ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1703/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 30 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 714.652 RON reprezentând despăgubiri pentru neplata de către pârât a drepturilor cuvenite cu titlu de dividende aferente anului financiar 2011 de la S.C. C. S.A. și a dobânzii legale de la data scadenței obligației de plată și până la achitarea integrală a sumei datorate, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2109 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepția invocată de către pârâtul B. privind lipsa calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L..

S-a admis excepția invocată de către pârâtul B. privind lipsa calității sale procesuale pasive și în consecință:

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 41.498,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2109 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, ca inadmisibil, apelul formulat de pârâtul B. împotriva considerentelor aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și pe cale de consecință, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 2109/18.10.2016 în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., cu trimiterea cauzei spre judecare primei instanțe.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, cu referire expresă la dispozițiile art. 481 C. proc. civ., art. 7, 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și art. 1266, 1267 din C. civ., privind interpretarea contractelor.

În acest sens, recurenta arată că instanța de apel a reținut greșit faptul că, în cadrul ciclului procesual al apelului A. a supus analizei dispozițiile articolului 233 (2) din Legea 31/1990 potrivit cărora:

"Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operațiuni. în caz contrar aceștia sunt persoane în solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse" și care nu au fost invocate în cadrul ciclului procesual al fondului; că nu se poate discuta despre un alt temei de drept (răspunderea administratorului) față de cel invocat la fondul cauzei (plata dividendelor) ceea ce contravine dispozițiilor art. 478 (2) din C. proc. civ. precum și faptul că dacă pe calea acțiunii A. a apreciat că suma de 714.652,43 RON reprezintă drepturi cuvenite reclamantei cu titlu de dividende aferente anului financiar 2011, încasate de D. de la C., în cadrul apelului se menționează că această sumă este datorată ca urmare a răspunderii pârâtului B. pentru acțiunile întreprinse în perioada în care a îndeplinit funcția de administrator al D..

Mai susține recurenta că nu a schimbat temeiul de drept al acțiunii în apel, dispozițiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au fost invocate în declarația de apel, ca temei de drept al criticii împotriva soluției tribunalului, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B..

În continuare, recurenta arată că își menține critica formulată împotriva hotărârii tribunalului, susținând că reținerea, potrivit căreia, "reclamanta a avut cunoștință de fazele în care s-a aflat S.C. D. S.R.L. și nu a fost diligentă în a-și recupera pretinsa sumă de bani până la data radierii acesteia" este eronată.

În acest sens, susține că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a fost asociat în S.C. D. S.R.L. și nu a avut cunoștință de hotărârile acestei societăți, singurul înscris semnat de reclamantă fiind Contractul de cesiune de acțiuni nr. x, iar încasările de dividende de la S.C. C. S.A. și plățile făcute de pârât în perioada 21.11.2011-26.01.2012 - perioadă de lichidare - sunt anterioare radierii - 02.03.2012.

Cu privire la excepțiile invocate de pârât în fața instanței de fond, recurenta solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că reclamanta a luat la cunoștință de faptul că S.C. C. S.A. a virat în contul S.C. D. S.R.L. suma totală de 2.143.957,30 RON reprezentând dividende, cu ocazia participării în Adunarea generală ordinară a acționarilor S.C. C. S.A. din 26.04.2012, motivat de faptul că a fost înscrisă în Registrul Acționarilor abia la 30 martie 2012.

Faptul că dividendele au fost plătite de S.C. C. S.A. anticipat, în 21.11.2011 și 23.12.2011, înainte de a fi aprobate de AGA (care a avut loc la 26.04.2012), nu este imputabil reclamantei.

Astfel, termenul general de prescripție, de 3 ani, curge de la data luării la cunoștință a reclamantei de aprobarea situației financiare anuale ale S.C. C. S.A. la 31.12.2011, aprobare realizată prin art. 1 din Hotărârea AGA nr. 19/26.04.2012; respectiv, data "validării" plății anticipate a dividendelor, validare realizată prin aprobarea situațiilor financiare anuale ale societății la 31.12.2011 - Hotărârea AGA nr. 19/26.04.2012.

Termenul general de prescripție este de 3 ani, atât în materie comercială cât și în materie delictuală (pârâtul nu mai deținea calitatea de administrator la S.C. D. S.R.L. din 2.09.2011, conform art. 3 din Hotărârea autentificată sub nr. x) și, în concluzie acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș în termenul general de prescripție, termenul începând să curgă la 26.04.2012 și s-a împlinit în ziua de 27.04.2015, dată la care a fost înregistrată acțiunea.

În continuare, recurenta face o prezentare amplă a situației de fapt, context în care apreciază că a dovedit pretențiile solicitate, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părți, bancă și de depozitarul central, menționând faptul că pârâtul n-a contestat pretențiile reclamantei, pe fondul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la 17 aprilie 2018, intimatul-pârât B. a invocat pe cale de excepție: inadmisibilitatea recursului, față de împrejurarea că recurenta nu are deschisă calea de atac a recursului, în contextul în care Decizia nr. 369/2017 a CCR este aplicabilă numai proceselor declanșate după data de 20 iulie 2017; nulitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus 10 mai 2018, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 20 iunie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 iulie 2018, pârâtul B. depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 23 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 10 octombrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susține că instanța de apel în mod nelegal a reținut că a schimbat temeiul de drept al acțiunii în apel, având în vedere că dispozițiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au fost invocate în declarația de apel, ca temei de drept al criticii împotriva soluției tribunalului, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B..

Aceste susțineri ale recurentei sunt nefondate, având în vedere că, în mod corect a stabilit instanța de apel că S.C. A. S.R.L. prin intermediul motivelor de apel a modificat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta nu a înțeles să învestească instanța de fond cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/19902 privind societățile comerciale.

Acest aspect rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, actul de sesizare al instanței fiind întemeiat pe art. 67 din Legea nr. 31/1990 (plata dividendelor), precum și din notele de ședință depuse la dosarul cauzei, având în vedere că reclamanta, în considerarea dreptului de dispoziție și-a precizat acțiunea invocând ca temei al cererii art. 67 alin. (1) și (5) din Legea nr. 31/1990 făcând precizarea că:

"nu sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de restituire dividende, ci plata acestora, potrivit art. 67 alin. (1) și (5) din lege".

Prin urmare, S.C. A. S.R.L. a precizat că prin cererea de chemare în judecată se tinde la obținerea plății unor dividende de la pârât față de calitatea acestuia de administrator al persoanei juridice care trebuia să plătească dividendele.

În acest context, se reține că reclamanta a înțeles să învestească instanța cu o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 67 alin. (1) și (5), iar modificarea temeiului de drept nu poate avea loc fără acordul pârâtului.

Totodată, se constată că soluția instanței de apel este justificată și din perspectiva faptului că prin dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată (invocarea art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale) aspect ce contravine chiar și dispozițiilor art. 478 (3) din C. proc. civ.:

"în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

Într-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de recurs, recurenta susține respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B..

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că în mod corect instanța de apel a dispus menținerea soluției dispuse de instanța de fond prin care a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive, sens în care se impune înlăturarea criticilor formulate de către recurentă.

Astfel, recurenta invocă existența unui drept de creanță decurgând din contravaloarea dividendelor ce i s-ar fi cuvenit în temeiul acțiunilor cumpărate de la S.C. D. S.A., acțiuni dobândite de amintita societate de la S.C. C. S.A. Satu Mare.

Împrejurarea că pârâtul, fost administrator și director financiar al S.C. D. S.A. nu i-a achitat recurentului sumele datorate cu titlu de dividende în perioada funcționării societății nu justifică în dosar calitatea procesuală pasivă a acestuia după data dizolvării și radierii S.C. D. S.A. din registrul comerțului.

În cadrul considerentelor, instanța de apel a precizat că formularea unei cereri ce are ca obiect un drept de creanță ce provine din neplata unor dividende trebuie îndreptată împotriva societății care a emis acțiunile, iar nu împotriva administratorului persoanei juridice care le-a cesionat și că distribuirea dividendelor într-o societate nu este atributul administratorului, ci al adunării generale a asociaților potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Mai susține recurenta, într-o altă critică, că în mod greșit a reținut instanța lipsa diligentei S.C. A. S.R.L. în recuperarea sumei de bani solicitate.

În acest sens, se reține că, din perspectiva considerentelor reținute de către instanța de apel, criticile recurentei sunt neîntemeiate, acestea tinzând la reaprecierea probatoriilor de către instanța de recurs.

Invocarea faptului că reclamanta nu a avut cunoștință de fazele în care s-a aflat S.C. D. S.R.L. nu poate fi primită. Înregistrarea transferului acțiunilor la Depozitarul Central a avut loc cu ocazia procedurii de lichidare a S.C. D. S.R.L. pe parcursul anului 2012, context în care, nu se poate invoca faptul că reclamanta nu cunoștea situația juridică a S.C. D. S.A., sens în care urmează a fi înlăturate aceste critici ca neîntemeiate.

Cu privire la excepțiile invocate de pârât în fața instanței de fond, recurenta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Criticile privind analizarea excepțiilor invocate la fondul cauzei de către intimat nu pot fi primite, față de soluțiile pe care Înalta Curte le poate pronunța în recurs.

Pe cale de consecință, analizarea pentru prima dată în cadrul litigiului pendinte de către instanța de recurs a excepției prescripției dreptului material la acțiune nu este posibilă în raport cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale reținute nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 11.094,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatul-pârât B., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. și intimatul-chemat în garanție E..

Obligă recurenta la plata sumei de 11.094,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2019.