ÎCCJ, decizie (scj.ro #158804)

Conflict de interese. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de serviciu

Indice alfabetic:

Drept penal

-

conflict de interese

-

folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

C. pen.,

art. 301

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 69/RC din 20 februarie 2020

Prin sentința penală nr. 405 din 4 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane (fost conflict de interese) în formă continuată, prevăzută în art. 301 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală.

Prin decizia nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de procuror și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 405 din 4 mai 2018  pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.

S-a desființat în totalitate sentința apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

S-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 C. pen. și, în consecință, s-au reținut ca lege penală mai favorabilă dispozițiile art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, ca normă de incriminare a faptei comise de inculpat.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, fixat în condițiile art. 82 C. pen. anterior.

S-a interzis inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casație inculpatul A., considerând că norma penală în baza căreia a fost trimis în judecată nu mai păstrează configurația juridică, prin verificarea conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina sa, atât pe latură obiectivă (situația premisă, elementul material - acțiunea/inacțiunea, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, locul și timpul săvârșirii infracțiunii), cât și pe latură subiectivă (formele și modalitățile vinovăției, mobilul, scopul) și a considerat ca sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, ceea ce atrage achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 23 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul în casație declarat de inculpat ca fiind nefondat, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta:

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. că „hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operațiune presupune doar ieșirea din vigoare a unei dispoziții legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar și pe cale jurisprudențială că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I - „fapta nu este prevăzută de legea penală.” Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

Din analiza cauzei rezultă că, prin decizia nr. 996 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a stabilit legea penală mai favorabilă, față de momentul derulării activității infracționale a inculpatului A., respectiv perioada 2011-2013, infracțiunea având un caracter continuat, care s-a epuizat în anul 2013, când erau în vigoare dispozițiile art. 253

1

C. pen. anterior.

Prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 598 din 25 iulie 2017, art. 301 a fost modificat, cu următorul cuprins: „

Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

- art. 301 (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani. (2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații: a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.”

Așadar, la momentul pronunțării deciziei arătate, instanța a avut în vedere în stabilirea legii penale mai favorabile dispozițiile art. 253

1

C. pen. anterior, față de situația de fapt reținută, prin raportare la dispozițiile art. 301 C. pen., așa cum au fost modificate prin legea mai sus precizată.

Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul, în calitate de asociat la societatea D., societate ce oferea prestări servicii de evidență contabilitate către societatea C., a continuat să presteze astfel de servicii și după ce a fost desemnat de judecătorul-sindic ca administrator judiciar prin încheierea din 23 februarie 2011 pentru debitoarea societatea C., aflându-se astfel în stare de incompatibilitate, neputând cumula funcția de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii de evidență contabilă pentru același debitor, stare care generează conflictul de interese.

Or, prin Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 284 din 24 aprilie 2017, s-a stabilit:

„Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndepliniri actului ori a participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale.”

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în raport cu situația de fapt stabilită, în care s-a reținut că inculpatul A. nu putea cumula funcția de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii de evidență contabilă pentru același debitor, decizia invocată nu își găsește aplicabilitatea, întrucât aceasta se referă la fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale.

Altfel spus, cumulul de funcții deținute de inculpatul A., respectiv de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii de evidență contabilă pentru același debitor, nu se circumscrie sintagmei de „raporturi comerciale”, așa încât decizia invocată excede cadrului procesual al cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel, față de situația de fapt reținută, a stabilit și norma incriminatoare incidentă faptei comise de inculpatul A., ca fiind art. 253

1

C. pen. anterior, iar în raport cu mijloacele de probă administrate, a pronunțat soluția condamnării inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de legea penală, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, așa încât criticile recurentului A. care tind spre reținerea unei alte situații de fapt, în contextul cauzei, nu pot fi avute în vedere, prin prisma specificului și naturii recursului în casație, prin niciunul din cazurile de casare reglementate în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 996 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.