ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5934/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, sub nr. x/2019, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, s-a solicitat:

- obligarea pârâților la reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+4,5%+10%: rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

2.1. Prin sentința civilă nr. 712/28.05.2019 Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

A reținut tribunalul că salarizarea personalului din justiție se face pe baza unor ordine, iar în cauză reclamanții critică modalitatea de stabilire a drepturilor salariale.

Totodată, s-a apreciat că și din perspectiva legii contenciosului administrativ competența aparține curții de apel in raport de rangul emitentului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 423 din 9 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureș, complet specializat litigii de muncă.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competentă și s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

A fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile speciale ale art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în cauză, reclamanții neformulând o astfel de plângere și neparcurgând procedura contestației împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, aceștia solicitând obligarea pârâților la plata unor despăgubiri.

S-a mai considerat că nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile de drept comun ale legii contenciosului administrativ, fiind vorba despre un veritabil litigiu de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamanți prin care s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la stabilirea încadrării salariale prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, constată instanța că litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanții nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceștia au adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a V.R.S., iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru stabilirea drepturilor salariale și plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale, respectiv o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Cum în speță, față de calitatea de pârât a Tribunalului Suceava, sunt incidente și dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, se constată că în mod riguros acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Mureș.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, complet specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B.,C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, complet specializat in litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.