Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3683/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3683/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de țață, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 337 din 21.06.2017, Curtea de Apel București, secția a IIl-a și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1654 din 29.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. B. S.A., primarul orașului Curtea de Argeș și Primăria orașului Curtea de Argeș și cu intimata intervenientă S.C. C. S.A., în cauza având ca obiect Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, recurenta A. a exercitat contestație în anulare. Prin Decizia civilă nr. 280/R din 24.05.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca tardiv formulată, contestația în anulare formulată în cauză.

Această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către contestatoarea A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 iulie 2018, stabilindu-se termen la data de 18 octombrie 2018. Prin întâmpinarea depusă de către intimata intervenientă SC. C. S.A. - Sucursala Curtea de Argeș, s-a invocat, în principal, excepția de inadmisibilitate a recursului, iar, în subsidiar, netemeinicia acestuia. În ședința publică de la termenul din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a invocat din oficiu, în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., excepția inadmisibilității recursului, pe care o va admite, pentru considerentele ce succed; Decizia civilă nr. 250/R din 24 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost pronunțată în soluționarea contestației în anulare exercitată de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 337 din 21.06.2017, dată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de către o instanță de recurs în soluționarea litigiului privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții S.C.

B. S.A., primarul orașului Curtea de Argeș și Primăria orașului Curtea de Argeș și cu intervenienta S.C. C. S.A., având ca obiect Legea nr. 10/2001. Prevederile art. 299 C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, stipulează că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Decizia nr. 337 din 21.06.2017, pronunțată în calea de atac a recursului, nu se încadrează în ipotezele vizate de textul legal anterior evocat, fiind o hotărâre irevocabilă în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. și, deci, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Pe cale de consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., nici hotărârea pronunțată în contestația în anulare împotriva acestei hotărâri, respectiv Decizia nr. 250/R din 24 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, împotriva căreia a formulat recurs contestatoarea A., nu este supusă căii de atac a recursului, fiind, așadar, o hotărâre irevocabilă. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă, Prin urmare, reținând că Decizia nr. 250/R din 24 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 250/R din 24 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2020
75 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătir
ÎCCJ 2019-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2019
ului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 634 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ. 5. Soluția și considerente
ÎCCJ 2019-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 377/2019
V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei A. S.R.L. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și repartizat com
ÎCCJ 2018-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 871/2018
văzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr.
ÎCCJ 2018-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3372/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 320R/2017 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă