ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș a solicitat, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea parțială a actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului" nr. OI/1185/2/SVPF din 18.11.2015 emis de OIPOSDRU-MENCS, ca răspuns la cererea de rambursare nr. x depusă de beneficiarul Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș în cadrul Contractului de finanțare nr. x, în privința invalidării unor cheltuieli în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (în cuantum de 59.326 RON) și costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariate anterior menționate, respectiv "proratei audit CR4" (în cuantum de 69,19 RON).

Totodată, a solicitat anularea răspunsului la contestație, răspuns înregistrat la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/15.01.2016, obligarea OIPOSDRU - M.E.N.C.S. și AMPOSDRU să recunoască și să emită rezoluție pozitivă privind validarea și rambursarea cheltuielilor în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (59.326 RON) și costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariale anterior menționate (69,19 RON), în cadrul Contractului de finanțare nr. x.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 139 din 18 noiembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a făcut o greșită interpretare a situației de fapt, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, recurenta a considerat că membrii echipei de management și implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferent perioadei în care au desfășurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului), invocând dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) și art. 144 din Codul muncii.

Potrivit recurentei, prima instanță a făcut o interpretare generală a art. 3 din H.G. nr. 250/1992, aplicând greșit normele de drept material întrucât nu a ținut cont de principiul libertății muncii, încălcând principiul constituțional care reglementează dreptul la muncă și protecția socială a muncii (art. 41 alin. (2) din Constituție).

Or, câtă vreme orice angajat are dreptul, în temeiul art. 35 alin. (1) din Codul muncii, să muncească mai mult decât o normă întreagă, fie la angajatori diferiți, fie la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, este evident că nu se poate interpreta legea în sensul că nu are dreptul acel angajat care are în afara funcției de bază și alte funcții (cumulul de funcții) să primească drepturi bănești suplimentare față de un alt angajat care are numai strict o funcție de bază.

Totodată, recurenta a susținut că nu au fost invalidate toate cheltuielile salariale aferente plătii concediilor de odihnă solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x, ci numai cheltuielile salariale pentru membrii echipei de management și implementare a proiectului, respectiv experții pe termen lung în cadrul proiectului.

În schimb, cheltuielile salariale aferente plății concediilor de odihnă pentru personalul administrativ au fost validate la plată, deși, din punct de vedere juridic, situația celor două categorii de salariați este aceeași, fie că ei sunt personal administrativ, fie că fac parte din echipa de management și implementare a proiectului, toți aceștia având funcția de bază la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș și perfectând în mod distinct un alt contract individual de muncă pe durată determinată și cu timp parțial cu același angajator.

În concluzie, în principal, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii, apreciind că membrii echipei de management și implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferentă perioadei în care au desfășurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului).

Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului" nr. OI/1185/2/SVPF din 18.11.2015 emis de OIPOSDRU-MENCS ca răspuns la Cererea de rambursare nr. x depusă în privința invalidării unor cheltuieli, anularea răspunsului la contestație înregistrat la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/15.01.2016 și obligarea autorităților pârâte să recunoască și să emită rezoluție pozitivă privind validarea și rambursarea cheltuielilor în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (59.326 RON)

și costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariale anterior menționate (69,19 RON), în cadrul Contractului de finanțare nr. x.

Curtea de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând că actele atacate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată la OIPOSDRU - MECT sub nr. x/18.11.2015, pârâtul a informat reclamanta că, din valoarea cheltuielilor incluse în Cererea de rambursare nr. x în sumă de 282.957,05 RON, a validat suma de 223.561,86 RON, nevalidând cheltuieli în sumă de 59.395,19 RON.

Din această scrisoare rezultă că suma de 59.326 RON, pentru care nu s-a admis cererea de validare, reprezintă "cheltuieli cu personalul", respectiv cheltuieli salariale aferente concediului de odihnă ca urmare a aplicării prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, subliniindu-se că, dat fiind faptul că experții au normă întreagă/funcție de bază specifică contractului de bază de 8 ore/zi, salariatul are dreptul la concediul de odihnă numai pentru contractul de bază/funcția de bază cu normă întreagă, urmând ca celelalte funcții să beneficieze de concediu fără plată. Totodată, nu s-a validat suma de 69,19 RON reprezentând alte tipuri de costuri cu TVA, respectiv cheltuieli aferente proratei audit Cererii de rambursare nr. x

Împotriva scrisorii atacate reclamanta a formulat contestație, iar aceasta a fost soluționată prin Adresa nr. x/15.01.2016 în sensul respingerii.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în opinia acesteia, membrii echipei de management și implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferent perioadei în care au desfășurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului), contrar celor reținute de prima instanță care, prin interpretarea dată art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, a făcut o interpretare greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, "Salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate".

Din analiza teleologică a acestui text de lege reiese în mod clar că legiuitorul secundar a înțeles să reglementeze situația cumulului de funcții (dintre care una de bază) indiferent dacă suntem în prezența a doi angajatori diferiți sau doar a unui singur angajator.

Astfel, termenul de "unitate" la care face referire textul de lege menționat trebuie înțeles în sensul de "angajator", indiferent dacă este vorba despre același angajator sau de angajatori diferiți, neputându-se interpreta în sens restrictiv.

Așadar, legiuitorul a limitat acordarea drepturilor de natură salarială aferente concediului de odihnă în situația cumulului de funcții.

În acest sens, sunt relevante și prevederile art. 35 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora, "Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă (…)".

Prin urmare, se poate discuta de existența unei funcții de bază la care face referire art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992 în cadrul aceleiași unități angajatoare cu care angajatul are încheiate două contracte de muncă, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

În raport cu celelalte dispoziții legale invocate de recurentă în legătură cu chestiunea dedusă judecății, se reține că posibilitatea cumulului de funcții este prevăzută de Codul muncii, care garantează dreptul la concediul de odihnă anual plătit, însă acesta nu cuprinde dispoziții cu privire la indemnizația aferentă concediului de odihnă în cazul cumulului de funcții, respectiva situație fiind reglementată de legiuitorul secundar prin dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 250/1992.

De asemenea, nu pot fi primite susținerile potrivit cărora nu au fost invalidate toate cheltuielile salariale aferente plății concediilor de odihnă solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x, ci numai cheltuielile salariale pentru membrii echipei de management și implementare a proiectului, respectiv experții pe termen lung în cadrul proiectului, cheltuielile salariale aferente plății concediilor de odihnă pentru personalul administrativ fiind validate la plată, deși, din punct de vedere juridic, situația celor două categorii de salariați este aceeași.

În speță, instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității cheltuielilor pentru personalul administrativ, așa încât acestea nu pot forma obiect de analiză în prezenta cauză.

În fine, nici critica referitoare la așa-zisă încălcare a principiului constituțional care reglementează dreptul la muncă și protecția socială a muncii nu poate fi analizată în cadrul prezentului demers judiciar, partea având la îndemână un alt remediu procesual.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 139 din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.