ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2017

HOTĂRÂRE
11.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 24 august 2016, reclamanta Societatea A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea "B." S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța obligarea pârâtei la plata sumei de 151.671,95 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de A. S.A. în baza - Acordului de Asociere încheiat intre părți în data de 31 octombrie 2013 și a Acordului-cadru nr. 16.639 încheiat pentru realizarea lucrărilor aferente Contractului de achiziție publică privind:

"RK Reabilitare pavilion central conform Ordinului MSP nr. 914/2006 la Spitalul Municipal Turda", compusă din: suma de 113.756,36 RON reprezentând contravaloare Factura Fiscală din 19 noiembrie 2015, suma de 19.520,19 RON reprezentând rest neachitat din contravaloarea Facturii Fiscale din 28 decembrie 2015 și suma de 18.395,40 RON reprezentând contravaloare Factura Fiscală din 31 decembrie 2015; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești începând cu data introducerii prezentei cereri și până la data plății efective; precum și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cerere.

La data de 17 ianuarie 2017 reclamanta a depus la dosar completare a acțiunii, în sensul extinderii cadrului procesual pasiv și față de Spitalul Municipal Turda, alături de pârâta inițială.

Reclamanta a arătat că își completează capetele de cerere inițiale, cu următoarele:

În principal: obligarea Spitalului Municipal Turda la plata sumei de 113.756,36 RON cuprinsă în Factura Fiscală din 19 noiembrie 2015 reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de A. S.A. în baza Acordului-cadru din 29 octombrie 2013 privind:

"RK Reabilitare pavilion central conform Ordinului MSP nr. 914/2006 la Spitalul Municipal Turda", în temeiul răspunderii contractuale conform art. 1350 și următoarele din noul C. civ. și obligarea Spitalului Municipal Turda la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei neachitate de 113.756,36 RON calculată conform art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești începând cu data introducerii prezentei cereri și până la data plății efective;

În secundar: obligarea Spitalului Municipal Turda la plata sumei de 113.756,36 RON cuprinsă în Factura Fiscală din 19 noiembrie 2015 reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de A. S.A. în beneficiul Spitalului Municipal Turda pentru:

"RK Reabilitare pavilion central conform Ordinului MSP nr. 914/2006 la Spitalul Municipal Turda", în temeiul îmbogățirii fără justa cauza conform art. 1345 și următoarele din noul C. civ. Totodată, obligarea Spitalului Municipal Turda la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta. Reclamanta precizează că petitele formulate de A. prin acțiunea introductivă împotriva B. având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 113.756,36 RON aferentă Facturii Fiscale din 19 noiembrie 2015, respectiv petitele din prezenta cerere de completare cu același obiect formulate împotriva Spitalului Municipal Turda, au natura unor petite alternative.

Prin Sentința civilă nr. 992/2017 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia invocată de pârâtul Spitalul Municipal Turda și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.

A reținut, în esență, Judecătoria Alba-Iulia că ambele capete de cerere principale ale reclamantei sunt întemeiate pe raporturile contractuale izvorâte din contractul cadru încheiat între părți și pe contractul de asociere încheiat între cele două societăți în vederea executării lucrărilor, capătul de cerere întemeiat pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză având caracter subsidiar în raport de primele două.

În acest context, a constatat instanța că sunt aplicabile speței dispozițiile Legii nr. 101/2016 care stabilesc competența exclusivă de soluționare a litigiilor izvorâte în legătură cu contractele de achiziție publică, în sarcina secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Pe rolul Tribunalului Cluj, dosarul a păstrat același număr de înregistrare, x/2016.

Prin Sentința civilă nr. 3225 din 7 iunie 2017, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Judecătoria Alba-Iulia și a sesizat Înalta Curte, ca instanță ierarhic superioară comună instanțelor aflate în conflict, pentru soluționarea conflictului de competență.

A reținut Tribunalul Cluj că Judecătoria Alba-Iulia a invocat excepția necompetenței materiale la al treilea termen acordat în cauză, cu încălcarea art. 131 din C. proc. civ., republicat, astfel încât, declinarea competenței către tribunal nu s-a făcut în condițiile procedurale legale.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Demersul judiciar al societății reclamante, astfel cum a fost completat la data de 17 ianuarie 2017, vizează recuperarea de la pârâții Societatea B. S.A. și Spitalul Municipal Turda a unei sume de bani în cuantum de 113.756,36 RON, aferentă Facturii Fiscale din 19 noiembrie 2015 emisă în legătură cu executarea contractului de achiziție publică (Acordul - Cadru de lucrări nr. 16.639) încheiat între Spitalul Municipal Turda - autoritate contractantă și Asocierea Societatea A. S.A. și Societatea "B." S.A., precum și a Acordului de asociere încheiat între cele două societăți în data de 31 octombrie 2013.

Astfel cum însăși reclamanta a arătat în completarea cererii de chemare în judecată, pentru a a-și atinge scopul procesual unic urmărit, anume recuperarea contravalorii lucrărilor de reparații executate pentru Spitalul Municipal Turda, a înțeles să invoce ca temei de drept, subsidiar celui născut din răspunderea contractuală, și pe acela al îmbogățirii fără justă cauză a autorității contractante.

Ceea ce interesează însă din perspectiva stabilirii instanței competente material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu, este faptul că atât capetele principale de cerere, cât și cel subsidiar formează o singură acțiune cu pluralitate de pârâți, cele trei capete de cerere având o cauză comună întemeiată pe contractul de achiziție publică în baza căruia societatea reclamantă a efectuat lucrările de reparații.

Așadar, izvorul juridic principal al obligațiilor născute între părțile prezentului litigiu, în sensul de negotium jure, îl reprezintă Acordul-Cadru de lucrări nr. 16.639 în care autoritatea contractantă este Spitalul Municipal Turda - beneficiar al lucrărilor de reparații executate de societatea reclamantă.

Este adevărat că obligațiile născute în baza Acordului de asociere dintre Societatea A. S.A. și Societatea "B." S.A. pot avea natură comercială, dacă acest contract este analizat individual. Însă, din actele dosarului rezultă că acest Acord de asociere s-a încheiat pentru unicul scop de a câștiga licitația organizată de Spitalul Municipal Turda în derularea procedurii de achiziție publică având ca obiectiv Reabilitarea Pavilionului central al Spitalului Municipal Turda.

În acest context, cele două contracte, cel de asociere și cel de achiziție publică nu pot fi analizate separat, deoarece întinderea drepturilor și obligațiilor părților din Acordul de asociere se raportează la clauzele inserate în contractul de achiziție publică- Acordul cadru, precum și în actele adiționale încheiate, astfel cum acestea au fost prestabilite de autoritatea contractantă.

Prin urmare, raporturile juridice născute între părți în urma încheierii Acordului de asociere și ulterior a Acordului cadru cu Autoritatea contractantă, se circumscriu regimului juridic legiferat în materia achizițiilor publice, inclusiv în ceea ce privește procedura contencioasă inițiată pentru soluționarea litigiilor intervenite în legătură cu executarea celor două contracte.

Stabilind în acest sens natura juridică a prezentului litigiu, Înalta Curte constată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "competența de soluționare a cauzelor aparține tribunalului în a cărui arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice."

În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile din C. civ. care reglementează instituția "îmbogățirii fără justă cauză", Înalta Curte reține caracterul alternativ al acestuia în raport de pretențiile solicitate prin capetele principale de cerere și apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, conform cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, în a cărei rază teritorială are sediul autoritatea contractantă Spitalul Municipal Turda.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. S.A. și pe pârâții Societatea B. S.A. și Spitalul Municipal Turda în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3561/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Turda
ÎCCJ 2020-07-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2020
Ședința publică din data de 22 iulie 2020 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare
ÎCCJ 2023-05-09
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 758/2023
Ședința publică din data de 9 mai 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj l
ÎCCJ 2022-02-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 198/2022
Ședința publică din data de 1 februarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 30 decembrie 2020, pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2017-06-07
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2017
. SRL.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200.000 lei reprezentând pretenții și majorări de întârziere de 266.980 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză; a fost respinsă cererea reconvențională formulată
Sursă