ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1890/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 5 ianuarie 2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. și cu intervenientul H., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale pentru reclamanți, după cum urmează:

- pentru reclamantul A., fiul persoanelor decedate I. și J. 1.000.000 RON reprezentând daune morale, 4.827 RON reprezentând daune materiale și 1.552,89 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli cu deplasările apărătorului ales la organele de urmărire penală;

- pentru reclamantul B., fiul persoanelor decedate I. și J. 634 RON reprezentând daune materiale și suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru reclamantul C., fratele persoanei decedate J. 200.000 RON reprezentând daune morale;

- pentru reclamantul D., fratele persoanei decedate J. 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru reclamanta E., persoana vătămată în accident, 2.000.000 RON reprezentând daune morale și 1.867,86 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 1.866 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând echivalentul salariului mediu pe economie pe anul 2014 sub formă de prestație bănească periodică, respectiv lunară, de la data producerii accidentului până la dobândirea integrală a capacității de muncă și suma de 100.000 RON pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială;

- pentru reclamanta F., persoană vătămată în accident, 2.000.000 RON cu titlu de daune morale, 6.389,08 RON reprezentând daune materiale și 1.866 RON reprezentând daune materiale, echivalentul salariului mediu pe economie pe anul 2014 sub formă de prestație bănească periodică, respectiv lunară, de la data producerii accidentului până la dobândirea integrală a capacității de muncă, precum și suma de 100.000 RON pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

În drept, au fost invocate prevederile art. 49, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, prevederile art. 24 și art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, prevederile art. 1.381-1.391 și următoarele C. civ.

Prin încheierea din 27 septembrie 2017, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 448/C din 20 iunie 2018, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului A. suma de 50.000 Euro daune morale, suma de 4.827 RON daune materiale și suma de 1.837,54 RON cheltuieli cu deplasările apărătorului ales; reclamantului B. suma de 50.000 Euro daune morale și suma de 634 RON daune materiale; reclamantului C. suma de 5.000 Euro daune morale; reclamantului D. suma de 5.000 Euro daune morale; reclamantei E. suma de 20.000 Euro daune morale și suma de 2.525,12 RON daune materiale; reclamantei F. suma de 15.000 Euro daune morale și suma de 6.389,08 RON daune materiale. A respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta, apelul acesteia din urmă vizând și încheierea din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 934/Ap/2019 din 4 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a fost respins apelul declarat de reclamanți.

A fost respins apelul formulat de pârâtă împotriva încheierii din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost păstrată.

A fost admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 448/20.06.2018 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 25.000 euro daune morale și suma de 3.983 RON, daune materiale, în loc de suma de 50.000 euro daune morale și în loc de suma de 4.827 RON daune materiale acordate la fond.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului B. suma de 25.000 Euro daune morale, în loc de 50.000 euro daune morale acordate la fond.

Au fost respinse pretențiile reclamantului B. cu privire la suma de 634 RON daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei E. suma de 2.320 RON, în loc de 2.525,12 RON, daune materiale.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamanților.

S-au păstrat dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea pretențiilor reclamanților C., D., daunele morale pentru F. si pentru E..

S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situației de fapt, recurenții au formulat următoarele critici:

Instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 26, 27, 28, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., ca și pe cele ale art. 1.371, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 și art. 1.391 alin. (1) C. civ.

Astfel, au arătat că daunele materiale solicitate de reclamanții A. și B., în cuantum total de 3.325,54 RON, constând în contravaloarea autopsiilor și în cheltuieli efectuate cu soluționarea dosarului penal au fost respinse de către instanța de apel cu aplicarea greșită a art. 49 pct. 2 și a art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A.

Au susținut că, în cazul reclamantei E., instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 26 și a art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., deoarece i-a diminuat daunele materiale acordate în primă instanță cu suma de 205 RON, prin înlăturarea unui bon de combustibil, și, totodată, a respins nemotivat solicitările privind daunele materiale sub aspectul cuantumului solicitat, respectiv de 6.818,85 RON și de 1.866 RON.

Totodată, cu privire la daunele materiale solicitate de reclamanta F., s-a arătat că instanța de apel a respins în totalitate suma de 6.389 RON, acordată în primă instanță, motivând că aceste cheltuieli nu ar fi incluse în cele prevăzute ca fiind în sarcina asigurătorului și prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) și b) și de art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011.

Instanța de apel, susțin recurenții, nu s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 3.312,92 RON, fiind încălcate dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, precum și cele prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a), b) și d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011

De asemenea, au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind neacordarea daunelor pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, ignorând argumentele invocate, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, se susține, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 și art. 1.391 alin. (1) C. civ.

Un alt motiv de recurs vizează nelegala reținere a culpei concurente a victimelor, fapt ce a condus la diminuarea despăgubirilor.

Sub acest aspect, recurenții au susținut că ambele infracțiuni, anume cea de ucidere din culpă și cea de vătămare corporală din culpă au fost săvârșite ca urmare a nerespectării de către inculpat a dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei anumite activități și a măsurilor de prevenire referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, inculpatul H. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani si 10 luni închisoare cu executare.

În continuare, recurenții au invocat nelegalitatea deciziei atacate cu privire la cuantumul daunelor morale, susținând că instanța de apel nu a apreciat particularitatea prejudiciului și consecințele negative suferite de reclamanții Berceanu prin pierderea părinților, respectiv a sorei în cazul reclamanților Zamfir și nici consecințele deosebit de grave asupra sănătății și integrității fizice în cazul reclamantelor E. și F., măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, intensitatea cu care reclamanții au perceput acest eveniment tragic petrecut în viața lor.

Ultima critică vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, prin prisma căreia recurenții invocă jurisprudența națională și criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat în mod preventiv excepția tardivității recursului pentru nerespectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de legiuitor la art. 485 C. proc. civ., precum și excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recurenții au dezvoltat critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimatul H. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamanților pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în temeiul art. 489 C. proc. civ.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepțiile tardivității și nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., asupra cărora reține următoarele:

Excepția tardivității declarării căii de atac este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece termenul de recurs de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ. a fost respectat, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată recurenților la 27 august 2019, iar recursul a fost expediat prin e-mail la 26 septembrie 2019.

Examinând excepția nulității recursului, Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenții au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparența încălcării art. 26, 27, 28, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., art. 1.371, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 și art. 1.391 alin. (1) C. civ., prin argumentația expusă recurenții pun în discuție, în realitate, modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale și materiale solicitate prin raportare la situația de fapt și la probele administrate, chestiuni ce vizează aspecte de temeinicie și care nu mai pot fi repuse în discuție în calea extraordinară a atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Tot astfel, recurenții au invocat argumente referitoare la nelegala reținere a incidenței contribuției victimelor la cauzarea ori mărirea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranță, motiv pentru care instanța de apel nu ar fi trebuit să diminueze daunele morale acordate în primă instanță, argumentele vizând aspecte legate funciarmente de situația de fapt, care nu mai pot fi invocate în recurs.

De asemenea, instanța supremă apreciază criticile expuse cu privire la daunele materiale ca nevizând în realitate nelegalitatea hotărârii, câtă vreme chestiunile puse în discuție reprezintă aspecte de nemulțumire cu privire la eliminarea unor cheltuieli solicitate cu acest titlu față de probele administrate.

Față de conținutul cererii de recurs, se mai observă că recurenții, deși critică hotărârea din perspectiva neanalizării motivului de apel referitor la daunele solicitate pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, în realitate aceștia își exprimă nemulțumirea nu din perspectiva omisiunii de pronunțare asupra unui motiv de apel, argumentație care să poată fi subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci față de faptul că instanța de apel a menținut dispoziția instanței de fond de respingere a pretențiilor de această natură, instanța supremă constatând că instanța de apel a motivat că această soluție se impune în raport de argumentele avute în vedere la admiterea apelului părții adverse.

Ca urmare, câtă vreme instanța de apel a avut o motivare a soluției pe acest aspect și aceasta nu a fost atacată în recurs, critica analizată este fundamentată doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se considera că aceste afirmații ale recurenților reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ce privește cuantificarea prejudiciului moral, instanța supremă reține că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, referitoare la importanța valorilor lezate, la măsura în care acestea au fost lezate și la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală greșită aplicare a prevederilor art. 26 și art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, invocate de către recurenți, în cazul în care părțile solicitante nu sunt mulțumite sub aspectul cuantumului acordat, aceasta constituind exclusiv o chestiune de apreciere punctuală în raport de situația de fapt și neintrând sub incidența dispozițiilor nart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care fac trimitere exclusiv la interpretarea, respectarea și aplicarea normelor de drept material.

Așadar, analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că în realitate recurenții urmăresc să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat pentru toate cele trei ipoteze ale sale, dar invocarea s-a făcut în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

Critica privind nepronunțarea asupra motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată solicitate în primă instanță nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece, în măsura în care instanțele au omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, remediul prevăzut de legiuitor este cel de la art. 444 C. proc. civ., respectiv completarea hotărârii; de aceea, câtă vreme instanța de apel era în imposibilitate de a se pronunța asupra acestei cereri accesorii, potrivit art. 445 C. proc. civ., critica referitoare la nepronunțarea asupra acestui motiv de apel nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care apare ca fiind, în acest context, invocat doar formal.

Apreciază Înalta Curte că sancțiunea nulității recursului este aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în termeni procedurali de vreme ce nu se arată și nu se argumentează critici de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce recurenții formulează în calea recursului, cale de atac nedevolutivă, susțineri ce vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate ori invocă pur formal motive de recurs, lipsite de suport argumentativ.

Prin urmare, aceste susțineri nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinării, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți D., C., B., F., A. și E. împotriva deciziei civile nr. 934/Ap/2019 din 4 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.