Decizia nr. 4653/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1520/2016 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.01.2016, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1520 din data de 9 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din conținutul angajamentului datat 26.05.1989, întocmit și semnat olograf cu numele real reiese că pârâtul s-a angajat să pună la dispoziția organelor Ministerului de interne un birou de lucru în afara programului de lucru al personalului I.A.S., angajându-se, de asemenea, că va păstra secretul colaborării. Susținerile potrivit cărora nu a semnat niciun angajament, exprimate de pârât prin întâmpinare, nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, astfel încât Curtea va aprecia că într-adevăr acest angajament a fost dat de reclamant personal. S-a mai arătat că, din probele administrate în cauză de reclamant, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile legale precitate, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul punând la dispoziția organelor de securitate "un birou de lucru în afara programului de lucru a personalului I.A.S.". În raport de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea a mai reținut că pârâtul a pus la dispoziția Securității spațiul respectiv în mod voluntar, fiind astfel îndeplinită și cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2, lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, s-a învederat cu privire la angajamentul datat 26.05.1989 că "acesta nu a fost scris și semnat de mine" și că nu se recunoaște semnătura de pe acesta. Instanța nu a procedat la verificarea înscrisului sub semnătură privată, încălcând astfel dispozițiile art. 302 din C. proc. civ. -judecătorul de fond nu a îndeplinit obligația stipulată de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a dispus administrarea probelor necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. - se apreciază că nu este temeinică interpretarea reținută în sentința recurată, în sensul că ar trebui constatată calitatea de colaborator al securității în virtutea simplului fapt că s-ar fi acceptat să se pună la dispoziția organelor Ministerului de Interne "un birou de lucru" în afara programului de lucru al IAS, indiferent de informațiile culese. Dimpotrivă, pentru constatarea calității de colaborator al securității, în sensul art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, este necesar să se dovedească că s-a înlesnit culegerea de "informații" de la alte persoane. - în măsura în care legiuitorul nu ar fi dorit ca textul art. 2 alin. (1) lit. b) să prezinte coerență în întregul său, atunci ar fi recurs la o subcalificare evidentă și distinctă a noțiunilor de colaborator, incluzând într-o primă categorie delimitată expres ipotezele în care prezintă relevanță informațiile oferite, iar într-o altă categorie ipotezele în care acestea sunt nerelevante, eventual prin împărțirea textului pe subpuncte ori chiar prin reglementarea unei alte litere; or, după cum se observă din lectura textului, legiuitorul a ales varianta unei ipoteze unice, reluând în tezele finale doar noțiunea de "informații", fără a mai arăta și atributele acestora, câtă vreme acelea tocmai fuseseră calificate în precedent, iar o reluare ar fi avut caracter superfluu. - acceptând, prin metoda de interpretare reductio ad absurdum teza reținută în sentința recurată, atunci o persoană care a pus la dispoziția organelor de Securitate locuința sau spațiul ar fi declarat "colaborator" al Securității în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în ciuda faptului că nu se dovedește că ofițerul de Securitate sau sursele informative ar putea fi calificați ca "lucrător" sau "colaborator" al Securității potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008. Nu se poate admite o asemenea interpretare, ci, dimpotrivă, în raport de argumentele prezentate și recurgând la metodele de interpretare gramaticală, teleologică, sistematică și logică, este necesar ca, alături de condiția ca persoana respectivă să își fi pus la dispoziție locuința sau spațiul, se mai impune o altă condiție pentru ca o persoană să fie declarată "colaborator", condiție cumulativă, respectiv aceea a naturii informațiilor culese, menționate în definiția din penultima teză a art. 2 lit. b), adică o coroborare a acestei teze cu prima teză a aceluiași alineat - "informații, (...), prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Instanța supremă a validat această interpretare prin Decizia nr. 4294/13.11.2014.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - raportat la susținerea recurentului pârât potrivit căreia instanța nu a dispus expertizarea grafoscopică a angajamentului din cauză, în considerarea faptului că acesta a negat semnarea respectivului document, se arată că A. nu a solicitat prin întâmpinarea depusă la fond, administrarea niciunui mijloc de probă de natură să dovedească afirmația "menționez că acesta nu a fost scris și semnat de mine, eu nu recunosc semnătura de pe acesta ca fiind a mea". În combaterea celor susținute de recurent, sunt invocate prevederile art. 22 alin. (5) și art. 208 alin. (2) din noul C. proc. civ. - este evident că, în cazul colaborării prin punerea voluntară la dispoziția Securității a unui imobil sau a unei încăperi, legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității, în afară de punerea spațiului deținut la dispoziția Securității și de caracterul benevol al acestei colaborări. Din perspectiva legiuitorului, relevant este că Securitatea avea nevoie de acordul pârâtului pentru folosirea respectivului spațiu, iar acest acord a existat, așa cum rezultă din semnarea angajamentului la data de 26.05.1989. -într-o speță identică, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat interpretarea pe care CNSAS a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că "în sensul legii pentru reținerea calității de colaborator al securității era necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a unui spațiu deținut și punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă voluntar (Decizia nr. 5922/2009). Această soluție a fost urmată de multe altele similare, atât la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și la nivelul Curții de Apel București.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 06.06.2018, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a investit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a recurentului-pârât A.. S-a arătat că acesta a fost verificat din oficiu, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Morărești, jud. Argeș. În urma administrării probatoriului și pentru considerentele arătate la punctul 2, prima instanță a admis cererea formulată de CNSAS și a constatat calitatea pârâtului A. de "colaborator al Securității". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, sub un prim aspect, recurentul a susținut încălcarea principiului aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ., arătând că, deși prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe a învederat că angajamentul datat 26.05.1989 nu este scris și semnat de el, instanța nu a procedat la verificarea înscrisului sub semnătură privată, astfel cum impuneau dispozițiile art. 302 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. " Or, se poate constata în cauză că prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, deși recurentul pârât a invocat că angajamentul nu este semnat de el, totuși nu a solicitat încuviințarea și administrarea niciunui mijloc de probă în susținerea afirmațiilor sale. De asemenea, nici la primul termen de judecată nu au fost solicitate probatorii în combaterea celor afirmate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Mai mult decât atât, la o simplă cercetare a actelor dosarului se poate constata că semnătura de pe angajamentul datat 26.05.1989 este identică cu semnătura recurentului pârât de pe întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, cât și cu semnătura acestuia de pe cererea de recurs, de pe răspunsul la întâmpinare, de pe concluziile scrise. În aceste condiții, nu se poate imputa primei instanțe că a încălcat dispozițiile art. 302 din C. proc. civ. și că nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau, iar pe de altă parte rolul activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în administrarea intereselor acesteia. Cea de a doua critică a recurentului se referă la conținutul faptei imputate de către intimatul reclamant CNSAS, susținându-se că pentru constatarea calității de colaborator al securității, în sensul art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, este necesar să se dovedească că s-a înlesnit culegerea de "informații" de la alte persoane. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare: "colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor;" În cauză, se constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de "gazdă- casă de întâlnire", semnând un angajament la data de 26 mai 1989 prin care și-a dat consimțământul să pună la dispoziția organelor Ministerului de interne un birou de lucru în afara programului de lucru al personalului I.A.S., angajându-se, de asemenea, că va păstra secretul colaborării. Dispozițiile legale menționate reglementează ipoteza punerii la dispoziția Securității a unui spațiu fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității neprezentând relevanță modalitatea juridică în care persoana deținea acest spațiu. În această perspectivă nu poate fi reținută susținerea recurentului cum că este necesar ca, alături de condiția ca persoana respectivă să își fi pus la dispoziție locuința sau spațiul, se mai impune o altă condiție pentru ca o persoană să fie declarată "colaborator", condiție cumulativă, respectiv aceea a naturii informațiilor culese, menționate în definiția din penultima teză a art. 2 lit. b). În sensul legii pentru reținerea calității de colaborator al securității era necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut, iar punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă în mod voluntar. Înalta Curte reține că în persoana numitului A. sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, având în vedere copiile certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și care atestă faptul că acesta a fost recrutat și a pus la dispoziția Securității un birou de lucru al I.A.S.-ului, în afara programului de lucru al personalului. Interpretarea pe care instanța de control judiciar a dat-o dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, conform cărora prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de "colaborator al securității" și nu contravin principiului neretroactivității legii. Ordonanța urmărește scopul de deconspirare, enunțat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, prin consemnare publică - publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în temeiul art. 12 alin. (1) din ordonanță - a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnități sau funcții. În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Deciziile nr. 5922/2009 și nr. 2276/2011. Nu poate fi reținută practica judiciară invocată de recurent, respectiv Decizia nr. 4294/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât este o soluție singulară ce nu exprimă practica instanței supreme, iar pe de altă parte, din conținutul textului de lege incident rezultă fără dubiu că norma sancționează simpla punere voluntară la dispoziția organelor Securității a unui spațiu deținut, fără a fi cerută îndeplinirea altei condiții legale cu privire la natura informațiilor culese, deoarece prin această măsură de punere la dispoziție a unei încăperi a fost înlesnită activitatea organelor Securității. Se impune a menționa că în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind: "Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". De asemenea, Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor (...) contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 1520 din 9 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.