ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 827/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29.08.2014 pe rolul Tribunalului Covasna, secția Civilă, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, către A., a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, către B., a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, către C., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume.

Prin sentința civilă nr. 1276/11.12.2014, Tribunalul Covasna, secția Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.100 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale, precum și la plata către fiecare dintre reclamantele B. și C. a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale; de asemenea, a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data de 29.08.2014 și până la momentul plății efective.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 578/Ap/27.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă; ca o consecință, sentința atacată a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamanților A. și B. suma de câte 80.000 RON, iar reclamantei C. suma de 60.000 RON, reprezentând daune morale; a respins restul pretențiilor reprezentând daune morale și a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, toate părțile au declarat recurs.

Prin memoriul lor de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că raportându-se la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, în condițiile în care protocolul cu privire la acest ghid orientativ dintre Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Consiliul Suprem al Magistraturii a fost anulat prin hotărârea nr. 190/26.02.2013 a C.S.M., instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, reținând în cuantificarea daunelor morale criterii străine de natura pricinii, cu interpretarea și aplicarea greșită a legislației în materie.

Totodată, au arătat că, deși era obligată să respecte principiul efectului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a ignorat unele dispoziții de drept material aplicabile cauzei, care au valoare de criterii obiective, fapt ce echivalează cu o necercetare deplină a fondului cauzei.

În acest context, au evocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 3 din Legea nr. 136/1995 și art. 24 pct. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 14/20122, precum și legislația comunitară.

Au arătat că în mod greșit instanța de apel a trimis la condițiile socio-economice din România, reflectate în salariul mediu net lunar pe economie, apreciind că acest criteriu este străin de natura pricinii.

Au mai susținut acești recurenți că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât în cuprinsul acesteia nu se regăsește analiza argumentelor privind consecințele negative ale prejudiciului suferit și implicațiile acestuia în toate planurile vieții sociale și de familie.

În continuare, au arătat că în toate etapele procesuale au prezentat, cu titlu de practică judiciară, hotărâri judecătorești care conturează jurisprudența actuală, însă instanța de apel s-a raportat la hotărârile indicate în ghidul orientativ, care nu reprezintă jurisprudența actuală.

În opinia recurenților-reclamanți, despăgubirile acordate de instanța de apel ar fi trebuit să se ralieze sumelor celor mai mari acordate de instanțe cu titlu de daune morale.

În final, au susținut că instanța de apel nu a avut în vedere toate categoriile de prejudicii suferite de reclamanta C..

Prin memoriul său de recurs, recurenta-pârâtă a evocat dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a obligat-o la plata despăgubirilor, deși reclamanții nu au făcut dovada faptului că la data producerii evenimentului, autoturismul x era asigurat.

O a doua critică vizează acordarea daunelor morale fără luarea în calcul a culpei concurențiale a victimei și fără ca instanța de apel să stăruie în aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Așa fiind, a solicitat să se rețină culpa concurențială a victimei, care nu a purtat centura de siguranță și consumase băuturi alcoolice.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 02.02.2016, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru soluționarea acestora la data de 29.03.2016, în ședință publică.

Constatând că prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva D. S.A., Înalta Curte a dispus prin încheierea din 29.03.2016, suspendarea judecății recursurilor, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Astăzi, în ședință publică, apreciind că nu subzistă temeiurile suspendării, instanța supremă a dispus redeschiderea judecății, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii și, analizând textele de lege incidente, reține că potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 242 din aceeași lege.

Prin urmare, măsura suspendării judecății este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Or, sentința civilă nr. 9661/03.12.2015, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva D. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor, prin decizia nr. 788A/28.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așadar, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, s-au produs efectele suspendării, de la acel moment intervine încetarea acțiunii judiciare.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acțiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale sus-menționate, urmează să decidă încetarea judecății recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursurilor declarate de recurenții-reclamanți A., B. și C. și de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar E. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 578/Ap/27.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.