ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4278/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.04.2016 sub nr. x/2016 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca instanța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 2586 din 13 septembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. si a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității .

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâtul A..

A sustinut recurentul ca sentința recurată este nelegală și netemeinică, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi considerat colaborator al fostei securități.

In concret a aratat ca nu a fost colaborator al securității chiar dacă a semnat angajamentul din data de 14.07.1989 prin care s-a angajat să puna la dispoziția organelor de securitate apartamentul, menționat in hotararea instantei de fond, pentru rezolvarea unor sarcini de securitate și să nu spuna nimănui acest fapt.

Recurentul afirma ca a semnat acel angajament nu cu intenție ci constrâns prin șantaj de către lucrătorul de securitate, intrucat la data respectivă lucra la Oficiul Poștal Sebeș, jud. Alba, având funcția de mânuitor de valori, iar în această funcție deținea armă și permis de port armă care se vizau anual de către organele de miliție.

Se sustine ca lucrătorul de securitate a avut o discuție cu recurentul parat și i-a spus că va avea probleme la serviciu dacă nu va semna angajamentul respectiv, în sensul că nu va mai putea obține prelungirea permisului de port armă, ceea ce va conduce la pierderea locului de muncă. Constrâns de pierderea locuinței și a locului de muncă a acceptat să dea acel angajament, însă precizeaza ca nu a predat lucrătorului de securitate cheia de la apartament, iar din actele depuse de reclamant la dosar rezultă că în apartament nu s-a desfășurat nicio întâlnire a acestuia cu alte persoane.

Recurentul a mai precizat ca din dosarul sau personal rezulta că punerea la dispoziție a apartamentului nu s-a făcut cu scopul de a se culege informații cu privire la persoane care desfășurau activități sau aveau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Dimpotriva, în nota de constatare întocmită de reclamant pe baza actelor aflate în dosarul personal se consemnează că "Titularul a fost recrutat în calitate de gazdă - casă de întâlniri pentru desfășurarea muncii organizate cu rețeaua informativă pe profil antiterorist în orașul Sebeș".

Tot in motivarea recursului se arata ca prin respingerea administrarii probei testimoniale, prima intanta a incalcat dreptul sau la aparare si la un proces echitabil si nu a cercetat fondul cauzei. Judecata cauzei a fost făcută de instanță doar pe baza actelor depuse la dosar de către reclamantul - intimat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fără a se audia martorii pe care i-a propus în apărare.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului susținând că recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C. proc. civ. și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Apreciaza intimatul reclamant ca in mod corect prima instanta a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile legale pentru declararea calitatii paratului de colaborator al securitatii.

Față de apărările recurentului-pârât, care susține că la data semnării angajamentului era în proces cu soția, instanța fondului, analizând probatoriul administrat a reținut în mod corect că "/.../sunt lipsite de relevanță, texul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 neprevăzând nicio condiție cu privire la titlul cu care locuința sau spațiul era deținut. De asemenea, în mod corect a fost îndepărtată și afirmația potrivit căreia recurentul nu ar fi predat cheia apartamentului, pe de o parte pentru că judecătorul fondului, a arătat că din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile "este irelevant dacă spațiul a fost sau nu folosit efectiv de organele de Securitate, fiind suficient faptul că acestea aveau acces la spațiu în intervalul convenit. Pe de altă parte, analizând înscrisurile depuse în probațiune prima instanță a reținut că în raportul privind modul cum a decurs recrutarea se menționează expres: "candidatul a pus la dispoziția noastră una din cheile apartamentului". Ca urmare, condiția punerii la dispoziția securității a locuinței sau a altui spațiu este îndeplinită.

In al doilea rând, punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar, se apreciaza ca si această condiție este asigurată fapt dovedit în primul rând prin angajamentul olograf redactat de recurent. Acesta afirmă că respectivul înscris a fost semnat "nu cu intenție ci constrâns prin șantaj de către lucrătorul de securitate", constrâns de potențiala pierde a locuinței și a locului de muncă. în fața acestor susțineri, judecătorul fondului a statuat că: "/.../, apărarea pârâtului potrivit căreia ar fi fost constrâns prin șantaj de lucrătorii de securitate fiind contrazisă de actele dosarului/.../".

Teza recurentului, în sensul că punerea la dispoziție ar trebui făcută în scopul culegerii de informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu poate fi primită pentru că din construcția textului de lege rezultă că este irelevantă natura informațiilor pe care rețeaua introdusă în casa conspirativă a furnizat-o Securității.

Recurentul parat a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Asupra exceptiei nulitatii recursului:

Inalta Curte observa ca motivele de recurs invocate de recurent pot fi incadrate in cazurile de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., respectiv incalcarea normelor de procedura (respingerea nelegala a administrarii probei testimoniale si incalcarea dreptului la aparare), dar si a normelor de drept material (neindeplinirea conditiilor legale pentru declararea calitatii de colaborator).

Din aceasta perspectiva, nu pot fi primite sustinerile intimatului reclamant referitoare la nulitatea recursului declarat, avand in vedere ca motivele de recurs, asa cum au fost formulate, pot fi incadrate in cazurile de casare indicate de art. 488 C. proc. civ., chiar daca recurentul nu a indicat in mod concret aceste cazuri, in cererea formulata.

Ca atare, exceptia nulitatii invocata pe calea intampinarii va fi respinsa ca neintemeiata.

Asupra recursului declarat:

Recurentul a criticat sentinta instantei de fond, prin prisma incalcarii dispozitiilor procedurale, aratand ca in mod nelegal i-a fost respinsa solicitarea de administrare a probei testimoniale, in acest fel, instanta incalcand dreptul sau la aparare si la un proces echitabil.

Inalta Curte nu impartaseste aceasta opinie, deoarece instantele nu sunt obligate sa administreze toate probatoriile solicitate de parti, ci trebuie sa verifice utilitatea si pertinenta acestora in raport de obiectul si natura cauzei.

In prezentul dosar, prima instanta a procedat conform prevederilor art . . . . . . . . . .!!!!!!!! C. proc. civ. si, statuand inutilitatea probei propuse de parat ("întrucât din conținutul actelor și lucrărilor dosarului se poate deduce situația de fapt ce trebuie analizată") a respins administrarea acestei probe.

In acest context, nu se poate deduce ca recurentul parat ar fi fost privat de dreptul la aparare si la un proces echitabil, deoarece i-a fost incuviintata proba cu inscrisuri, acesta avand posibilitatea sa depuna la dosar toate documentele si sa-si faca toate apararile pe care le considera necesare și pertinente.

Mai mult, aceasta solutie nu este de natura sa conduca la concluzia ca prima instanta nu a analizat cauza pe fondul sau, intrucat prima instanta a verificat toate aspectele invocate de ambele parti, toate apararile formulate si probele administrate, precum si dispozitiile legale incidente, motivand temeinic solutia pe care a adoptat-o.

Ca atare, din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recursul declarat nu este fondat.

Analizand si incidenta in cauza a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci cand hotararea recurata a fost data cu aplicarea sau interpretarea gresita a normelor de drept material, se retine ca acest motiv de recurs este fondat.

Sub un prim aspect, trebuie reamintit ca din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) ori dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

Prin urmare, rolul instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovații, de a aplica pedepse și de a le individualiza, nerealizând o justiție retributivă, ci doar de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. și a probelor administrate de pârât, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite prin jurisprudența C.E.D.O, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Prin urmare, este evident că eventuala neîndeplinire a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 împiedică reținerea calității de colaborator al Securității, indiferent de prevederile preambulului acestui act normativ.

În prezenta speță intimatul reclamant a solicitat verificarea calității de colaborator al securității în privința recurentului pârât, prin prisma faptului că acesta a fost recrutat în calitate de gazdă casă de întâlnire, prin punerea la dispoziția organelor de Securitate a locuinței sale din Sebeș, str. x bloc 27 ap. 5.

Este de principiu că pentru colaborarea prin facilitarea culegerii de informații trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

Prima instanta a retinut, din probele administrate, ca recurentul parat a semnat angajamentul din data de de 14.07.1989, aspect pe care, de altfel acesta nu il neaga, insa problema care suscinta interes in aceasta speta este daca punerea la dispozitie a locuintei s-a efectuat sau nu în mod voluntar, de vreme ce acest aspect este unul esential in constatarea indeplinirii conditiilor de stabilire a calitatii de colaborator, iar recurentul parat a negat caracterul voluntar al actiunilor ce s-au derulat în epoca.

Este de remarcat ca in ambele stadii procesuale, recurentul parat a sustinut că, deși a semnat angajamentul din 14.07.1989, acesta nu a fost dat în mod liber, nu a fost voluntar, fiind constrâns prin amenințarea cu retragerea permisului port armă care ar fi avut drept consecință pierderea locului de muncă de mânuitor de valori la Poșta Română.

Or, nu poate fi ignorat faptul ca aceasta sustinere se coroboreaza in mod circumstatiat cu cele inserate in "Referatul cu propuneri de recrutare în calitate de gazdă casă de întâlniri a numitului A. din Sebeș" întocmit la 12.07.1989 de căpitanul B. și aprobat de Șeful Securității Alba Maior C. din care rezultă că la recrutarea recurentului, s-a avut in vedere si situația în care acesta "nu ar fi dispus să colaboreze cu organele de securitate" situatie in care se propune ca "discuțiile se vor rezuma doar la aspectul lor general, lăsându-l să înțeleagă că am făcut o verificare în scopul avizării sale să poarte armament și muniție".

În acest context, dată fiind și binecunoscuta modalitate de abordare a fostelor organe de securitate, se poate concluziona că există cel puțin o suspiciune rezonabilă potrivit căreia recurentului pârât i s-ar fi pus în vedere că în lipsa colaborării vor fi consecințe în planul avizului său de port armă, care ulteiror ar fi condus la pierderea locului de muncă.

Mai mult, concluzia instanței de fond privind caracterul voluntar al colaborarii, bazată pe "Raportul privind modul cum a decurs recrutarea în calitate de gazdă casă de întâlniri a numitului A. din Sebeș" din 14.07.1989 întocmit de căpitanul B., nu poate avea consecința antamată în hotărârea recurată, de vreme ce, nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte că anterior acelei întâniri nu a avut loc o întrevedere între cei însărcinați cu recrutarea și recurent, în care să se fi purtat discuția antamată în referatul din 12.07.1989 și în care să i se fi pus în vedere acestuia, așa cum susține, că s-au efectuat verificări cu privire la avizarea sa pentru permisul de port armă, iar acest lucru va avea consecințe în cazul necolaborării.

Este, în schimb, evident că există o corelare între susținerile recurentului și cele menționate de agentul de securitate privind modalitatea de abordare a acestuia, în scopul semnării angajamentului, corelare care conduce instanța de recurs către concluzia că punerea la dispoziție a locuinței în scopul înlesnirii activității de culegere de informații nu s-a efectuat în mod voluntar, existând suspiciuni rezonabile în acest sens.

La acestă constatare se adaugă și faptul că din dosarul personal nu rezultă că în locuința pusă la dispoziție de recurent s-ar fi desfășurat activități în sensul culegerii de informații care să conducă la încălcarea unor drepturi sau libertăți.

Este adevărat, așa cum susține intimatul, că acest aspect nu are nicio relevanță în privința constatării calității de colaborator, însă suspiciunea reală că una dintre cele două condiții ale textului de lege nu este îndeplinită, și anume caracterul voluntar al punerii la dispoziție a locuinței, în legătură directă cu faptul că în acea locuință nu s-a desfășurat, în concret nicio activitate de culegere de informații, conduce instanța de recurs la concluzia că nu poate fi reținută calitatea prev. de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Nu este de ignorat nici faptul că, în condițiile date, relatate pe larg mai sus, stabilirea calității de colaborator în privința recurentului pârât nu ar fi de natură să atingă scopul final al legii, așa cum este menționat în preambul și cum a fost descris pe larg în prezenta decizie.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză, sunt întrunite prevederile art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., respectiv prima instanță a reținut eronat întrunirea condițiilor prev de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în privința recurentui pârât, motiv pentru care hotărârea atacată suferă sub aspectul legalității sale, fiind susceptibilă de reformare.

Raportat la toate motivele de mai sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de parat și în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, va respinge actiunea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2586 din 13 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.