ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3561/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Turda, reprezentat prin primar, primarul Municipiului Turda, Consiliul Local Turda și Spitalul Municipal Turda, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 110.291,72 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 1.07.2014 - 27.07.2016; 11.212,10 RON, dobândă legală aferentă, conform art. 1535 C. civ. și Ordonanței nr. 3/2011, calculată până la data de 15.11.2016 până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 686/2017 din 11 aprilie 2017, Judecătoria Turda a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Turda, reprezentat prin Primar și Spitalul Municipal Turda. A dispus obligarea pârâților, în solidar, ta plata către reclamantă a sumei de 110.291,72 RON, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 01.07.2014-27.07.2016; la plata, în solidar, a dobânzii legale în cuantum de 11.212,10 RON, de la data de 15.11.2016, până la data plății efective a debitului; la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.311 RON, din care suma de 3.311 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocațial, parțial.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții primarul Municipiului Turda, reprezentat prin Primar și Municipiul Turda, reprezentat prin primar (la data de 25 septembrie 2017) și Spitalul Municipal Turda (la data de 28 septembrie 2017). Apelurile au fost înregistrate la Tribunalul Cluj la data de 6 octombrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 820/A din 13 aprilie 2018 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Turda, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul Turda, reprezentat prin primar, și Spitalul Municipal Turda.

Pârâtul Spitalul Municipal Turda a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 820/A din 13 aprilie 2018 Tribunalul Cluj, secția civilă la data de 11 iunie 2018.

Prin adresa din 14 iunie 2018, Tribunalul Cluj a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 iunie 2018 și repartizat, spre soluționare, completului nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 10 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 111 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de tribunal în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apei, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competență citată rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competentă a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în prima instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia; "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest roi se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din acest act normativ, curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din cod.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul Spitalul Municipal Turda împotriva Deciziei civile nr. 820/A din data de 13 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.10.2018.