ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 9 martie 2018
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2859 din 8 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008 Tribunalul Sălaj a pronunțat următoarea hotărâre:
"Admite excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, și structurile subordonate și MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și structurile subordonate, excepții invocate de aceste pârâte, în contradictoriu cu reclamantul A., domiciliat în județul Sălaj, având ca obiect:
- Constatarea nulității absolute a sentințelor, deciziilor, rezoluțiilor, comunicărilor hotărâte de judecători și procurori în perioada 1996-2008, de la Judecătoria Zalău, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Cluj, Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul Militar Timișoara, Parchetul Militar Craiova, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, privind ordinele MP/505/30.05.1994 a ministrului apărării naționale, și nr. II/01305/30.04.1997 al ministrului de interne și alte litigii înregistrate la instituțiile precizate;
- Constatarea nulității absolute a ordinului MP/505/30.05.1994 a ministrului apărării naționale;
- Constatarea nulității absolute a ordinului II/01305/30.04.1997 a ministrului de interne;
- Plata salariului reactulizat la zi pentru perioada 30 aprilie 1997 până la soluționarea litigiului cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu respectarea tuturor drepturilor legale și a vechimii în muncă;
- Plata salariului reactualizat la zi pentru perioada 30.04.1994-15.06.1996 de la Ministerul Apărării Naționale, cu respectarea tuturor drepturilor legale și a vechimii în muncă;
- Plata cheltuielilor de judecată în valoare de 100.000 RON conform dosarelor existente la instituțiile precizate;
Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, strada x, nr. 17, județul Ilfov, PARCHETUL MILITAR TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, strada x, nr. 12, județul Timiș, PARCHETUL MILITAR CRAIOVA, cu sediul în Craiova, strada x, județul Dolj, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, B-dul x, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția PARCHETELOR MILITARE, cu sediul în București, B-dul x, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, strada x, AMBASADA BELGIEI, cu sediul în București, b-dul x, nr. 58, AMBASADA CONFIGURAȚIEI ELVEȚIENE, cu sediul în București, strada x, AMBASADA FEDERAȚIEI RUSE, cu sediul în București, AMBASADA FRANȚEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA GEORGIEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI N., cu sediul în București, strada x, AMBASADA REGATULUI DANEMARCEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REGATULUI NORVEGIEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REGATULUI ȚĂRILOR DE JOS, cu sediul în București, Aleea x, AMBASADA REPUBLICII ALBANIA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII AUSTRIA, cu sediul în București, strada x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - CABINET PROCUROR GENERAL, cu sediul în București, JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, strada x de Savoya, județul Timiș, TRIBUNALUL TIMIȘ, cu sediul în Timișoara, strada x de Savoya, județul Timiș, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘ, cu sediul în Timișoara, strada x de Savoya, județul Timiș, JUDECĂTORIA ZALĂU, cu sediul în Zalău, strada x, județul Sălaj, TRIBUNALUL SĂLAJ, cu sediul în Zalău, strada x, județul Sălaj, CURTEA DE APEL CLUJ, secția CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, cu sediul în Cluj-Napoca, strada x, județul Cluj, CURTEA DE APEL CLUJ, secția LITIGII DE MUNCĂ, cu sediul în Cluj-Napoca, strada x, județul Cluj, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, strada x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, strada x, județul Cluj, AMBASADA REPUBLICII BELARUS, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII BULGARIA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII CEHE, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII CROAȚIA, cu sediul în București, AMBASADA REPUBLICII FINLANDA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII ITALIENE, cu sediul în BUCUREȘTI, strada x, AMBASADA REPUBLICII MACEDONIA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII POLONE, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII PORTUGALIA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII SERBIA și MUNTENEGRU, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII SLOVACE, cu sediul în București, strada x, AMBASADA REPUBLICII TURCIA, cu sediul în București, Calea x, AMBASADA REPUBLICII UNGARIA, cu sediul în București, strada x, AMBASADA SPANIEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA SUEDIEI, cu sediul în București, strada x, AMBASADA UCRAINEI, cu sediul București, Calea x, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția CONFLICTE DE MUNCĂ, cu sediul în București, strada x, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția CIVILĂ ȘI LITIGII DE MUNCĂ, București Șoseaua x, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV, București Șoseaua x, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ, București Șoseaua x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, București, str. x, INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, București, str. x, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția LITIGII DE MUNCĂ, București, str. x, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția PENALĂ, București, str. x, MINISTERUL JUSTIȚIEI, București, str. x, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, București, str. x, PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI, București, str. x, GUVERNUL ROMÂNIEI, București, PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL ROMÂNIEI - COMISIA PENTRU COMBATEREA ABUZURILOR, București PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENAT - COMISIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, București MINISTERUL DE EXTERNE, București, Aleea x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DEPARTAMENTUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, București, str. x, AMBASADA EMIRATELOR UNITE, București, str. x, AMBASADA INDIEI, București, str. x, AMBASADA JAPONIEI, București, Sos. x, AMBASADA MALAEZIEI, București, Piața Cantacuzino Gheorghe, nr. 1, AMBASADA MARII JAMAHIRII ARABE LIBIENE, București, b-dul x, nr. 15, AMBASADA REGATULUI ARABIEI SAUDITE, București, str. x, AMBASADA REGATULUI HAȘAMIT AL IORDANIEI, București, str. x, AMBASADA REGATULUI MAROC, București, str. x, AMBASADA REGATULUI THAILANDEI, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII ALGERIENE DEMOCRAT POPULARE, București, B-dul x, nr. 29, AMBASADA REPUBLICII ARABE EGIPT, București, B-dul x, nr. 67, AMBASADA REPUBLICII ARABE SIRIENE, București, b-dul x, nr. 50, AMBASADA REPUBLICII ARGENTINA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII ARMENIA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII AZERBAIDJAN, București, str. x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, Cluj Napoca, Calea x 4, jud. Cluj, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, Cluj Napoca, Calea x 4, jud. Cluj, JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA, Cluj Napoca, Calea x 4, jud. Cluj, TRIBUNALUL CLUJ, Cluj Napoca, Calea x 4, jud. Cluj, MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE, București, str. x - Latura de Nord, nr. 17, AVOCATUL POPORULUI, București, str. x, MINISTERUL JUSTIȚIEI - CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI, București, str. x, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ, Zalău, str. x jud, Sălaj, MINISTERUL JUSTIȚIEI - DIRECȚIA PENTRU COMBATEREA STRATEGIILOR, București, str. x, PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI - PROBLEME CETĂȚENEȘTI, București, str. x, AVOCATUL POPORULUI, secția ARMATĂ, JUSTIȚIE, POLIȚIE, București, str. x, MINISTERUL JUSTIȚIEI - SERVICIUL CONTENCIOS, București, str. x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIEI ȘI JUSTIȚIE, secția COOPERARE INTERNAȚIONALĂ, București, b-dul x, nr. 14, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția JUDICIARĂ PENTRU JUDECĂTORI, București, str. x, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția JUDICIARĂ PENTRU PROCURORI, București, str. x, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR, București, b-dul x, nr. 14, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, București str. x, AMBASADA REPUBLICII CONGO, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII COREEA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII CUBA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII ELENE, București, b-dul x, nr. 1-3, AMBASADA REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII FEDERALE NIGERIA, București str. x, AMBASADA REPUBLICII FEDERATIVE A BRAZILIEI, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII FILIPINE, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII IZLAMICE IRAN, București, b-dul x, nr. 1, AMBASADA REPUBLICII INDONEZIA, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII IZLAMICE PAKISTAN, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII LIBANEZE, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII PERU, București, AMBASADA REPUBLICII CHINEZE, București, AMBASADA REPUBLICII POPULARE DEMOCRATE COREENE, București, Șos Nordului, AMBASADA REPUBLICII SOCIALISTE VIETNAM, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII SUDAN, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII TUNISIENE, București, str. x, AMBASADA REPUBLICII VENEZUELA, București, str. x, AMBASADA STATELOR UNITE MEXICANE, București, str. x, AMBASADA STATULUI KUWAIT, București, str. x, AMBASADA STATULUI PALESTINA, București, AMBASADA STATULUI QOATAR, București, str. x, AMBASADA STATELOR UNITE ALE AMERICII, București, str. x, AMBASADA SFÂNTULUI SCAUN, București, MINISTERUL JUSTIȚIEI - SERVICIUL RESURSE UMANE, București, str. x, B., București, Calea x, C. S.A., București, COOPERAȚIE PENTRU CULTURĂ, ARTĂ, - D. S.A. E., București, F., București, str. x, G., București, b-dul x, H., București, str. x, I. S.R.L. - J., București, b-dul x, K., București, b-dul x, L., București, str. x, J., București, str. x și M., București, b-dul x, DIRECTIA GENERALA ANTICORUPTIE-BUCURESTI, AMBASADA REPUBLICII CONGO, BUCURESTI, str. x, Ilfov.
Ia act de renunțare la judecată a reclamantului față de: AMBASADA REPUIBLICII KAZAHSTAN, DELEGAȚIA COMISIEI EUROPENE DIN ROMÂNIA, N. SRL-O., ȘI P. S.A. și constată că aceste părți nu au calitate procesuală pasivă în litigiul cu reclamantul pentru același obiect.
Respinge ca nefondate cererile privind obligarea pârâților cu privire la:
- Plata de penalități de 100 de RON pe zi de către Statul Roman, de la data introducerii cererii și până la soluționarea litigiului;
- Daune morale în valoare de 50.000 RON;
- Acordarea de scuze publice".
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuientul A. arătând că nu este de competența Curții soluționarea litigiului.
În ședința de judecată din data de 28 octombrie 2017 Curtea a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire în baza dispozițiilor art. 155 C. proc. civ., până la îndeplinirea obligației de către revizuient de a indica noile adrese de domiciliu sau de sediu ale intimaților, având în vedere mențiunile din dovezile de îndeplinire a procedurii.
Cauza a fost repusă pe rol pentru constatarea perimării, pentru termenul de judecată stabilit pe data de 15 decembrie 2017, urmare a cererii de constatare a perimării cererii de revizuire formulată de Ministerul Afacerilor Externe.
Prin sentința nr. 4/F din 15 decembrie 2017 Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării invocată de intimatul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE și în consecință a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, U.M. 01024 TIMIȘOARA REPREZENTAT PRIN MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, U.M. 01185 TIMIȘOARA REPREZENTAT PRIN MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, M. AP. N. - U.M. 02540 CRAIOVA REPREZENTAT PRIN MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, M. AP. N. - CENTRUL MILITAR JUDEȚEN TIMIȘ REPREZENTAT PRIN MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, PARCHETUL MILITAR TIMIȘOARA, PACHETUL MILITAR CRAIOVA, CENTRUL MILITAR JUDEȚEAN SĂLAJ REPREZENTAT PRIN MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția PARCHETELOR MILITARE, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, M.I.R.A. - DETAȘAMENTUL DE POMPIERI PETROȘANI - REPREZENTAT DE MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, M.I.R.A. - INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ HUNEDOARA - REPREZENTAT DE MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, M.I.R.A. - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ BUCUREȘTI - REPREZENTAT DE MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, AMBASADA BELGIEI, AMBASADA CONFEDERAȚIEI ELVEȚIENE, AMBASADA FEDERAȚIEI RUSE, AMBASADA FRANȚEI, AMBASADA GEORGIEI, AMBASADA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI N., AMBASADA REGATULUI DANEMARCEI, AMBASADA REGATULUI NORVEGIEI, AMBASADA REGATULUI ȚĂRILOR DE JOS, AMBASADA REPUBLICII ALBANIA, AMBASADA REPUBLICII AUSTRIA, AMBASADA ISRAELULUI, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ A JUDEȚULUI SĂLAJ - REPREZENTAT PRIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ A JUDEȚULUI CLUJ - REPREZENTAT PRIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȚI JUSTIȚIE - CABINET PROCUROR GENERAL, JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, TRIBUNALUL TIMIȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, JUDECĂTORIA ZALĂU, TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, secția LITIGII DE MUNCĂ, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, AMBASADA REPUBLICII BELARUS, AMBASADA REPUBLICII BULGARIA, AMBASADA REPUBLICII CEHE, AMBASADA REPUBLICII CROAȚIA, AMBASADA REPUBLICII FINALANDA, AMBASADA REPUBLICII ITALIENE, AMBADASA REPUBLICII MACEDONIA, AMBASADA REPUBLICII POLONE, AMBASADA REPUBLICCII PORTUGALIA, AMBASADA REPUBLICII SERBIA ȘI MUNTENEGRU, AMBASADA REPUBLICII SLOVACE, AMBASADA REPUBLICII TURCIA, AMBASADA REPUBLICII UNGARIA, AMBASADA SPANIEI, AMBASADA SUEDIEI, AMBASADA UCRAINEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția CONFLICTE DE MUNCĂ, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția CIVILĂ ȘI LITIGII DE MUNCĂ, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția LITIGII DE MUNCĂ, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PRESEINȚIA ROMÂNIEI, GUVENUL ROMÂNIEI, PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL ROMÂNIEI- COMISIA PENTRU COMBATEREA ABUZURILOR, PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENAT - COMISIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, MINISTERUL DE EXTERNE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DEPARTAMENTUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - DIRECȚIA RESURSE UMANE, AMBASADA EMIRATELOR ARABE UNITE, AMBASADA INDIEI, AMBASADA JAPONIEI, AMBASADA MALAEZIEI, AMBASADA MARII JAMAHIRII ARABE LIBIENE, AMBASADA REGATULUI ARABIEI SAUDITE, AMBASADA REGATULUI HAȘAMIT AL IORDANIEI, AMBASADA REGATULUI MAROC, AMBASADA REGATULUI THAILANDEI, AMBASADA REPUBLICII ALGERIENE DEMOCRAT POPULARE, AMBASADA REPUBLICII ARABE EGIPT, AMBASADA REPUBLICII ARABE SIRIENE, AMBASADA REPUBLICII ARGENTINA, AMBASADA REPUBLICII ARMENIA, AMBASADA REPUBLICII AZERBAIDJAM, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA RESURSE UMANE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - CORPUL DE CONTROL, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE -DIRECȚIA DE PETIȚII ȘI PROBLEME CETĂȚENEȘTI, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - CORPUL DE CONTROL, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE, AVOCATUL POPORULUI, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 01024 TIMIȘOARA - SERVICIUL PERSONAL, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 01185 TIMIȘOARA - SERVICIUL PERSONAL, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 02540 CRAIOVA- SERVICIUL PERSONAL, MINISTERUL JUSTIȚIEI - CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI, MINISTERUL INTERNELOR REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA PERSONAL ÎNVĂȚĂMÂNT, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 02418 BUCUREȘTI, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 02418 BUCUREȘTI - SEVICIUL PERSONAL, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ - DIRECȚIA RESURSE UMANE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA JURIDICĂ, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE DIRECȚIA JURIDICĂ, MINISTERUL JUSTIȚIEI - DIRECȚIA PENTRU COMBATEREA STRATEGIILOR, PREȘEDENȚIA ROMÂNIEI - PROBLEME CETĂȚENEȘTI, AVOCATUL POPORULUI, secția ARMATĂ,JUSTIȚIE, POLIȚIE, MINISTERUL JUSTIȚIEI - SERVICIUL CONTENCIOS, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția COOPERARE INTERNAȚIONALĂ, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția JUDICIARĂ PENTRU JUDECĂTORI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția JUDICIARĂ PENTRU PROCURORI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ - POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, secția 1 DE POLIȚIE, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE U.M. 02405 PITEȘTI, AMBASADA REPUBLICII CONGO, AMBASADA REPUBLICII COREEA, AMBASADA REPUBLICII CUBA, AMBASADA REPUBLICII ELENE, AMBASADA REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, AMBASADA REPUBLICII FEDERALE NIGERIA, AMBASADA REPUBLICII FEDERATIVE A BRAZILIEI, AMBASADA REPUBLICII FILIPINE, AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN, AMBASADA REPUBLICII INDONEZIA, AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE PAKISTAN, AMBASADA REPUBLICII KAZAHSTAN, AMBASADA REPUBLICII LIBANEZE, AMBASADA REPUBLICII PERU, AMBASADA REPUBLICII CHINEZE, AMBASADA REPUBLICII POPULARE DEMOCRATE COREENE, AMBASADA REPUBLICII SOCIALISTE VIETNAM, AMBASADA REPUBLICII SUDAN, AMBASADA REPUBLICII TUNISIENE, AMBASADA REPUBLICII VENEZUELA, AMBASADA STATELOR UNITE MEXICANE, AMBASADA STATULUI KUWAIT, AMBASADA STATULUI PALESTINA, AMBASADA STATULUI QOATAR, AMBASADA STATELOR UNITE ALE AMERICII, AMBASADA SFÂNTULUI SCAUN, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, MINISTERUL JUSTIȚIEI - SERVICIUL RESURSE UMANE, DELEGAȚIA COMISIEI EUROPENE DIN ROMÂNIA, B., C. S.A., N. S.R.L. - O., COOPERAȚIE PENTRU CULTURĂ, ARTĂ - D. S.A. E., F., P. S.A., G., H., I. S.R.L. - J., K., L., J., M., MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE, AMBASADA REPUBLICII CONGO.
În pronunțarea acestei decizii instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 1 an.
Cum de la data suspendării judecății cererii de revizuire nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură pentru o perioadă mai mare de 1 an și aceasta din culpa revizuentului instanța a constatat, conform art. 248 alin. (1) și urm. C. proc. civ. din 1865, perimarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea acestuia.
Prin notele scrise depuse la dosar și înregistrate la data de 19 februarie 2018 recurentul a invocat excepția de necompetență funcțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea prezentei cauze.
Prin întâmpinările formulate intimații CONSILIUL SUPERIOR al MAGISTRATURII, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, AVOCATUL POPORULUI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTE DE APEL TIMIȘOARA au invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs.
Intimații MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ICCJ, ADMINISTRAȚIA PREȘEDINȚIALA au invocat excepția nulității recursului.
Înalta Curte va respinge excepția de necompetență funcțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă invocată de recurent dat fiind faptul că pretențiile solicitate prin acțiune se întemeiază pe raporturi de muncă, împrejurare ce situează cauza în aria de competență funcțională a secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și o va admite pentru cele ce se vor arăta.
Prezentul recurs are ca obiect o decizie prin care Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a constatat perimată cererea de revizuire.
Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea care costată perimarea este supusă recursului în termen de la 5 zile de la pronunțare.
În cauză hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 15 decembrie 2017 iar recursul a fost introdus la data de 4 ianuarie 2018, data înregistrării cererii la Registratura Curții de Apel Cluj, cu depășirea termenului legal.
Față de admiterea excepției tardivității formulării cererii de recurs, nu se mai impune analizarea excepției nulității recursului.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge excepția de necompetență funcțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, va admite excepția de tardivitate a formulării cererii de recurs și va respinge recursul, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția de necompetență funcțională a ICCJ secția a II-a Civilă, ca nefondată.
Admite excepția de tardivitate a formulării recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 4/F/2017 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2018.