ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1650/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 18 octombrie 2010, sub nr. x/2010, reclamanții A. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții C., D. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a convenției autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 și a contractului de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Prin cererea depusă la 15 februarie 2011, reclamanții au precizat că invocă nulitatea absolută și din perspectiva lipsei sigiliului de pe actele deduse judecății, în temeiul art. 49 lit. k) și art. 52 din Legea nr. 36/1995.

Prin încheierea din 14 aprilie 2011, Tribunalul Galați a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. x/2010, având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu pârâții C. și E. și întemeiată pe dispozițiile art. 49 și art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Prin încheierea din 6 iunie 2011, Tribunalul Galați a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta E., având în vedere că între cauzele conexate și dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Tecuci nu există identitate de cauză, ci doar de părți și obiect; a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că interesul reclamanților constă în readucerea în patrimoniul lor a bunurilor ce au format obiectul convențiilor autentificate sub nr. x și 1703 din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F..

Prin încheierea civilă nr. 3917 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Călărași și păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

Tribunalul Galați a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Călărași, prin încheierea din 4 octombrie 2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 259 din 11 martie 2014, Tribunalul Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., E. și D. și a constatat nulitatea absolută a convenției autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 și a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin convenția autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F., între reclamanți și pârâtul D., în calitate de promitenți-vânzători și pârâtul C., în calitate de promitent-cumpărător, a intervenit promisiunea de vânzare-cumpărare a cotei de 1/2 asupra terenului arabil de 366 ha, situat comuna Cudalbi, județul Galați, tarlaua x, parcelele 347/2 și 348/2, având număr cadastral provizoriu 1055.

Tribunalul Călărași a reținut că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., promitentul-cumpărător C. a cesionat către pârâta E. drepturile dobândite prin convenția anterior evocată.

Același tribunal a mai constatat că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., pârâtul C. a cesionat către pârâta E. și drepturile dobândite printr-o altă promisiune de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006, care însă nu face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, a reținut că promisiunea de vânzare-cumpărare îi privește pe A., B. și D. și, totodată, pe C., așa cum rezultă din conținutul înscrisului doveditor al actului juridic.

Din încheierea de autentificare a acestui act reiese că s-au prezentat și și-au exprimat consimțământul toate părțile în litigiu, cu excepția pârâtului promitent-vânzător D..

Același tribunal a reținut că nu poate fi primită susținerea, în sensul că D. este menționat în încheierea de autentificare, această susținere nefiind reală.

În acest context, Tribunalul Călărași a constatat că art. 49 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la momentul autentificării actului dedus judecății, impune menționarea în cuprinsul încheierii de autentificare a elementelor de identificare și a modului de identificare a părților. Totodată, a constatat că art. 65 Legea nr. 36/1995 prevede sancțiunea nulității încheierii căreia îi lipsesc aceste elemente.

Prin urmare, același tribunal a apreciat că promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., nu îndeplinește cerințele formei autentice, fiind astfel nulă.

Tribunalul Călărași a reținut că încheierile de autentificare a contractelor de cesiune nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009 cuprind în partea finală mențiunea "s-a perceput onorariul cu bonul fiscal nr. 50/26.11.2009".

Aceleași tribunal a evocat dispozițiile art. 49 lit. i) din Legea nr. 36/1995, conform cărora încheierea de autentificare trebuie să cuprindă "mențiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului și cuantumul acestora", iar lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, conform art. 65 din același act normativ.

A fost înlăturată apărarea pârâților în sensul că sancțiunea prevăzută de lege ar fi nulitatea relativă. În acest sens, Tribunalul Călărași a reținut că sancțiunea nulității absolute rezultă din modul de redactare a textului anterior evocat, precum și din scopul acestui text constând în evitarea evaziunii fiscale.

Constatând că există aceleași mențiuni pe ambele acte, același tribunal a apreciat că trebuiau emise bonuri separate, cu sume separate, pentru fiecare act în parte.

Tribunalul Călărași a reținut că prima cesiune reprezintă un act subsecvent față de promisiunea de vânzare. Astfel, neexistând dreptul de a pretinde să i se vândă nu poate avea loc nici o cesiune a acestui drept, atât timp cât prima cesiune vizează "drepturile ce decurg din convenția autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006 de notarul public F.".

Același tribunal a reținut că sigiliul reprezintă ștampila notarului public, iar această cerință a fost respectată, întrucât a fost aplicată pe fiecare încheiere de autentificare a convențiilor deduse judecății.

În final, Tribunalul Călărași a reținut că timbrul sec reprezintă un element de siguranță împotriva falsificării actului și că lipsa timbrului sec nu afectează valabilitatea actului.

Împotriva sentinței primei instanțe, C. și E. au declarat apel, prin care au solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Biroul Individual Notarial F. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelanților-pârâți, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și admiterea apelului, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul apelanților-pârâți, formulată de Biroul Individual Notarial F..

Prin decizia civilă nr. 156A din 20 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de apelanții-pârâți C. și E. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul că: a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a convenției autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F.; a respins ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F.; a admis cererea de intervenție accesorie în interesul apelanților-pârâți, formulată de Biroul Individual Notarial F.; i-a obligat pe intimații-reclamanți la plata către intervenientul accesoriu a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, la 7 august 2014, pârâtul C. a înregistrat la sediul Biroului Notarului Public F. cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de autentificare nr. 1702 din 10 aprilie 2006, în sensul menționării în cuprinsul acestei încheieri și a numitului D..

Prin încheierea de rectificare nr. 19 din 18 august 2014, emisă de același notar public, s-a reținut că, în cuprinsul convenției autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 este menționat D., semnătura olografă a acestuia aflându-se pe înscrisul constatator al convenției. Totodată, în cuprinsul acestei încheieri s-a consemnat că în registrul general notarial în care este înregistrată această convenție sunt menționați cei trei promitenți-vânzători, inclusiv D.. De asemenea, s-a consemnat că notarul public F. a constatat prin propriile simțuri atât prezența numitului D. la încheierea convenției sus citate, cât și voința acestuia în sensul încheierii sale, exprimată prin chiar semnătura de pe înscris.

Aceeași instanță a reținut că acțiunea în constatarea nulității absolute a încheierii de rectificare, formulată de reclamanți, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6058 din 25 mai 2015 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1085 din 22 septembrie 2016 a Tribunalului Constanța.

În acest context, instanța de apel a reținut că omisiunea din încheierea de autentificare a fost înlăturată prin procedura rectificării și că această încheiere de este opozabilă părților litigante, fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel cum s-a decis prin hotărârile judecătorești mai sus-enunțate,

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că nu mai subzistă motivul de nulitate referitor la convenția autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006.

În privința contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., instanța de apel a constatat că, prin aceste convenții, pârâtul C. a cesionat pârâtei E. drepturile decurgând din convențiile autentificate sub nr. x și 1703 din 10 aprilie 2006, de același notar public.

Curtea de apel a reținut că aceste contracte de cesiune își produc efectele specifice între părțile contractante, fiind guvernate de principiul relativității efectelor actului juridic.

Instanța de apel a mai constatat că reclamanții au calitatea de terți și nu au invocat vreo vătămare personală decurgând din încheierea celor două convenții.

În continuare, aceeași instanță a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune, fără a justifica un interes legitim concret, care să fi fost afectat prin perfectarea celor două convenții.

După expunerea unor considerații teoretice cu privire la interesul în formularea unei acțiunii în nulitatea unui act juridic, instanța de apel a reținut că reclamanții sunt terți față de convenția de cesiune.

Aceeași instanță a reținut că și dacă ar obține anularea convențiilor de cesiune, reclamanții ar rămâne în continuare obligați față de pârâtul C., de a vinde acestuia, în temeiul convențiilor perfectate cu acest pârât.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut că reclamanții nu au justificat o vătămare a unui interes legitim, întrucât nu au invocat vreo pierdere prin îndeplinirea obligației pe care ar avea-o față de cesionară, în cazul menținerii contractelor de cesiune.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că sunt lipsite de interes cererile având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Instanța de apel a înlăturat și apărările intimaților-reclamanți referitoare la puterea lucrului judecat cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a convențiilor de cesiune anterior evocate, prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015.

În acest sens, instanța de apel a reținut că în dosarul respectiv, reclamanta G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și E., constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Astfel, curtea de apel a reținut că pricinile nu au aceleași părți, existând identitate numai în privința pârâților C. și E., iar obiectul cererilor este diferit, fiind vorba de contracte de cesiune distincte.

Împotriva deciziei instanței de apel, B. și A. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Recurenții-reclamanți au menționat că recursul vizează numai capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

După expunerea istoricului litigiului, autorii recursului au susținut, în sinteză, că acțiunea din prezentul dosar are același temei de drept cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015

În acest sens, recurenții-reclamanți au arătat că în dosarul anterior evocat a fost admisă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., prin sentința civilă nr. 3364 din 15 martie 2016 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin decizia nr. 1673 din 8 decembrie 2016 a Tribunalului Constanța.

În aceste condiții, autorii recursului au subliniat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864, când a respins excepția puterii lucrului judecat, pe care au invocat-o în apel.

Aceleași părți au susținut că, prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015, fusese definitiv tranșată chestiunea nelegalității convențiilor de cesiune, decurgând din nemenționarea în încheierea de autentificare a onorariului notarial încasat.

Recurenții-reclamanți au arătat că instanțele din dosarul anterior menționat au reținut nelegalitatea convențiilor de cesiune și, totodată, au respins apărările invocate de pârâți pe cale de excepție. Astfel, au fost respinse excepțiile lipsei de interes, lipsei calității procesuale active și prescripției extinctive.

Prin urmare, autorii recursului au conchis că soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii de constatare a nulității celor două convenții de cesiune încalcă statuările din procesul anterior și, implicit, dreptul la un proces echitabil.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimații-pârâți C. și E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, ca nefondat, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

G., H. și I. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurenților-reclamanți, prin care au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și admiterea recursului.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a încuviințat cererea de intervenție accesorie în interesul recurenților-reclamanți, formulată de G., H. și I..

J. și K. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimaților-pârâți C. și E., prin care au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea recursului.

La termenul din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a încuviințat cererea de intervenție accesorie formulată de J. și K. numai în interesul intimatei-pârâte E..

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că intimatul-pârât C. a depus la dosar declarația autentificată sub nr. x din 24 aprilie 2019, de B.N.P. L., prin care a precizat că achiesează integral la pretențiile recurenților-reclamanți și solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

În legătură cu această declarație, instanța supremă reține că recursul vizează numai capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Așadar, soluția instanței de apel de respingere ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a convenției autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F., a intrat în autoritatea de lucru judecat.

În aceste condiții, nu ar putea fi dispusă casarea în tot a deciziei recurate, față de limitele în care a fost învestită instanța de recurs.

În privința achiesării la soluția dată de instanța de apel celorlalte capete de cerere, instanța supremă constată că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 7 octombrie 2016, E., în calitate de cedentă, cu acordul contractantului cedat C., a cesionat către J. și K. toate drepturile decurgând din contractele de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Exprimându-și acordul la cesionarea drepturilor sale decurgând din contractele deduse judecății, intimatul-pârât C. nu mai poate achiesa la pretențiile recurenților-reclamanți, întrucât nu mai deține în patrimoniul său drepturile respective.

Cu alte cuvinte, intimatul-pârât C. nu mai poate dispune de drepturile pe care le-a înstrăinat în timpul procesului. A admite soluția contrară ar echivala cu vătămarea drepturilor dobândite de cesionarii J. și K..

În plus, achiesarea unei părți la o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic nu este posibilă, întrucât constatarea nulității absolute intră în atribuția exclusivă a instanței de judecată. Astfel, în reglementarea C. civ. din 1864, sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, nulitatea are caracter exclusiv judiciar, nefiind prevăzute cazuri de nulitate amiabilă.

Pe cale de consecință, instanța supremă reține că nu poate lua act de achiesarea intimatului-pârât C. la recursul declarat în prezenta cauză.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864, când a respins excepția puterii lucrului judecat, pe care au invocat-o în apel, întrucât acțiunea din prezentul dosar are același temei de drept cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 În acest sens, autorii recursului au arătat că, prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015, fusese definitiv tranșată chestiunea nelegalității convențiilor de cesiune, decurgând din nemenționarea în încheierea de autentificare a onorariului notarial încasat.

În legătură cu aceste critici, instanța supremă reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște nu doar manifestarea excepției procesuale, conform art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 166 C. proc. civ. din 1865, ci și pe cea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

În manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, conform art. 1201 C. civ. din 1864.

Pe de altă parte, în manifestarea de prezumție absolută, care corespunde unui efect pozitiv, autoritatea de lucru judecat vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, care astfel nu mai pot fi contrazise, ci se impun într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de stabilitate juridică.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă reține că recurenții-reclamanți invocă nerespectarea de către instanța de apel a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la cele statuate prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015.

În dosarul anterior menționat, reclamanta G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și E., constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

În prezentul dosar, acțiunea a fost formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D. și E. și are ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x și 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Așadar, dezlegarea dată de instanțele care au soluționat dosarul nr. x/2015 vizează alte contracte de cesiune decât cele ce formează obiectul prezentului litigiu.

Totodată, deși C. și E. au figurat ca pârâți în ambele dosare, reclamanții din cele două pricini sunt diferiți.

Fiind deduse judecății contracte de cesiune diferite și, neexistând identitate în privința tuturor părților din cele două procese, rezultă că dezlegările date în dosarul nr. x/2015 nu se impun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei instanței de apel.

Va respinge cererea de intervenție accesorie în interesul recurenților-reclamanți formulată de intervenienții G. și I., întrucât conține aceleași argumente circumscrise motivului de recurs invocat de recurenții-reclamanți, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, cu referire la prevederile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, fiind valabile considerentele reținute în adoptarea soluției de respingere a recursului. Celelalte apărări referitoare la excepția lipsei interes excedează motivului de recurs invocat de recurenții-reclamanți. Nefiind apărări subsumate acestui motiv, nu se mai impune analiza lor.

Va admite cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte E. formulată de intervenienții J. și K..

Față de soluția de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, îi va obliga în solidar pe recurenții-reclamanți B. și A., ca părți căzute în pretenții, la plata către intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.709,57 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 156A din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul recurenților-reclamanți formulată de intervenienții G. și I..

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte E. formulată de intervenienții J. și K..

Obligă în solidar pe recurenții-reclamanți B. și A. la plata către intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.709,57 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.