faptul că apelanta-pârâtă ar fi formulat acțiune în anularea actelor". Instanța de apel, în opinia recurentei-pârâte, ar fi putut să constate că demersurile sale reprezentau constatarea nulității absolute parțiale (care produceau efecte de desființare încă de la încheierea Protocolului), nefiind vorba de motive de anulabilitate a Protocolului (constatarea nulității relative), așa cum greșit a reținut instanța de control judiciar.

Recurenta-pârâtă a arătat că înțelege să critice statuările instanței cu privire la faptul că a considerat ca fiind certe și justificate cheltuielile efectuate de societatea reclamantă, fără să aibă la bază un calcul detaliat cu privire la aceste cheltuieli, respectiv s-a pronunțat fără a avea la dosar înscrisurile aferente care să ateste fiecare cheltuială certă, acesta fiind unul din motivele de apel, care nu a fost analizat și judecat nici de prima instanță și nici de instanța de apel.

Din acest motiv, recurenta-pârâtă consideră că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1548 C. civ., reținute de ambele instanțe, neoperând asupra sa această prezumție de vinovăție invocată, având în vedere că reclamantei îi revenea obligația de a dovedi prin probe pertinente, concludente și utile, nu numai existența dreptului de creanță, ci și a nivelului/cuantumului exagerat de mare al valorii cheltuielilor solicitate de care se prevalează în cauză.

Raportul de expertiză efectuat nu constituie decât o verificare a susținerilor reclamantei cu privire la existența dreptului de creanță și nu cu privire la conținutul valoric al acestuia pentru fiecare cheltuială în parte. Din acest considerent, instanța de apel ar fi trebuit să judece cauza, ținând cont de probatoriile din dosar sau de cele solicitate ca fiind necesare în dosar privind nivelul fiecărei cheltuieli în parte solicitate de reclamantă și care constituiau conținutul dreptului de creanță.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a hotărârilor pronunțate în cauză, urmând ca, rejudecând pe fond, instanța de recurs să admită apelul și să desființeze sentința civilă nr. 270/2018 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar recurenta a depus punct de vedere la raport la 22 aprilie 2019, prin care a arătat că recursul este admisibil, susținând că motivele de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. la 17 octombrie 2019, recurenta-pârâtă a depus completare la punctul de vedere la raport din 22 aprilie 2019, în cuprinsul căreia a precizat că motivele de casare invocate în prezentul recurs sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, recurenta-pârâtă nu a criticat în mod real considerentele deciziei atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, memoriul de recurs relevând doar nemulțumirea autoarei căii extraordinare de atac față de soluția instanței de apel, aceasta tinzând în realitate la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat, în vederea reconsiderării situației de fapt, fără însă a se aduce critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă face trimitere atât la situația de fapt reținută de către instanța de apel, la faptul că instanța de apel s-a pronunțat fără a avea la dosar înscrisurile aferente care să ateste fiecare cheltuială certă, cât și la probele administrate în cauză, respectiv la protocolul încheiat între cele două persoane juridice, raportul de expertiză, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanță.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În realitate, recurenta reiterează apărările formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare doar la modalitatea de analiză a materialului probator administrat, în cuprinsul cererii de recurs neregăsindu-se critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, prin raportare la argumentele folosite de instanța de prim control judiciar.

Așadar, succesiunea de fapte și afirmații din cererea de recurs, nestructurată din punct de vedere juridic, nu este susceptibilă a fi încadrată în niciunul din motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. ELECTROCENTRALE CONSTANȚA S.A. - prin administrator judiciar CITR FILIALA BUCUREȘTI SPRL împotriva deciziei civile nr. 427 din 19 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.