ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, solicitând: anularea actului administrativ de avizare a prețului medicamentului Medostatin - adresa nr. x/20.05.2015 emisă de Ministerul Sănătății, prin care s-a respins reanalizarea prețului propus de A., precum și a adresei nr. x/11.06.2015, prin care s-a respins contestația formulată de A. împotriva adresei nr. x/20.05.2015; obligarea Ministerului Sănătății să delisteze din CANAMED medicamentul Medostatin, cod W06752001, poziția 2838 CANAMED, cu prețul de 3,41 RON; obligarea Ministerului Sănătății să emită un act administrativ, prin care să constate că A. are dreptul de a comercializa medicamentul Medostatin la prețul de 9,72 RON, pe o perioadă de 6 luni de la data delistării din CANAMED.

Prin sentința civilă nr. 2209 din 24 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității, iar pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2209 din 24 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând pe fond cauza, admiterea acțiunii reclamantei.

În esență, recurenta invocă nemotivarea hotărârii recurate în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, precum și aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, constând în art. 5 alin. (3) din Normele metodologice.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate.

La data de 19 martie 2019, recurenta - reclamantă A. a formulat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., o cerere de renunțare la judecată, având în vedere că prezentul demers judiciar nu se justifică din considerente economice.

II. Cu privire la cererea de renunțare la judecată

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, precum și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când renunțarea se face în căile extraordinare de atac, instanța va dispune și anularea în tot sau în parte a hotărârii, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante privind renunțare la judecata cauzei ce formează obiectul prezentului dosar și va anula sentința pronunțată în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei A..

Anulează sentința civilă nr. 2209 din 24 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.