ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4984/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 09.06.2017, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA-în insovlență, prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 1073/03.12.2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015, Dispoziției de măsuri nr. x/18.02.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.02.2015.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 63 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția inadmisibilității contestației formulate împotriva RIF x/18.02.2015 invocată de pârâtă.

A admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 1073/03.12.2015, Decizia de impunere fiscală nr. x/18.02.2015, Dispoziția de măsuri nr. x/18.02.2015 și RIF nr. x/18.02.2015 obligând pârâta să plătească reclamantei sumei de 3.000 RON reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare, cu reintroducerea în cauză a AJFP Dâmbovița și DGRFP Ploiești instituțiile publice emitente ale actelor administrative atacate.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susține că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, reflectând o încălcare a principiului disponibilității în procesul civil, sancționată cu nulitatea actelor de procedură, inclusiv a hotărârii pronunțate.

În egală măsură, recurenta pârâtă arată că, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, calitatea de pârât în cauză nu poate reveni decât emitentului actului administrativ contestat, or niciunul din actele deduse judecății nu aparțin Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind emise de AJFP Dâmbovița și DGRFP Ploiești, chemate în judecată inițial de reclamanta intimată.

În plus, recurenta pârâtă arată că a fost citată cu o denumire eronată de către instanța de fond, aspect ce denotă lipsa unei analize temeinice a situației deduse judecății, iar, în conformitate cu dispozițiile Ordinului Președintelui ANAF nr. 3609/2016,pentru litigiile născute anterior momentului înregistrării sau preluării unui mare contribuabil(cum este și cel de față) reprezentarea trebuia asigurată în continuare de către serviciile juridice din cadrul administrațiilor județene ale finanțelor publice sau direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că prima instanță și-a însușit în totalitate argumentele reclamantei, fără a proceda la o analiză proprie cu privire la legalitatea sau temeinicia acestora și fără a aborda argumentele apărării formulate de DGAMC în cauză.

Față de aceste considerente, recurenta solicită casarea hotărârii atacate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta A. SA(în insolvență) reprezentată prin administrator judiciar B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 1073 din 03.12.2015 emisă de Biroul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, și pe cale de consecința anularea următoarelor acte administrative fiscale emise de Activitatea de Inspecție fiscala Contribuabili Mijlocii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, comunicate în data de 25.02.2015., respectiv: Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015,Dispoziția de masuri nr. x/18.02.2015, Raportul de inspecție fiscala nr. x/18.02.2015.

Prin încheierea din 13.02.2017 Curtea de Apel Ploiești a dispus scoaterea din cauză a pârâtelor Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, sentința civilă nr. 63 din 29 martie 2017 fiind pronunțată în contradictoriu cu această pârâtă.

Constată Înalta Curte că hotărârea recurată în prezenta cale de atac este nelegală, fiind afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, este de observat faptul că prin cererea introductivă de instanță reclamanta intimată a chemat în judecată pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în calitate de emitent al deciziei nr. 1073/03.12.2015 de soluționare a contestației și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în calitate de emitent al deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015, al dispoziției de masuri nr. x/18.02.2015 și raportului de inspecție fiscala nr. x/18.02.2015.

Raportat la actele administrativ fiscale deduse judecății, instanța de control judiciar constată că limitele învestirii au fost corect stabilite de către reclamantă, calitatea de pârât revenind, în litigiul de contencios administrativ, autorității al cărei act este atacat(art. 13 din Legea nr. 554/2004) și prin excepție, persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, în acest caz calitatea procesuală fiind justificată numai când acțiunea are ca obiect și o cerere în despăgubiri(art. 16 din Legea nr. 554/2004).

În cauza de față prima instanță a nesocotit limitele învestirii sale, procedând la scoaterea din cauză a pârâților chemați în judecată de către reclamantă și introducerea în cauză a recurentei pârâte-DGAMC, în considerarea faptului că societatea reclamantă a trecut în administrarea acestui din urmă organ fiscal în cursul judecății.

Or, așa cum s-a arătat anterior, calitatea de emitent al actelor administrative contestate în cauză continuă să aparțină pârâților Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și Administrației Județeane a Finanțelor Publice Dâmbovița, fiind lipsită de relevanță sub acest aspect trecerea reclamantei în administrarea altui organ fiscal, care nu este succesorul celor două pârâte, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 38 C. proc. civ.

Procedând însă la scoaterea pârâților DGRFP Ploiești și AJFP Dâmbovița din cauză și la introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a DGAMC, instanța fondului a soluționat cauza cu depășirea limitelor învestirii și la pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Înalta Curte a luat act și de conținutul dispozițiilor art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, așa cum acestea erau în vigoare la data învestirii instanței, însă acestea puteau constitui temei exclusiv pentru introducerea în cauză și a altor subiecte de drept și nicidecum pentru substituirea unor pârâți cu altă persoană de drept public.

Față de aceste considerente, constatând fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza cel de al doilea motiv de casare, incidența prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. conducând la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu luarea în considerare a cadrului procesual așa cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 63 din 29 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.