ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 februarie 2015, reclamantul Institutul Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice-Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", anularea parțială a Procesului-verbal nr. x din 4 februarie 2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în ceea ce privește pct. 4.3 - partea referitoare la CR4, pct. 4.8 subpct. 1 - 3 și pct. 4.9 lit. b)-d) și f), anularea parțială a Deciziei y din 4 februarie 2015, privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 1228 din 22 decembrie 2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2435 din 1 octombrie 2015, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat, în parte, Decizia nr. y din 4 februarie 2015 și a anulat, în parte, Procesul-verbal nr. x din 4 februarie 2015, cât privește pct. 4.3, partea referitoare la CR4, pct. 4.8, subpct. 1 - 3 și pct. 4.9 lit. b)-d) și f), obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice-Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac.

Recurentul-pârât, cu referire la cheltuielile de la punctele 3 (plăți efectuate în intervalul octombrie 2010 - aprilie 2011) și 6 (plăți efectuate în perioada iulie 2010 - decembrie 2010), susține că prima instanță a apreciat în mod greșit că s-au aplicat retroactiv prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, prevederi ce au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015.

Susține recurentul-pârât că, deși din eroare au fost reținute ca dispoziții sancționatorii prevederile O.U.G. nr. 66/2011 pentru fapte săvârșite anterior, iar instanța de fond ar fi trebuie să rețină că la data la care a fost săvârșită neregula, aceasta era reglementată expres la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2011, care are corespondent în prezent la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Singura diferență dinte cele două texte de lege, adaugă recurentul-pârât este reliefată de introducerea în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 a noțiunii de potențialitate a unui prejudiciu.

Mai apreciază recurentul-pârât în sensul că, nulitatea actelor de control putea fi reținută doar în ipoteza în care neregula nu era sancționată la momentul la care ea a fost săvârșită.

Cu privire la celelalte dispoziții ale sentinței, recurentul-pârât invocă nemotivarea acestora, deoarece în considerente nu sunt consemnate niciuna dintre susținerile sale și nu arată motivele pentru care apărările formulate nu au fost luate în considerare.

Cu referire la cheltuielile de la pct. C menționate în sentința de fond, instanța a considerat că "autoritatea pârâtă nu a respectat principiul proporționalității", dispunând admiterea acțiunii pe acest aspect, fără să argumenteze în sensul dezvoltării ideii de nerespectare a principiului proporționalității.

În continuare, referitor la cheltuielile aferente punctului B și D din sentință, recurentul-pârât arată că prima instanță reține doar că "reiese în mod clar că suma de 600 euro achitată reprezintă cheltuieli cu casarea", fără să-și motiveze părerea, de asemenea pentru punctul D a probat argumentația reclamantei.

Instanța de fond a pronunțat sentința recurată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, referitor la cheltuielile de deplasare cu taxiul (pct. A), precum și la cheltuielile reținute la pct. B, aferente deplasării de mobilitate timp de o lună (6 martie - 15 aprilie) în Franța, pentru A.

Astfel, se susține că din documentele prezentate, nu se poate deduce că deplasările cu taxiul sunt efectuate în vederea transportului persoanelor indicate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 coroborate cu art. 10 din H.G. nr. 518/1995.

De asemenea, cheltuielile de la pct. B nu sunt eligibile deoarece se încalcă prevederile art. 27 din H.G. nr. 1.860/2006 și art. 9 pct. 1 din Ordinul nr. 1.117/2007, Parohia neputând fi încadrată în categoria structurilor turistice la care fac referire aceste dispoziții legale.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Cu privire la motivul de recurs prin care s-a susținut aplicarea greșită de către prima instanță a principiului neretroactivității legii civile, reținut ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".

În raport de aceste dispoziții legale, instanțele de judecată, prin interpretarea per a contrario, au aplicat dispozițiile ordonanței pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care nu sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Curtea Constituțională a apreciat că legiuitorul, optând numai pentru criteriul "activităților în curs de desfășurare", a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acesteia.

Curtea Constituțională a mai constatat că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se combina dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În speța de față, Contractul de finanțare a fost încheiat sub nr. z din 31 martie 2010, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă controlul și actele întocmite a căror anulare s-a cerut au fost demarate, respectiv încheiate, sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Hotărârea CJUE din cauzele C-260/14 și C-261/14, pronunțată în data de 26 mai 2016, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, CJUE a amintit jurisprudența sa constantă și anume, Hotărârea din 3 septembrie 2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deși decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piața comună și prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată și notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.

Din cuprinsul deciziei Curții Constituționale reiese faptul că este permisă a se aplica procedura reglementată de noul act normativ, O.U.G. nr. 66/2011, dar stabilirea creanțelor bugetare este imperios necesar să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii.

Neregula în discuție a constat în nerespectarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006, însă în prezenta cauză nu s-a reținut o astfel de neregulă, nefiind incidente disp. O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța de fond, aplicând Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 și Hotărârea CJUE din data de 26 mai 2016, era obligată să soluționeze fondul cauzei pentru cheltuielile de la pct. 3 și 6 din cererea reclamantului, astfel că hotărârea este criticabilă și sub acest aspect.

Din perspectiva motivelor de casare întrunite pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt întrunite.

Sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privința celorlalte cheltuieli inserate la pct. A, B, C și D din considerente.

Prima instanță a admis cererea pentru cheltuielile de deplasare/mobilitate în străinătate, reprezentând servicii de transport cu taxiul pentru B., C., D., indicând doar textul legal, respectiv art. 10 alin. (7) din H.G. nr. 518/1995 și menționând existența unor documente justificative.

În considerentele sentinței nu se regăsesc argumentele pentru care actele prezentate îndeplinesc calitatea de documente justificative, mai ales că pârâtul a susținut o poziție contrară, scop în care și-a prezentat punctul de vedere ce a fost ignorat de prima instanță.

Aceleași critici există și referitor la cheltuielile de deplasare mobilitate în Franța, pentru A., pentru care prima instanță nu a înțeles să-și motivele opțiunea, reținând doar că au fost considerate în mod greșit neeligibile.

Cu privire la cheltuielile de la pct. C din considerentele sentinței recurate, judecătorul fondului a considerat că "se impune admiterea contestației, întrucât este disproporționată corecția de 100% aplicată", Înalta Curte reține inexistența motivării prin lipsa argumentelor pentru care s-a optat pentru soluția adoptată și inexistența vreunei referiri la argumentele aduse de pârât pe acest aspect.

În fine, în ceea ce privește cheltuielile salariale ale d-nei E., prima instanță nu a prezentat o argumentație proprie, limitându-se la preluarea unor paragrafe din acțiunea reclamantei.

Față de cele deja expuse, Înalta Curte apreciază că este întrunit motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea expusă de instanța de fond nu întrunește exigențele impuse de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Înalta Curte consideră, față de soluția pronunțată, că nu mai este necesar să se pronunțe și asupra motivelor de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică fondul măsurilor dispuse de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, urmând ca prima instanță să le aibă în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" împotriva Sentinței nr. 2435 din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM