ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 495 din 20 decembrie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamanților B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I.,

M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.A., C.I. și A.I. în contradictoriu cu

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat Sucursala pentru Reprezentare

și P.V., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.S. a județului Cluj,

Ministerul Finanțelor Publice București, Secretariatul General al Guvernului

României, R.A. A.P.P.S. București, D.G.F.P. a Județului Cluj ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 16965/2005 la Judecătoria Cluj-Napoca reclamanții B.V., P.F.I.,

K.A., A.D., M.L., F.M., B.A.J., P.I., C.I., M.I., au chemat în judecată pe

pârâta Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala Pentru

Reprezentare și „P.V.” Cluj-Napoca, solicitând pronunțarea unei sentințe prin

care s-a dispună obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. Sucursala „V.” Cluj-Napoca să

le înstrăineze camerele în care locuiesc în calitate de chiriași în prezent din

imobilul blocul de locuințe al S.R.P. V. Cluj, situat în comuna A. str. L.,

jud. Cluj, imobil intabulat în CF nr. C1. S. A+2 nr. T1./3, T2./3, T3./3, Corp

I precum și cotele părți din teren, construcție, instalații, anexe și dotări

utilitare care se folosesc în comun, astfel: B.V. apt. nr. X1. (compus din 2

camere și dependințe), P.F.I. apt. nr. X2. (compus din 3 camere și dependințe),

K.A. apt. nr. X3. (compus din 2 camere și dependințe), A.D. apt. nr. X4.

(compus din 2 camere și dependințe), M.L. apt. nr. X5. (compus din 3 camere și

dependințe), F.M. apt. nr. X6. (compus din 2 camere și dependințe), B.A.J. apt.

nr. X7. (compus din 3 camere și dependințe), P.I. apt. nr. X8. (compus din 2

camere și dependințe), C.I. apt. nr. X9. (compus din 3 camere și dependințe), M.I.

apt. nr. X10. compus din 2 camere și dependințe), în condițiile Legii nr.

85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1990, iar în caz de refuz sentința să

ține loc de contract de vânzare-cumpărare apt de intabulare în cartea funciară,

cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în marea majoritate sunt angajați ai pârâtei și ca accesoriu la

contractul individual de muncă au primit în chirie locuințele detaliate în

petitul acțiunii.

În drept au fost

invocate prev. art. 7 din Legea nr. 85/1992 potrivit cărora „Locuințele

construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât cele de intervenție,

vor fi vândute chiriașilor, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate

a prețului în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi;

beneficiază de prevederile alin. (1) și chiriașii care nu sunt angajații

unităților proprietare”, coroborate cu prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990.

Din prevederile

legale menționate rezultă că trebuiesc îndeplinite următoarele condiții cumulative:

locuința care se înstrăinează trebuie să fie alta decât locuința de

intervenție, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș și, de asemenea,

trebuie să existe o cerere de cumpărare din partea chiriașului, condiții

cumulative pe care le îndeplinesc.

Pârâta prin

întâmpinare a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței în conf.

cu prev. art. 37 din O.G. nr. 19/2002 corob. cu prev. art. 2 pct. 1 lit. c) C.

proc. civ., lipsei calității procesuale pasive, motivată pe faptul că titularul

dreptului de proprietate este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

și a lipsei calității procesuale active a două reclamante K.A. și F.M.,

motivată pe faptul că nu sunt titularele unor contracte de locațiune valabile,

neavând nici un drept asupra locuințelor pe care le ocupă.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală cu

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 3158 din 6 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1157/117/2006

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, s-a

respins acțiunea reclamanților B.V., P.F.I., K.A., A.I. și A.A., în calitate de

moștenitori legali ai reclamantei A.D., M.L., F.M., B.A., B.A.A. și B.A.J., în

calitate de moștenitori legali ai reclamantului B.A.J., P.I., C.I., M.I.,

împotriva pârâților Administrația Patrimoniului Protocolului De Stat Sucursala

pentru Reprezentare și P.V. Cluj-Napoca, R.A. A.P.P.S. SA București,

Secretariatul General al Guvernului României și Ministerul Finanțelor Publice

București, având ca obiect obligare la încheiere contract.

S-a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P.C.E.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs

reclamanții B.V., P.F.I., K.A., A.A., M.L., F.M.,

P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J. și intervenienta P.C.E. solicitând în

temeiul art. 304 pct. 8, 9, raportat la disp. art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

modificarea în parte a sentinței, să se constate că și pârâtul Secretariatul

General al Guvernului are calitate procesuală pasivă alături de Ministerul

Finanțelor Publice (reprezentant al Statului Roman) și de R.A.A.P.P.S.

București, menținând dispozițiile instanței de fond cu privire la lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei R.A.A.P.P.S. V. Cluj-Napoca și totodată,

ca urmare a admiterii recursului, admiterea în întregime a acțiunii, precum și

cererea de intervenție principală a intervenientei P.C.E. precizată și extinsă,

cu obligarea pârâtei R.A. A.P.P.S. București, să înstrăineze către recurenți

apartamentele în care locuiesc împreună cu familiile în calitate de chiriași

din blocul de locuințe Corp I compus din P+2E situat în com. A. str. L., jud. Cluj

înscris în CF C1. S. A+6 nr. top T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1,T3./3/1, conform

disp. Decretului lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, la preturile

calculate în răspunsul la obiecțiunile d-lui ing. exp. B.G. din data de 17

octombrie 2008 care solicită să facă parte integranta din sentința, pentru

apartamentele mai jos detaliate renumerotate logic de către ing. exp. numit în

cauza, după cum s-a arătat în raportul de expertiză.

În ședința publică din

28 sept. 2010 în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. rap. la

art. 37 din O.G. nr. 19/2002 coroborat cu art. 3 C. proc. civ. și art. 10 din Legea

nr. 554/2004 instanța a invocat ca motiv de ordine publică necompetența materială

a Tribunalului Cluj în soluționarea cererii.

Prin decizia civilă

nr. 2.273 din data de 5 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1157/117/2006 de

Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamanții B.V., P.F.I., K.A.,

A.A., M.L., F.M., P.I., C.I., M.I., B.A., B.A.A., B.A.J., A.I. și intervenienta

P.C.E. împotriva sentinței civile nr. 3.158 din 6 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul

nr. 1157/117/2006 a Tribunalului Cluj, care a fost casată, reținându-se cauza spre

rejudecare în primă instanță.

S-a dispus înregistrarea

dosarului sub un număr nou și repartizarea sa aleatorie.

Analizând cu precădere

excepția necompetenței materiale Curtea de Apel a constatat că aceasta este întemeiată

pentru următoarele considerente.

Reclamanții au solicitat

obligarea pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare asupra imobilelor

în care aceștia locuiesc, solicitare făcută în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992.

Spațiile de locuit din

imobilul situat în A. str. L. au un regim juridic special întrucât se află în proprietatea

privată a statului și în administrarea R.A. A.P.P.S. Înstrăinarea lor este reglementată

prin O.G. nr. 19/2002 act normativ cu caracter special față de prevederile Legii

nr. 85/1992.

Așadar, potrivit art.

37 din O.G. nr. 19/2002, litigiile cu privire la desfășurarea procedurilor de vânzare

a imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A.

A.P.P.S., sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Pe de altă parte, a mai

învederat instanța că, potrivit art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. raportat la

art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt de competența Curților de Apel judecarea în

primă instanță a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ

privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale.

Cum în speță pârâta R.A.

A.P.P.S. București intră în categoria autorităților publice centrale, competența

în primă instanță privind soluționarea acestei cereri revine Curții de Apel Cluj,

iar nu cum în mod greșit aceasta a fost soluționată de către Tribunalul Cluj cu

încălcarea normelor de competență materială.

Pentru aceste considerente

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304

pct. 3 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamanți

cu consecința casării hotărârii primei instanțe, iar în temeiul dispozițiilor

art. 3 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (7) C. proc. civ., a constatat că ea însăși este competentă

să soluționeze pricina în primă instanță.

Analizând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate,

Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Este de principiu că potrivit

normelor juridice instituite prin C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune

existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde

că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice

pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală

pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

În speță s-a constatat

că nu există identitate între persoana pârâților R.A. A.P.P.S. „V.” Cluj-Napoca

și Secretariatul General al Guvernului României și cel despre care se pretinde că

poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

Cum, prin cererile deduse

judecății s-a solicitat obligarea la încheierea contractelor de vânzare cumpărare

cu privire la imobilele în care locuiesc reclamanții și intervenienta, instanța

a apreciat că nu justifică legitimare procesuală pasivă cei doi pârâți, care nu

titularii unui drept asupra imobilelor în cauză.

Titularul dreptului de

proprietate este Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, iar

imobilul - blocul de locuințe

Corp I compus din P+2E,

situat în com. A., str. L. jud. Cluj înscris în

CF nr. C1. S. A+6 nr. T4./3/1, T5./3/1, T2./3/1, T3./3/1 a intrat în administrarea

R.A. A.P.P.S.

în temeiul H.G. nr. 445 din 22 iunie 1995.

Nu are relevanță faptul

că Secretariatul General al Guvernului ar fi autoritatea ierarhic superioară titularului

dreptului de administrare, în condițiile în care acesta este o persoană juridică

distinctă.

Ca urmare, instanța de

fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată cu privire la

cei doi pârâți și a respins acțiunea față de aceștia, respingând totodată excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantelor K.A. și F.M., Curtea de Apel

a reținut că justifică legitimare procesuală activă într-un litigiu de contencios

administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care invocă vătămarea

unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim printr-un act administrativ,

în accepțiunea largă a termenului.

Susținerea conform căreia

reclamantele nu ar avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor

existente, prevăzute de lege, care să fi fost vătămate prin refuzul autorității

nu poate fi reținută.

Aspectele învederate nu

constituie motivarea unei excepții procesuale, care să facă obiectul analizei în

condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă probleme de fond. Existența

dreptului subiectiv nu se poate identifica cu afirmarea acestuia, iar sancțiunea

omisiunii de a proba vătămarea pretinsă este respingerea acțiunii ca neîntemeiată

și nu ca urmare a reținerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a constatat că principala problemă litigioasă este cea a actului normativ

care își găsește aplicarea în speță, reclamanții și intervenienta au susținut că

ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992 și nu cele ale O.G. nr. 19/2002.

Această chestiune a făcut

obiectul analizei instanței de control judiciar, în cadrul recursului promovat împotriva

sentinței civile nr. 3158 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Prin decizia de casare

intermediară s-a reținut ca motiv de nelegalitate necompetența tribunalului în soluționarea

fondului, temeiurile de drept ale soluției pronunțate fiind art. 37 din O.G.

nr. 19/2002 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, s-a tranșat cu

autoritate de lucru judecat problema dispozițiilor aplicabile, fiind stabilit de

instanța de recurs că imobilele în cauză, cu privire la care se solicită încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, au un regim juridic special, făcând obiectul

dreptului de proprietate privată al statului și de administrare al R.A.

A.P.P.S. S-a reținut că înstrăinarea lor este reglementată de O.G. nr. 19/2002,

act normativ ce are caracter special față de legea generală, Legea nr. 85/1992.

Ca urmare, nu a fost analizată

întrunirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/1992 pentru încheierea contractului

de vânzare-cumpărare, ci se va da eficiență dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 19/2002.

Potrivit acestui text,

pot face obiectul vânzării doar construcțiile proprietatea privată a statului, aflate

în administrarea R.A. A.P.P.S., cu altă destinație decât cea de locuință.

Cum imobilele în cauză

exced acestei categorii, Curtea de Apel a constatat că pretențiile reclamanților

și ale intervenientei sunt nefondate și le-a respins ca atare.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs reclamanții, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, recurenții

solicită, în principal, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că prin decizia civilă

nr. 2273 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a tranșat cu autoritate de

lucru judecat doar în privința competenței materiale a instanței de contencios administrativ

de a soluționa acțiunea reclamanților, iar nu și în ceea ce privește actul normativ

aplicabil în speță. În subsidiar, recurenții solicită modificarea în parte a sentinței

recurate, în sensul admiteri acțiunii precizate și extinse, cu consecința obligării

pârâtei R.A. A.P.P.S. de a înstrăina apartamentele către recurenți, potrivit prevederilor

Legii nr. 85/1992.

Recursul este fondat.

Prin decizia civilă

nr. 2273/2010 Curtea de Apel Cluj a statuat cu autoritate de lucru judecat doar

în ceea ce privește instanța competentă material să soluționeze acțiunea reclamanților.

Astfel, Curtea constatând că apartamentele a căror vânzare se solicită reprezintă

imobile proprietate privată a statului aflate în administrarea R.A. A.P.P.S., a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel ca instanță

de fond în contencios administrativ, motiv pentru care a admis recursul reclamanților

și a casat sentința pronunțată de Tribunalul Cluj.

Așadar, instanța de recurs

considerându-se ea însăși necompetentă să se pronunțe pe fondul cauzei, cum de altfel

a tranșat și în privința Tribunalului Cluj, nu a statuat, cum greșit a reținut prima

instanță, și asupra actului normativ care reglementează vânzarea locuințelor în

discuție. Această chestiune ține exclusiv de fondul cauzei și, prin urmare, este

atributul doar al instanțelor de contencios administrativ să se pronunțe asupra

acestora, după cum a stabilit Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 2273/2010.

Evident, trimiterea pe care instanța de recurs o face la prevederile art. 137 din

O.G. nr. 19/2002 are în vedere strict determinarea instanței competente material

să soluționeze cauza, în condițiile în care decizia de casare intermediară reprezintă

rezultatul admiterii excepției de necompetență materială invocată din oficiu de

Curtea de Apel.

În aceste condiții, rezultă

cu puterea evidenței că, prin hotărârea recurată, prima instanță, practic nu a analizat

fondul cauzei, în lipsa dezvoltării unor argumente prin care să se demonstreze incidența

prevederilor cuprinse în O.G. nr. 19/2002, în vigoare la data promovări acțiunii,

judecătorul cauzei limitându-se să rețină că prin decizia de casare intermediară

s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat asupra dispozițiilor legale aplicabile,

ceea ce atrage incidența motivului de casare a unei hotărâri judecătorești prevăzut

de art. 312 alin. (5) din C. proc. civ.

Față de cele ce preced,

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să analizeze și susținerile formulate în recurs,

a căror examinare nu poate fi efectuată de instanța de control judiciar, în raport

de soluția dată asupra recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.V., P.F.I., K.A., M.L., F.M., P.I., M.I., B.A., B.A.A. și B.A.J. împotriva

sentinței civile nr. 495 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2012.