ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 495 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamanților B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.A., C.I. și A.I. în contradictoriu cu Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat Sucursala pentru Reprezentare și P.V., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.S. a județului Cluj, Ministerul Finanțelor Publice București, Secretariatul General al Guvernului României, R.A. A.P.P.S. București, D.G.F.P. a Județului Cluj ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 16965/2005 la Judecătoria Cluj-Napoca reclamanții B.V., P.F.I., K.A., A.D., M.L., F.M., B.A.J., P.I., C.I., M.I., au chemat în judecată pe pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala Pentru Reprezentare și „P.V.” Cluj-Napoca, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care s-a dispună obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. Sucursala „V.” Cluj-Napoca să le înstrăineze camerele în care locuiesc în calitate de chiriași în prezent din imobilul blocul de locuințe al S.R.P. V. Cluj, situat în comuna A. str. L., jud. Cluj, imobil intabulat în CF nr. C1. S. A+2 nr. T1./3, T2./3, T3./3, Corp I precum și cotele părți din teren, construcție, instalații, anexe și dotări utilitare care se folosesc în comun, astfel: B.V.

apt. nr. X1. (compus din 2 camere și dependințe), P.F.I. apt. nr. X2. (compus din 3 camere și dependințe), K.A. apt. nr. X3. (compus din 2 camere și dependințe), A.D. apt. nr. X4. (compus din 2 camere și dependințe), M.L. apt. nr. X5. (compus din 3 camere și dependințe), F.M. apt. nr. X6. (compus din 2 camere și dependințe), B.A.J. apt. nr. X7. (compus din 3 camere și dependințe), P.I. apt. nr. X8. (compus din 2 camere și dependințe), C.I. apt. nr. X9. (compus din 3 camere și dependințe), M.I. apt. nr. X10. compus din 2 camere și dependințe), în condițiile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1990, iar în caz de refuz sentința să ține loc de contract de vânzare-cumpărare apt de intabulare în cartea funciară, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în marea majoritate sunt angajați ai pârâtei și ca accesoriu la contractul individual de muncă au primit în chirie locuințele detaliate în petitul acțiunii. În drept au fost invocate prev. art. 7 din Legea nr. 85/1992 potrivit cărora „Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât cele de intervenție, vor fi vândute chiriașilor, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi; beneficiază de prevederile alin. (1) și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare”, coroborate cu prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990.

Din prevederile legale menționate rezultă că trebuiesc îndeplinite următoarele condiții cumulative: locuința care se înstrăinează trebuie să fie alta decât locuința de intervenție, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș și, de asemenea, trebuie să existe o cerere de cumpărare din partea chiriașului, condiții cumulative pe care le îndeplinesc. Pârâta prin întâmpinare a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței în conf. cu prev. art. 37 din O.G. nr. 19/2002 corob. cu prev. art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., lipsei calității procesuale pasive, motivată pe faptul că titularul dreptului de proprietate este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și a lipsei calității procesuale active a două reclamante K.A.

și F.M., motivată pe faptul că nu sunt titularele unor contracte de locațiune valabile, neavând nici un drept asupra locuințelor pe care le ocupă. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 3158 din 6 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1157/117/2006 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea reclamanților B.V., P.F.I., K.A., A.I. și A.A., în calitate de moștenitori legali ai reclamantei A.D., M.L., F.M., B.A., B.A.A. și B.A.J., în calitate de moștenitori legali ai reclamantului B.A.J., P.I., C.I., M.I., împotriva pârâților Administrația Patrimoniului Protocolului De Stat Sucursala pentru Reprezentare și P.V.

Cluj-Napoca, R.A. A.P.P.S. SA București, Secretariatul General al Guvernului României și Ministerul Finanțelor Publice București, având ca obiect obligare la încheiere contract. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P.C.E. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B.V., P.F.I., K.A., A.A., M.L., F.M., P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J. și intervenienta P.C.E. solicitând în temeiul art. 304 pct. 8, 9, raportat la disp. art. 312 alin. (3) C. proc. civ. modificarea în parte a sentinței, să se constate că și pârâtul Secretariatul General al Guvernului are calitate procesuală pasivă alături de Ministerul Finanțelor Publice (reprezentant al Statului Roman) și de R.A.A.P.P.S.

București, menținând dispozițiile instanței de fond cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei R.A.A.P.P.S. V. Cluj-Napoca și totodată, ca urmare a admiterii recursului, admiterea în întregime a acțiunii, precum și cererea de intervenție principală a intervenientei P.C.E. precizată și extinsă, cu obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. București, să înstrăineze către recurenți apartamentele în care locuiesc împreună cu familiile în calitate de chiriași din blocul de locuințe Corp I compus din P+2E situat în com. A. str. L., jud. Cluj înscris în CF C1. S. A+6 nr. top T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1,T3./3/1, conform disp. Decretului lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, la preturile calculate în răspunsul la obiecțiunile d-lui ing.

exp. B.G. din data de 17 octombrie 2008 care solicită să facă parte integranta din sentința, pentru apartamentele mai jos detaliate renumerotate logic de către ing. exp. numit în cauza, după cum s-a arătat în raportul de expertiză. În ședința publică din 28 sept. 2010 în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. rap. la art. 37 din O.G. nr. 19/2002 coroborat cu art. 3 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanța a invocat ca motiv de ordine publică necompetența materială a Tribunalului Cluj în soluționarea cererii. Prin decizia civilă nr. 2.273 din data de 5 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1157/117/2006 de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamanții B.V., P.F.I., K.A., A.A., M.L., F.M., P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.I.

și intervenienta P.C.E. împotriva sentinței civile nr. 3.158 din 6 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1157/117/2006 a Tribunalului Cluj, care a fost casată, reținându-se cauza spre rejudecare în primă instanță. S-a dispus înregistrarea dosarului sub un număr nou și repartizarea sa aleatorie. Analizând cu precădere excepția necompetenței materiale Curtea de Apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare asupra imobilelor în care aceștia locuiesc, solicitare făcută în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992. Spațiile de locuit din imobilul situat în A. str. L. au un regim juridic special întrucât se află în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.

A.P.P.S. Înstrăinarea lor este reglementată prin O.G. nr. 19/2002 act normativ cu caracter special față de prevederile Legii nr. 85/1992. Așadar, potrivit art. 37 din O.G. nr. 19/2002, litigiile cu privire la desfășurarea procedurilor de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Pe de altă parte, a mai învederat instanța că, potrivit art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt de competența Curților de Apel judecarea în primă instanță a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale.

Cum în speță pârâta R.A. A.P.P.S. București intră în categoria autorităților publice centrale, competența în primă instanță privind soluționarea acestei cereri revine Curții de Apel Cluj, iar nu cum în mod greșit aceasta a fost soluționată de către Tribunalul Cluj cu încălcarea normelor de competență materială. Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamanți cu consecința casării hotărârii primei instanțe, iar în temeiul dispozițiilor art. 3 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (7) C. proc.

civ., a constatat că ea însăși este competentă să soluționeze pricina în primă instanță. Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele: Este de principiu că potrivit normelor juridice instituite prin C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. În speță s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâților R.A.

A.P.P.S. „V.” Cluj-Napoca și Secretariatul General al Guvernului României și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum, prin cererile deduse judecății s-a solicitat obligarea la încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu privire la imobilele în care locuiesc reclamanții și intervenienta, instanța a apreciat că nu justifică legitimare procesuală pasivă cei doi pârâți, care nu titularii unui drept asupra imobilelor în cauză. Titularul dreptului de proprietate este Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar imobilul - blocul de locuințe Corp I compus din P+2E, situat în com. A., str. L. jud. Cluj înscris în CF nr. C1. S. A+6 nr. T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1, T3./3/1 a intrat în administrarea R.A.

A.P.P.S. în temeiul H.G. nr. 445 din 22 iunie 1995. Nu are relevanță faptul că Secretariatul General al Guvernului ar fi autoritatea ierarhic superioară titularului dreptului de administrare, în condițiile în care acesta este o persoană juridică distinctă. Ca urmare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată cu privire la cei doi pârâți și a respins acțiunea față de aceștia, respingând totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor K.A. și F.M., Curtea de Apel a reținut că justifică legitimare procesuală activă într-un litigiu de contencios administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care invocă vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim printr-un act administrativ, în accepțiunea largă a termenului.

Susținerea conform căreia reclamantele nu ar avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor existente, prevăzute de lege, care să fi fost vătămate prin refuzul autorității nu poate fi reținută. Aspectele învederate nu constituie motivarea unei excepții procesuale, care să facă obiectul analizei în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă probleme de fond. Existența dreptului subiectiv nu se poate identifica cu afirmarea acestuia, iar sancțiunea omisiunii de a proba vătămarea pretinsă este respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nu ca urmare a reținerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților. Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că principala problemă litigioasă este cea a actului normativ care își găsește aplicarea în speță, reclamanții și intervenienta au susținut că ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992 și nu cele ale O.G.

nr. 19/2002. Această chestiune a făcut obiectul analizei instanței de control judiciar, în cadrul recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 3158 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj. Prin decizia de casare intermediară s-a reținut ca motiv de nelegalitate necompetența tribunalului în soluționarea fondului, temeiurile de drept ale soluției pronunțate fiind art. 37 din O.G. nr. 19/2002 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Așadar, s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat problema dispozițiilor aplicabile, fiind stabilit de instanța de recurs că imobilele în cauză, cu privire la care se solicită încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, au un regim juridic special, făcând obiectul dreptului de proprietate privată al statului și de administrare al R.A.

A.P.P.S. S-a reținut că înstrăinarea lor este reglementată de O.G. nr. 19/2002, act normativ ce are caracter special față de legea generală, Legea nr. 85/1992. Ca urmare, nu a fost analizată întrunirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci se va da eficiență dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 19/2002. Potrivit acestui text, pot face obiectul vânzării doar construcțiile proprietatea privată a statului, aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., cu altă destinație decât cea de locuință. Cum imobilele în cauză exced acestei categorii, Curtea de Apel a constatat că pretențiile reclamanților și ale intervenientei sunt nefondate și le-a respins ca atare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenții solicită, în principal, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că prin decizia civilă nr. 2273 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat doar în privința competenței materiale a instanței de contencios administrativ de a soluționa acțiunea reclamanților, iar nu și în ceea ce privește actul normativ aplicabil în speță. În subsidiar, recurenții solicită modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiteri acțiunii precizate și extinse, cu consecința obligării pârâtei R.A.

A.P.P.S. de a înstrăina apartamentele către recurenți, potrivit prevederilor Legii nr. 85/1992. Recursul este fondat. Prin decizia civilă nr. 2273/2010 Curtea de Apel Cluj a statuat cu autoritate de lucru judecat doar în ceea ce privește instanța competentă material să soluționeze acțiunea reclamanților. Astfel, Curtea constatând că apartamentele a căror vânzare se solicită reprezintă imobile proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel ca instanță de fond în contencios administrativ, motiv pentru care a admis recursul reclamanților și a casat sentința pronunțată de Tribunalul Cluj. Așadar, instanța de recurs considerându-se ea însăși necompetentă să se pronunțe pe fondul cauzei, cum de altfel a tranșat și în privința Tribunalului Cluj, nu a statuat, cum greșit a reținut prima instanță, și asupra actului normativ care reglementează vânzarea locuințelor în discuție.

Această chestiune ține exclusiv de fondul cauzei și, prin urmare, este atributul doar al instanțelor de contencios administrativ să se pronunțe asupra acestora, după cum a stabilit Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2273/2010. Evident, trimiterea pe care instanța de recurs o face la prevederile art. 137 din O.G. nr. 19/2002 are în vedere strict determinarea instanței competente material să soluționeze cauza, în condițiile în care decizia de casare intermediară reprezintă rezultatul admiterii excepției de necompetență materială invocată din oficiu de Curtea de Apel. În aceste condiții, rezultă cu puterea evidenței că, prin hotărârea recurată, prima instanță, practic nu a analizat fondul cauzei, în lipsa dezvoltării unor argumente prin care să se demonstreze incidența prevederilor cuprinse în O.G.

nr. 19/2002, în vigoare la data promovări acțiunii, judecătorul cauzei limitându-se să rețină că prin decizia de casare intermediară s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat asupra dispozițiilor legale aplicabile, ceea ce atrage incidența motivului de casare a unei hotărâri judecătorești prevăzut de art. 312 alin. (5) din C. proc. civ. Față de cele ce preced, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să analizeze și susținerile formulate în recurs, a căror examinare nu poate fi efectuată de instanța de control judiciar, în raport de soluția dată asupra recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I., M.I., B.A., B.A.A. și B.A.J. împotriva sentinței civile nr. 495 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.