ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1157/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 28.06.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pe pârâta J. S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat a numitului K., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale în următorul cuantum: pentru pârâtul A., soțul persoanei decedate - 800.000 RON cu titlu de daune morale și 3.731,82 RON cu titlu de daune materiale; pentru pârâta B., fiica minoră a persoanei decedate - 1.000.000 RON cu titlu de daune morale și 51.875 RON daune materiale, cu titlu de pensie de întreținere, reprezentând 1/4 lunar din salariul minim pe economie de la data producerii accidentului {1250 RON) până la împlinirea vârstei de 18 ani (166 luni) (312,5 RON*166 = 51.875 RON); pentru pârâta C., mama persoanei decedate - 400.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul D., tatăl vitreg al persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta E., sora persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul G., fratele persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta H., sora persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul F., fratele persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta I., bunica persoanei decedate - 300.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept au fost invocate prevederile art. 1357, 1381,1385,1391, 1392 C. civ., art. 529 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 12, art. 21 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, coroborate cu dispozițiile Normei ASF nr. 39/2016.

Tribunalul Covasna prin Sentința civilă nr. 468 din data de 24 mai 2018 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C., D., E., F., G., H. și I. invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins excepția inadmisibilității petitului privitor la achitarea pensiei de întreținere în favoarea minorei B. invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la petitul privitor la achitarea pensiei de întreținere, invocată de pârâtă prin întâmpinare; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și ulterior precizată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta J. SA și cu intervenientul K. și, în consecință: a obligat pârâta la plata: către reclamantul A. suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 2.633,18 RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta B. suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 44.197,5 RON RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta C. suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamantul F. 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamantul G. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta E. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta H. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta I. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale și a fost respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., pârâta SC J. SA și intervenientul K.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin Decizia civilă nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, a respins apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. împotriva Sentinței civile nr. 468 din 24 mai 2018 pronunțate de Tribunalul Covasna, secția civilă; a admis în parte apelurile declarate de pârâta SC J. SA și intervenientul K. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a diminuat daunele morale acordate reclamantei C. de la suma de 100.000 RON la 50.000 RON, reclamantei E. de la 30.000 RON la 10.000 RON, reclamantei H. de la 30.000 RON la 7.000 RON, iar reclamanților F. și G. de la 30.000 RON la 5.000 RON; totodată, a respins restul pretențiilor și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Ulterior, prin cererea înregistrată la instanța de apel, apelanta-pârâtă SC J. SA București a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 în sensul pronunțării asupra modalității de acordare a pensiei de întreținere în beneficiul reclamantei B.

Curte a de Apel Brașov, secția civilă prin Decizia civilă nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, a admis cererea formulată de apelanta-pârâtă SC J. SA București și în consecință a dispus lămurirea și completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei B. suma de 5.325 RON daune materiale sub forma pensiei de întreținere pe perioada 30 ianuarie 2017- 20 noiembrie 2018 și în continuare lunar, suma de 266,25 RON, în condițiile art. 531 C. civ.

Împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pârâta J. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut lipsa motivării în drept a hotărârii instanței de apel, în raport de norma specială aplicabilă în prezenta speță, raportat la data încheierii poliței RCA (6 decembrie 2016), respectiv Norma ASF 23/2014. Astfel, s-a apreciat că în mod greșit instanța de apel a făcut referire la dispozițiile Normei nr. 39/2016 - normă ce nu era în vigoare la momentul încheierii poliței RCA.

Recurenta-pârâtă a arătat că din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, conduita obligatorie raportat la art. 6 C. civ., coroborat cu data emiterii poliței (momentul ce interesează-data încheierii convenției forțate Polița RCA), legea speciala era Norma ASF nr. 23/2014, iar lipsa motivării în drept, raportat la Norma ASF nr. 23/2014 atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a aplicat dispozițiile Normei nr. 39/2016 în mod greșit, în loc de dispozițiile Normei ASF 23/2014, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

După redarea prevederilor art. 50 pct. 2 lit. a) - d) din Cap II al Normei ASF 23/2014, recurenta-pârâtă a susținut că, la momentul contractării (emiterea poliței RCA - 6 decembrie 2016) aceasta a contractat în conștientizarea faptului că, la momentul producerii riscului asigurat va fi ținută a achita despăgubiri, în conformitate cu norma specială, flagrant încălcată de către instanța de apel.

Cu privire la pensia de întreținere, acordată de prima instanța și menținută de instanța de apel (practic instanța de apel a înlăturat acordarea globală a acestei pensii de întreținere, și a dispus acordarea sumei de 5.325 RON pentru perioada 30 ianuarie 2017 - 20 noiembrie 2018 și în continuare lunar, suma de 266,25 RON), recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal, la fila x din decizia civilă recurată, instanța de apel a indicat faptul că "la data decesului erau incidente dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, ale O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila auto pentru prejudiciile produse de terțe persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și Norma ASF nr. 39/2016", precum și că "Prin urmare, legea specială nu exclude din sfera despăgubirilor daunele ce pot fi acordate potrivit art. 1357 noul C. civ., inclusiv în situația stabilirii pensiei de întreținere pentru persoanele păgubite prin decesul victimei. Dispozițiile legii au fost preluate și în art. 15, respectiv 21 din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016 care menționează faptul ca prestațiile bănești periodice se plătesc până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de munca a persoanei păgubite.", aspecte ce în considerarea textelor de lege sus indicate, reprezintă, atât o încălcare flagrantă a normei de drept material, iar restul considerentelor, în mod evident o aplicare greșita a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă a susținut că norma specială ASF nr. 23/2014 prevede la art. 50 expres și limitativ daunele ce pot fi acordate, iar în baza principiului general de drept "specialia generalibus derogant", această normă se aplică cu prioritate și înlătură de la aplicare dispozițiile art. 499 și următoarele din C. civ. cu privire la pensia de întreținere, opinând, totodată, că legea generală se va aplica doar în completarea normei speciale - acolo unde aceasta nu prevede, or, așa cum s-a arătat, în privința daunelor ce pot fi acordate, art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 le indică expres și limitativ.

Prin urmare, în principal, recurenta-pârâtă a apreciat că se impunea admiterea excepției inadmisibilității acordării pensiei de întreținere, raportat la întemeierea în drept al acestui petit pe art. 529 noul C. civ., instanța reținând art. 499 din același cod, precum și raportat la inexistenta unei despăgubiri cu un astfel de titlu recunoscută de O.U.G. nr. 54/2016 raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a apreciat că se impunea admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive în privința petitului referitor la achitarea pensiei de întreținere, raportat la inexistența unui text de lege în acest sens în legea speciala O.U.G. nr. 54/2016 în referire la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014, care să facă vorbire de vreo pensie de întreținere.

În primul rând, s-a susținut că art. 15 și 21 din O.U.G. nr. 54/2016 (forma în vigoare la data încheierii poliței de asigurare - 6 decembrie 2016), indicate de instanța de apel în considerentele deciziei nu prevăd acest gen de pretenții; textele de lege, indicate de către instanța de apel ca temei juridic pentru achitarea pensiei de întreținere, fac referire printre altele la prejudiciile materiale aferente unui vehicul; instanța indicând și art. 22 din Norma nr. 39/2016, norma care după cum s-a arătat anterior nu era în vigoare la momentul încheierii poliței RCA.

Recurenta-pârâtă a susținut că nu a identificat niciun articol în legea specială O.U.G. nr. 54/2016 raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014, care să facă vorbire de vreo pensie de întreținere.

Pe de altă parte, raportat la debitorii obligației prevăzută în art. 529 noul C. civ., cu referire directa la art. 516 și urm. Noul C. civ., din care recurenta-pârâtă a susținut că nu face parte, se poate concluziona că intre persoana obligata în raportul de drept material la plata pensiei de întreținere și pârâtă nu exista identitate de persoană, într-un cuvânt, calitate procesual pasivă, sens în care se impunea admiterea acestei excepții, cu caracter subsidiar, în măsura respingerii excepției inadmisibilității.

În terțiar, recurenta-pârâtă a apreciat ca se impunea respingerea ca neîntemeiat al acestui petit.

Astfel, s-a arătat că, raportat la probațiunea administrată în prezentul dosar, defuncta L. după care minora B. a solicitat această pensie de întreținere până la vârsta de 18 ani, nu realiza venituri deloc, conform adresei ANAF; de asemenea, din adresa de la Registrul Agricol din comuna de circumscripție a rezultat faptul ca, anterior producerii evenimentului rutier, familia în care se gospodărea victima, nu deținea bunuri.

Ca atare, nu există nicio bază de impunere, mai exact defuncta nu a participat la întreținerea minorei în niciun fel, neavând niciun venit anterior producerii evenimentului rutier.

Recurenta-pârâtă a susținut că defuncta nu realiza venituri și că trebuie avut în vedere și faptul că, în măsura în care realiza venituri, victima trebuia să se întrețină și pe sine și pe copil.

Totodată, trebuie avută în vedere contribuția concretă pe care cel decedat o avea, cum este cazul în speță, la întreținerea copilului său minor, sens în care, recurenta-pârâtă a apreciat că nu se mai impune acordarea pensiei de întreținere în favoarea minorului, câtă vreme nu a existat nicio contribuție efectivă financiară.

Recurenta-pârâtă a susținut că, în cadrul considerentelor deciziei atacate, la pag. 8 se reține: "Cu privire la pensia de urmaș, criticile apelantei-pârâte nu pot fi avute în vedere față de Adresa x din 23 aprilie 2018 din care rezultă că minora nu figurează cu drepturi de pensie de urmaș" și că la termenul de judecată din apel din data de 6 noiembrie 2018, s-a pus în discuție cererea pârâtei de emitere a unei adrese către Casa de Pensii, însă apelantul A. prezent a arătat faptul că nu a solicitat pentru minora B. pensie de urmaș, sens în care nu s-a mai emis nicio adresă.

În acest context, recurenta-pârâtă a arătat că trebuie analizate și dispozițiile art. 82 din Legea nr. 263/2010 care prevăd că s-ar fi putut obține o pensie de urmaș dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii. Or, în prezenta speță, s-a demonstrat că defuncta nu realiza niciun venit.

Cu privire la daunele morale acordate apelanților A. și B., recurenta-pârâtă a arătat că prin decizia recurată instanța a menținut daunele morale acordate apelanților A. (concubinul defunctei) și apelantei B. (fiica defunctei), însă, în cadrul considerentelor deciziei, instanța nu a făcut referire la norma speciala ASF nr. 23/2014 și practica judiciară în domeniu, care în spețele de acest gen reprezintă izvor de drept (art. 50 punctul 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014), subliniind că norma specială aplicabilă în cauză - Norma ASF nr. 23/2014 - nici măcar nu este amintită în motivarea sentinței.

S-a arătat că dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impun judecătorului obligația de a motiva temeinic hotărârea, or, în prezenta speță, avem o motivare fără expunerea considerentelor concrete care au stat la baza cuantificării daunelor, fără indicarea în concret a temeiul de drept în raport de care poate fi obligat asigurătorul RCA la plata acestora.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov, în conformitate cu prev. art. 497 C. proc. civ. desființarea actelor de executare cu privire la pensia de întreținere acordata apelantei B. și daunele morale acordate apelanților A. și B., efectuate în baza Deciziei casate nr. 1754/2018, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 și următoarele C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată prilejuite de prezenta cale de atac potrivit art. 451 - 455 C. proc. civ., în recurs, constând în onorariu avocațial în calea de atac a recursului.

2) Recursul declarat de reclamanții A.; B. prin reprezentant legal A.; C., D.; E. prin reprezentant legal C.; F. prin reprezentant legal C.; G. prin reprezentant legal C.; H. prin reprezentant legal C.; I., împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă prin care s-au indicat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că în totală contradicție cu solicitările apelantei-pârâte, solicitări care reprezintă limitele investirii instanței, prin Decizia civilă nr. 1851 din 4 decembrie 2018 Curtea de Apel Brașov dispune lămurirea și completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018.

S-a arătat că nelămurirea apelantei pârâte a vizat exclusiv sintagma: "Respinge restul pretențiilor și menține celelalte dispoziții ale sentinței", iar cererea de lămurire a dispozitivului a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 443 C. proc. civ. Problema prestației periodice a fost pusă în discuție exclusiv ca fiind una dintre pretențiile potențial respinse de instanța de apel, nicidecum ca un petit separat, ca o solicitare separată, cu care dispozitivul ar trebui "completat" în condițiile art. 444 C. proc. civ., astfel că, în această procedură, instanța a pronunțat o decizie nelegală fără a lămuri câtuși de puțin "nelămuririle" părții adverse.

Recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, respectiv, numai motive străine de natura cauzei, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza II și III.

S-a apreciat că viciile motivării hotărârii recurate se subsumează noțiunilor de "motivare inexactă" și "motivare insuficientă." Mai mult, prin modalitatea în care instanța Curții de Apel Brașov a înțeles să soluționeze cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 recurentei-reclamante B. i s-a adus o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei recurate.

Recurenții-reclamanți au susținut că au în vedere faptul că, deși partea adversă a solicitat exclusiv lămurirea pretențiilor care au fost respinse în judecata în apel, fără a solicita lămuriri, explicații, indicații în privința modului de plată a prestației, prin hotărârea recurată Curtea de Apel Brașov a modificat substanțial modalitatea de acordare a prestației periodice.

Recurenții-reclamanți au arătat că atunci când se susține că suntem în prezența unei motivări inexacte, insuficiente, se referă și la faptul că instanța investită cu lămurirea dispozitivului hotărârii pronunțate în apel nu a răspuns deloc problemelor propuse spre analiză de aceștia prin Notele de ședință depuse la dosarul cauzei în data de 3 decembrie 2018, cu toate că în considerente se face mențiune despre primirea acestora la dosar.

După prezentarea conținutului acestor Note de ședință, recurenții-reclamanți au subliniat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1851 din 4 decembrie 2018, apelanta-pârâtă nu și-a precizat cererea, nici cu ocazia dezbaterilor, în sensul investirii instanței și cu o cerere de completare a dispozitivului.

Astfel, în aceste condiții, instanța nu putea decât să lămurească dispoziția identificată a fi contradictorie sau să înlăture, prin ipoteză, dispoziții potrivnice, or, prin adăugarea unui nou alineat la dispozitiv recurentei-reclamante B. i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate, drept pentru care se impune admiterea prezentului recurs.

Recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut că există solide argumente de text în calificarea normei instituite prin alin. (1) al art. 443 din C. proc. civ. ca fiind o prevedere de drept substanțial, aplicarea greșită a acesteia putând constitui un veritabil motiv de recurs, subliniind că în acest sens se are în vedere faptul că prin acest prim alineat s-au determinat cazurile în care procedura de lămurire poate fi declanșată.

Procedura de soluționare este explicitată în alin. (2) și (3) ale aceluiași articol 443 C. proc. civ., prevederi care se completează cu regulile procedurale ce reglementează judecata în fața instanței de apel, în măsura compatibilității acestora cu prezenta procedură.

Recurenții-reclamanți au susținut că legiuitorul a ales să reglementeze printr-un singur articol problema vătămărilor pe care părțile unui proces civil le pot suferi urmare a imposibilității punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești, datorită faptului că dispozitivul este neclar sau cuprinde dispoziții contradictorii. Norma este de ordine publică, interesul general fiind legat de securitatea circuitului civil și a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătorești.

Este lesne de observat faptul că soluționând cererea de lămurire a dispozitivului Curtea de Apel Brașov a extins aplicarea art. 443 C. proc. civ. dincolo de ipotezele pentru care aceasta a fost instituită și, în loc să ofere lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanța a ales să-1 completeze.

Aceasta în condițiile în care procedura de completare a dispozitivului cunoaște o reglementare expresă prin art. 444 C. proc. civ., dar pentru declanșarea acestei proceduri instanța trebuie sesizată în termen legal de partea interesată, cu arătarea expresă a capătului de cerere principal sau accesoriu ori a cererii incidentale sau conexe în privința căreia instanța nu s-a pronunțat.

Pornind de la faptul că, în apel, apelanta-pârâtă a solicitat modificarea hotărârii de fond în sensul respingerii petitului privind prestația periodică în principal ca inadmisibil, în subsidiar, ca neîntemeiat, în terțiar constatarea nelegalității stabilirii prestației în sumă globală, recurenții-reclamanți au considerat că prin formularea "Respinge restul pretențiilor și menține celelalte dispoziții ale sentinței" s-a răspuns și la această solicitare în apel a asigurătorului.

Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul reclamanților, la 19 martie 2019, prin care a invocat excepția tardivității, având în vedere data comunicării deciziei recurate în raport cu data formulării recursului și excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că nu se încadrează în motivele de recurs indicate criticile aduse deciziei recurate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursul pârâtei, la 22 martie 2019, prin care au invocat excepția nulității căii de atac a recursului față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

La 23 aprilie 2019, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurenții-reclamanți și respingerea excepției nulității recursului, iar cu privire la recursul propriu a solicitat admiterea acestuia.

La 9 mai 2019, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă, iar cu privire la recursul propriu au solicitat admiterea acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 03 octombrie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2020, au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză, fiind stabilit termen de judecată la 02 aprilie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să le respingă pentru următoarele considerente:

În susținerea cererii de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în analiza cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, instanța de apel a prezentat motivele care au format convingerea instanței, motivarea soluției fiind clară și convingătoare nefiind încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurenților cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este de reținut că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, susținerea recurenților-reclamanți privind presupusa contradictorialitate dintre solicitările petentei din cererea de lămurire și reținerile instanței de apel nu poate fi inclusă în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia prin cererea de lămurire petenta " a solicitat exclusiv lămurirea pretențiilor care au fost respinse în judecata în apel, fără a solicita lămuriri, explicații, indicații în privința modului de plată a prestației" este nefondată.

Astfel, se constată că prin cererea de lămurire petenta a solicitat în mod expres "... a vă pronunța inclusiv asupra acelei pensii de întreținere acordate de către prima instanță în beneficiul reclamantei B., în mod global ...", solicitare ce a fost încadrată de instanța de apel în dispozițiile art. 444 C. proc. civ.

Nu pot fi reținute nici susținerile privind "motivarea inexactă" sau "motivarea insuficientă" atât timp cât instanța de apel a prezentat detaliat modalitatea de modificare a pensiei de întreținere și a răspuns criticilor formulate de apelantă.

Împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a extins aplicarea dispozițiilor art. 443 C. proc. civ. și în loc să ofere lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanța a ales să-l completeze.

Susținerile recurenților-reclamanți sunt nefondate.

Așa cum s-a reținut anterior, prin cererea de lămurire petenta SC J. SA a solicitat în mod expres"... a vă pronunța inclusiv asupra acelei pensii de întreținere acordate de către prima instanță în beneficiul reclamantei B., în mod global…", solicitare ce a fost încadrată de instanța de apel în dispozițiile art. 444 C. proc. civ.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, în motivarea deciziei a cărei lămurire s-a solicitat, s-a reținut că nu se impunea acordarea unei pensii de întreținere globale în sumă de 44.197,5 RON cu titlu de daune materiale pentru minora B. până la vârsta majoratului, ci doar pe perioada cuprinsă de la data producerii accidentului și până la soluționarea apelului. Or, instanța de apel cu aplicarea dispozițiilor legale incidente a lămurit modalitatea de modificare a pensiei de întreținere.

Astfel încât se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare atât a dispozițiilor art. 443 cât și a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel fiind pronunțată în baza temeiurilor de drept incidente.

Întreaga argumentare a recurentei-pârâte potrivit căreia instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile Normei ASF nr. 39/2016 și nu a dispozițiilor Normei ASF nr. 23/2014 ce era în vigoare la momentul încheierii poliței RCA și susținerile referitoare la presupusa nelegalitate a reținerilor de la fila x din decizia recurată privind aplicarea dispozițiilor legale, vor fi înlăturate.

Înalta Curte reține că, prezenta cauză este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar norma aplicabilă este determinată de momentul producerii faptei ilicite ce a generat această răspundere, respectiv 29 ianuarie 2017, momentul producerii accidentului. Doar în situația în care acțiunea era întemeiată pe răspunderea contractuală momentul determinării normei aplicabile era cel de la data încheierii poliței de asigurare.

Astfel încât, în cauză în mod corect instanța de apel a apreciat că norma aplicabilă în cauză este norma de la data producerii accidentului, respectiv Norma ASF nr. 39/2016, făcând o aplicare corectă și a dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și O.U.G. nr. 54/2016.

Criticile recurentei-pârâte privind respingerea excepției inadmisibilității acordării pensiei de întreținere și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei pe petitul achitării pensiei de întreținere, întrucât în Norma nr. 23/2014 nu sunt dispoziții privind pensia de întreținere, vor fi respinse ca nefondate.

Instanța de apel a apreciat în mod corect că la data decesului erau incidente dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, ale O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și Norma ASF nr. 39/2016, statuând în mod judicios că legea specială nu exclude din sfera despăgubirilor daunele ce pot fi acordate potrivit art. 1357 C. civ., inclusiv în situația stabilirii pensiei de întreținere pentru persoanele păgubite prin decesul victimei.

De altfel, principala critică pe care recurenta-pârâtă își întemeiază cererea de recurs vizează acordarea pensiei de întreținere reclamantei B., invocând în acest sens neaplicarea Normei ASF nr. 39/2016 și făcând trimiteri la dispozițiile Normei ASF 23/2014.

Or, așa cum s-a reținut anterior norma aplicabilă în cauză este Norma ASF nr. 39/2016, iar instanța de apel printr-o elaborată argumentare și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente,a prezentat modalitatea în care obligația de întreținere a minorului nu înlătură aplicarea art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 care se referă la toate prejudiciile de care asigurații răspund față de terțele persoane păgubite.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel în procedura de stabilire a pensiei de întreținere pentru minora B. a avut în vedere exclusiv principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirile acordate, având în vedere specificul legăturii de rudenie, intensitatea suferinței, raportate la legăturile personale, vârsta și consecințele pe plan emoțional și social, astfel încât aserțiunile recurentei-pârâte privind acordarea pensiei de întreținere vor fi înlăturate.

În cauză, se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile recursurile declarate de reclamanții C., E., D., F., H., G., I., A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și de pârâta SC J. SA împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții C., E., D., F., H., G., I., A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și de pârâta SC J. SA împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM