ÎCCJ, Decizia nr. 98/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 98/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 98/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară;

pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr.

x/J/2016, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre

sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”),

pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Câmpulung, cu privire la

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c)

din aceeași lege.

II. Hotărârile instanței de

disciplină;

pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, instanța de disciplină

a respins excepția nulității actului de sesizare a Consiliului

Superior al Magistraturii, cu motivarea că sesizarea din oficiu s-a

realizat în condițiile art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele

de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu

modificările ulterioare (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „Regulamentul lucrărilor de inspecție”), fiind semnată

de inspectorul-șef adjunct care, la data de 16 octombrie 2015, îl înlocuia

de drept pe inspectorul șef, aflat în concediu de odihnă, în

condițiile art. 8 lit. k) din același Regulament.

iunie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

judecători în materie disciplinară, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea disciplinară menționată la pct. 1.

III. Recursurile declarate în

cauză;

A. Recursul declarat de reclamanta Inspecția

Judiciară;

menționate la pct. 3, a declarat recurs Inspecția Judiciară,

invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.

proc. civ.

recurenta Inspecția Judiciară susține că, în

speță, conduita judecătorului de a nu da curs solicitării avocatului

transmise atât prin jandarm, cât și prin grefierul de

ședință, respectiv de a nu lua cauza în camera de consiliu

înaintea începerii ședinței de judecată, deși ora pentru

care părțile au fostă citate era cu mult

depășită, a fost contrară dispozițiilor art. 438 C.

proc. civ. și a fost transformată într-un reproș public la

adresa avocatului, magistratul acreditând ideea că părțile nu au

posibilitatea de a valorifica dispozițiile privind pronunțarea unei

hotărâri prin care se încuviințează învoiala părților.

sensul că avocatul, dacă ar fi dorit luarea cauzei în camera de

consiliu, ar fi trebuit să solicite preschimbarea termenului de

judecată, nu poate fi acceptată în considerarea faptului că

legiuitorul nu a stabilit obligația de preschimbare a termenului de

judecată în situația în care se urmărește încheierea unei

tranzacții în ziua ședinței de judecată, dar în afara

orarului de desfășurare a acesteia. În condițiile în care art. 438

C. proc. civ. nu prevede obligația de a se face dovada urgenței

și față de motivul invocat de avocat în considerarea stării

de sănătate a părții, judecătorul, în virtutea rolului

activ și pentru îndeplinirea actului de justiție cu

bună-credință, potrivit art. 22 alin. (7) C. proc. civ., ar fi

trebuit să solicite actele doveditoare ale urgenței, ceea ce nu s-a

întâmplat, încheierea de ședință, notele din caietul grefierului

și înregistrarea audio a ședinței neevidențiind o

solicitare de acest gen. Argumentul judecătorului cercetat în sensul

că prezența reprezentantului Ministerului Public a condus la luarea

cauzelor cu participarea acestuia, nu poate fi primită, deoarece starea de

excepție cum este cea invocată de avocat ar fi putut conduce la o

manifestare din partea președintelui de complet cel puțin

precaută și atentă din perspectiva stării de

sănătate a unei dintre părți, în sensul luării

dosarului cu prioritate, chiar și în prezența procurorului.

Judiciară susține că, din toate probele administrate,

rezultă că atenția președintelui de complet a fost de a

disciplina avocatul în fața întregii săli de ședință

pentru demersul realizat fără nicio preocupare legată de aflare

a stării reale de sănătate a părții.

formulată, recurenta Inspecția Judiciară afirmă că în

mod greșit instanța de disciplină a reținut că cererea

de abținere formulată de judecător în temeiul art. 42 alin. (1) pct.

13 C. proc. civ. nu are caracter șicanator.

alin. (2) și (3) C. proc. civ. și art. 98 alin. (2) din Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat

prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015,

recurenta Inspecția Judiciară arată că, din probatoriul

administrat, nu rezultă data la care judecătorul cercetat a formulat cererea

de abținere în dosarul în discuție. Totodată, se afirmă

că, în raport cu data de 28 octombrie 2015, când a luat

cunoștință de faptul că Inspecția Judiciare s-a

sesizat din oficiu cu privire la aspectele invocate de petenta B. în sesizarea

clasată pentru lipsa semnăturii, și data de 16 noiembrie 2015,

când a fost soluționată cererea de abținere, a trecut un

interval de timp care nu se circumscrie noțiunii „de îndată”. Sub

acest aspect, recurenta susține că aspectele declarate de judecătorul

cercetat în sensul că a formulat cererea de abținere și în

considerarea faptului că partea nu se conformase obligațiilor la

termenul anterior, sunt în contradicție cu conținutul cererii de

abținere în care se menționează că a fost formulată în

considerarea faptului că avocata Popescu Brândușa a formulat împotriva

sa sesizare la Inspecția Judiciară.

7.

Printr-o a treia

serie de critici, recurenta Inspecția Judiciară arată că,

în contextul discuțiilor purtate cu avocatul, refuzul judecătorului

cercetat de a lua act de tranzacția depusă de părți în

ședința publică, sub pretextul existenței unei neconformități

procedurale, precum și impunerea unor obligații neexplicitate cu privire

la actele dosarului, ar putea pune sub semnul îndoielii buna-credință

ce ar trebui să caracterizeze măsurile dispuse de magistrat în cadrul

unei proceduri judiciare. Sub acest aspect, recurenta susține că

judecătorul cercetat a avut un comportament incompatibil cu respectul ce

trebuie să fie manifestat de magistrat în exercitarea atribuțiilor

specifice funcției sale, a avut un mod de exprimare inadecvat statutului

de magistrat, făcând afirmații ce nu aveau legătură cu

cadrul solemn al ședinței, a avut un mod de exprimare categoric, cu

accente de reproș, chiar dacă s-a folosit un ton scăzut, ceea ce

demonstrează că scopul magistratului a fost de a atrage atenția

avocatului și de a-l mustra în fața întregii săli pentru

demersul inițiat anterior ședinței de judecată. Acceptând

chiar și situația în care avocatul nu ar fi respectat normele

procedurale ce reglementează modalitatea de depunere a cererilor adresate

instanței, totuși pârâta judecător trebuia să își

exprime nemulțumirea folosind un ton și un limbaj adecvate

funcției exercitate. Mai susține recurenta că demersul avocatului

trebuia să fie analizat și apreciat de pârâta judecător raportat

la faptul că partea pe care avocatul o asista avea o problemă de

sănătate, iar ora de începere a ședinței de judecată

fusese depășită cu aproximativ 3 ore, fără ca

părțile din dosare să fie încunoștințate cu privire la

ora de începere.

recurenta susține că judecătorul cercetat a punctat, ironic

și persiflant, faptul că avocatul are studii juridice, ceea ce

presupune o altă conduită procesuală decât cea abordată, iar

aprecierile pur personale ale pârâtei referitoare la pregătirea

profesională a avocatului au excedat cadrului legal ce reglementează

conduita magistratului. Se afirmă că afirmațiile

judecătorului au fost percepute de avocat ca fiind jignitoare,

ofensatoare, cu atât mai mult cu cât au fost făcute în

ședință publică, în prezența altor persoane, justițiabili

și colegi avocați. În contextul susținerilor prezentate,

recurenta apreciază că afirmațiile pârâtei judecător

formulate pe un ton superior, autoritar, pe alocuri arogant cu privire la

pregătirea profesională a avocatului au fost de natură a leza

demnitatea acestuia.

9.

Recurenta

susține că atitudinea judecătorului cercetat ulterioară

ședinței de judecată conturează comportamentul

șicanatoriu și nedeontologic față de avocata B..

Inspecția Judiciară arată că, față de cererea din

13 octombrie 2015 formulată de avocat și de partea pe care o

reprezenta pentru eliberarea unei copii a înregistrării audio a

ședinței de judecată din 12 octombrie 2015, întemeiată pe

dispozițiile art. 163 alin. (8) din Regulamentul aprobat din

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 212 din 18 iunie 2009,

judecătorul cercetat a dispus, prin rezoluție, precizarea temeiului

de drept și limitele vizate. Deși, potrivit art. 22 alin. (4) C.

proc. civ., judecătorul are obligația de a da sau restabili

calificarea juridică a oricărei cereri, chiar dacă temeiul de

drept invocat de parte este greșit, judecătorul cercetat a procedat

la verificarea temeiul de drept invocat și a constatat că acesta viza

reglementări ale Consiliului Superior al Magistraturii din Moldova,

situație în care a inițiat o corespondență neoportună

cu partea, solicitând lămuriri cu privire la temeiul de drept. Modalitatea

în care pârâta judecător a procedat ulterior acestei constatări este

relevantă din perspectiva reținerii ca nedemne a atitudinii adoptate.

Se mai arată că, la aceeași dată - 13 octombrie 2015 - pârâta

a întocmit adresă către Baroul Argeș, prin care aducea la

cunoștință demersurile efectuate de avocata B., raportându-se la

dispozițiile art. 4.3 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea

Europeană, art. 40 din Legea 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat și art. 229 din Statutul profesiei de

avocat. Constatând că cererea inițială nu a fost

soluționată, la data de 16 octombrie 2015 doamna avocat B. a formulat

o cerere similară, în vederea obținerii copiei înregistrării

audio, copia nefiind comunicată până la data finalizării

cercetării disciplinare.

B. Recursul declarat de pârâta A.;

2016, pronunțată de secția pentru judecători în materie

disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/J/2016,

a declarat recurs incident pârâta judecător A., în temeiul art. 488 alin. (1)

pct. 5 raportat la art. 466 alin. (4) și art. 461 C. proc. civ.,

solicitând casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință,

casarea Hotărârii nr. 14/J din 8 iunie 2016 și respingerea

acțiunii disciplinare pentru nulitatea acesteia, iar, în situația în

care se va constata că acțiunea disciplinară nu este lovită

de nulitate, înlăturarea considerentelor conform cărora

comportamentul său a fost neadecvat și poate constitui element de

apreciere a activității profesionale în procedura reglementată

de lege.

că actele de cercetare disciplinară sunt nule, întrucât cercetarea a

fost declanșată în mod nelegal, iar unul dintre inspectorii judiciari

a devenit incompatibil prin exprimarea unei opinii certe, neîndoielnice,

anterior efectuării actelor de cercetare prealabilă.

verificărilor prealabile, recurenta afirmă că a fost realizată

cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor

de inspecție, în baza unei petiții care a fost clasată, cu

consecința invalidării tuturor susținerilor din cuprinsul

său, ulterior fiind întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu

pentru faptele descrise în sesizarea clasată. Arată recurenta că,

după 90 de zile de la data sesizării din oficiu, prin Rezoluția

din 13 ianuarie 2016 s-a dispus începerea cercetării disciplinare, iar

apoi, prin Rezoluția din 02 martie 2016, s-a dispus exercitarea

acțiunii disciplinare cu mențiunea că sesizarea din oficiu

privește aspectele semnalate de petenta Brândușa Doina Popescu, situație

care contravine sesizării din oficiu, deoarece sesizarea din oficiu

și sesizarea prin petiția formulată de un petent sunt

incompatibile.

interdicției prevăzute de Regulamentul lucrărilor de

inspecție, au luat în considerare o petiție pentru care presupusul

petiționar nu și-a asumat răspunderea realității

faptelor descrise. Susține recurenta că vătămarea sa derivă

din faptul că, în situația în care acțiunea disciplinară va

fi respinsă, îi este împiedicat accesul la o acțiune în

despăgubiri împotriva avocatei B. pentru prejudiciul material și

moral cauzat prin formularea petiției.

pentru că nu este avizată de inspectorul șef, conform art. 10 alin.

(6) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, ci tot de către

inspectorul care a întocmit-o, iar din procesul-verbal nu rezultă nici

numele și nici funcția celui care aplică semnături, cu

consecința dificultății de identificare a atribuțiilor sale

în vederea verificării legalității sesizării.

omis să analizeze care sunt consecințele concrete ale modului de

aplicare a prevederilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul lucrărilor de

inspecție. Avizarea de către inspectorul șef a procesului-verbal

de sesizare din oficiu nu este o simplă formalitate, ci

urmărește verificarea legalității sesizării din oficiu

înainte de declanșarea unor activități costisitoare și cu

impact negativ asupra magistratului cercetat. De aceea, nu pot fi confundate

calitatea de inspector care se sesizează din oficiu cu calitatea de

șef care avizează această sesizare, iar, în speță,

sesizarea din oficiu a fost avizată de cel care a întocmit-o, ceea ce

atrage nulitatea întregii proceduri disciplinare.

7.

În ceea ce

privește incompatibilitatea inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea

disciplinară, recurenta susține că acesta și-a exprimat

opinia cu privire la abaterile disciplinare chiar în cuprinsul Rezoluției din

13 ianuarie 2016, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din

Regulamentul lucrărilor de inspecție prin raportare la art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, în condițiile în care aparența de imparțialitate

este la fel de importantă ca și imparțialitatea. În

susținere, recurenta afirmă că, prin Rezoluția din 13

ianuarie 2016, inspectorul judiciar a stabilit situația de fapt

rezultată din verificările prealabile, a considerat că unele

aprecieri ale președintelui de complet sunt în contradicție cu

dispozițiile regulamentare, a afirmat că judecătorul a suprimat dreptul

părții de a depune un înscris în ședință publică

și a statuat cu privire la prelungirea nejustificată a procedurii

judiciare prin modalitatea de exercitare a rolului activ de către

magistrat și prin formularea cu întârziere a cererii de abținere. Astfel

fiind, recurenta afirmă că, încă de la momentul întocmirii

Rezoluției din 13 ianuarie 2016, inspectorul judiciar a stabilit

caracterul imputabil al faptelor cercetate, fiind prefigurat caracterul formal

al activităților ulterioare în cadrul exercitării acțiunii

disciplinare. În absența unor reglementări specifice în cuprinsul

Regulamentului lucrărilor de inspecție se putea da

eficiență dispozițiilor în materie de recuzare sau puteau fi

valorificate prevederile art. 10 alin. (3) din același Regulament, în

aplicarea cărora inspectorul șef trebuia să desemneze un alt

inspector pentru efectuarea cercetării prealabile, întrucât actele de

cercetare prealabilă, fiind efectuate de către un inspector judiciar

care își exprimase deja opinia, sunt lovite de nulitate. Recurenta expune

critici cu privire la cercetarea prealabilă, arătând că aceasta

a durat doar două zile și reflectă lipsa de interes pentru audierea

martorilor, tocmai pentru a nu răsturna opinia formată în cadrul

cercetării prealabile. Totodată, recurenta critică motivarea

instanței de disciplină conform căreia inspectorul șef a

respins cererea de recuzare, iar judecătorul cercetat nu a formulat

obiecțiuni cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat

cercetarea judecătorească și apreciază că

instanța de disciplină avea atribuția de a verifica legalitatea

modului de soluționare a cererii prin care a invocat - în cursul

cercetării disciplinare - incompatibilitatea inspectorului judiciar.

înlăturare a unor considerente din hotărârea atacată și

substituirea lor cu proprii considerente ale instanței de recurs,

recurenta susține că, din probatoriul administrat, rezultă că

a avut un comportament adecvat, care nu poate să constituie nici

măcar criteriu de apreciere profesională negativă, astfel cum se

menționează în hotărârea instanței de disciplină. Totodată,

recurenta afirmă că instanța de disciplină a omis să

constate comportamentul provocator al avocatei B. Sub acest aspect, recurenta

expune critici cu privire la modul în care a procedat avocatul, de natură

a genera sentimentul lipsei de respect față de lege, față

de instanță și față de rigorile conduitei

deontologice.

IV. Procedura de filtrare a recursului;

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 februarie

2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis

în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data

de 27 martie 2017.

recurenta

A.

a invocat,

prin întâmpinare, excepția nulității recursului declarat de

Inspecția Judiciară, cu susținerea că motivarea recursului

nu corespunde cerințelor art. 486 C. proc. civ., în sensul că nu sunt

decelate criticile care se subsumează pct. 6, respectiv pct. 8 de la alin.

(1) al art. 488 C. proc. civ. și având în vedere că, în procedura de

filtrare, completul de filtru a constatat îndeplinirea cerințelor de

admisibilitate a recursurilor formulate, nu poate fi primită excepția

nulității recursului declarat de Inspecția Judiciară,

reiterată de apărătorul recurentei în ședința

publică.

V. Considerentele Înaltei Curți;

în contextul

factual prezentat în hotărârea atacată,

analizând criticile cuprinse

în cererile de recurs prezentate la pct. III, Înalta Curte constată

că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

A. În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanta Inspecția Judiciară;

judecător îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în

„atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu

față de colegi, celălalt personal al instanței sau

parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați,

experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor

instituții”.

abaterii disciplinare, instanța de disciplină a reținut că,

prin prisma probatoriului administrat, este necesar a se constata că

magistratul a avut o atitudine nedemnă în exercitarea atribuțiilor de

serviciu - în sensul de atitudine cu conotații negative, care nu se

situează la înălțimea așteptărilor, nevrednică,

de neiertat, dezonorantă - iar, sub aspectul laturii subiective,

atitudinea nedemnă este necesar a se demonstra că a fost asumată

de magistrat în mod conștient și voit sau acceptat.

instanța de disciplină că se circumscriu noțiunii de

„atitudine nedemnă” acele manifestări comportamentale de o

anumită gravitate contrare standardelor de conduită stabilite prin

legi și regulamente în sarcina magistraților.

disciplinare analizate, în mod corect instanța de disciplină a

reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr.

303/2004 și art. 5 alin. (2) lit. b) și lit. d) din Regulamentul de

ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat

prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015

coroborate cu art. 14 și art. 17 din Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005.

de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a reținut că dispozițiile art. 99 lit. c) din

Legea nr. 303/2004 se completează cu dispozițiile art. 4 din

aceeași lege, precum și faptul că, în Codul deontologic, un

întreg capitol reglementează „Demnitatea și onoarea profesiei de

judecător sau procuror”, prezentând relevanță prevederile

menționate la punctul anterior.

instanța de disciplină, pârâtei i se reproșează, în

principal, modul de exprimare folosit în comunicarea cu avocata B., modalitatea

de aplicare a dispozițiilor procedurale în privința cererilor

formulate de avocat în contextul unei invocate probleme de sănătate a

părții reprezentate, precum și modul de exercitare a

atribuțiilor specifice funcției ulterior ședinței de

judecată, conduită apreciată de Inspecția Judiciară ca

fiind șicanatorie și nedemnă.

recurenta Inspecția Judiciară, Înalta Curte reține că

aspectele imputate pârâtei cu privire la modul de interpretare și aplicare

a dispozițiilor procedurale ale art. 22 alin. (7), art. 86 și art. 438

C. proc. civ. nu pot forma obiectul cercetării disciplinare, cu

precădere din perspectiva abaterii disciplinare ce formează obiectul

judecății, care vizează atitudinea magistratului, iar nu aspecte

ce țin de interpretarea și/sau aplicarea dispozițiilor legale.

Este de reținut că asemenea aspecte pot forma eventual obiectul

cercetării din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99

din Legea nr. 303/2004 în cuprinsul lit. b) („încălcarea prevederilor

legale referitoare la incompatibilități și interdicții

privind judecătorii și procurorii”), lit. h) („nerespectarea în mod

repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la

soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în

efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”), lit. i) („nerespectarea

îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul

știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru

abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și

nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect

tergiversarea judecății”), lit. o) („nerespectarea în mod grav sau repetat

a dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”) sau lit. t)

(coroborat cu art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege).

formularea cererii de abținere de către pârâtă prin nesocotirea

elementului circumstanțial „de îndată” prevăzut de art. 42 alin.

(2) și (3) C. proc. civ. raportat la momentul la care pârâta a luat

cunoștință de faptul că Inspecția Judiciară s-a

sesizat din oficiu cu privire la aspectele invocate de avocata B. într-o

sesizare clasată pentru lipsa semnăturii, nu pot fi primite.

față de argumentele avute în vedere de instanța de

disciplină, în limitele acțiunii disciplinare deduse

judecății, Înalta Curte reține că, din perspectiva

respectării normelor procedurale menționate referitoare la cazurile

de incompatibilitate, legalitatea modului în care pârâta a înțeles să

formuleze cererea de abținere nu poate fi analizată în cadrul

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004,

ce formează obiectul învestirii instanței de disciplină, în

condițiile în care abaterea disciplinară constând în „încălcarea

prevederilor legale referitoare la incompatibilități și

interdicții” este reglementată de art. 99 lit. b) din aceeași

lege și nu îi este imputată magistratului cercetat.

recurentei Inspecția Judiciară și în deplin acord cu

instanța de disciplină, Înalta Curte reține că nu are

caracter șicanator cererea de abținere formulată de pârâtă,

având în vedere cu precădere faptul că, prin modul în care a

procedat, pârâta a dat eficiență dispozițiilor procedurale

referitoare la incompatibilități, iar cererea de abținere a fost

admisă, fiind astfel asigurată respectarea principiului

imparțialității.

recurentei nu sunt de natură a contura existența unei atitudini

nedemne în sensul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din

Legea nr. 303/2004.

referitoare la modul în care pârâta s-a adresat avocatului în

ședință publică, Înalta Curte

împărtășește aprecierea instanței de disciplină

în sensul că nu poate fi circumscris abaterii disciplinare în

discuție comportamentul judecătorului cercetat în exercitarea

atribuțiilor specifice funcției, întrucât limbajul, tonul și

aserțiunile reliefate de probatoriul administrat nu sunt de natură a

crea unor observatori rezonabili percepția unei depășiri a

puterii pe care legea o conferă magistratului.

dialogului purtat în ședința publică între magistrat și

avocat nu pot fi decelate elemente care să demonstreze temeinicia

criticilor și susținerilor recurentei, care prezintă un

semnificativ element de subiectivitate în apreciere, predominant în sensul

percepției avocatului, și care nu își găsesc suport în

realitatea obiectivă a modului în care judecătorul a procedat în

ședința publică. În condițiile în care îi revenea

obligația de a gestiona întreaga ședință de judecată,

tonul, limbajul și conținutul dialogului pe care judecătorul l-a

purtat cu avocatul din perspectiva respectării dispozițiilor

procedurale în contextul cererilor formulate în cauza respectivă, chiar pe

fondul stării de sănătate invocate a părții pe care o

reprezenta, nu pot primi conotațiile negative propuse de recurentă. Obiter

dictum, în condițiile în care miza diferendului judiciar nu mai prezenta o

semnificație deosebită pentru părți din moment ce se

prefigura încheierea unei tranzacții, se poate aprecia în mod rezonabil

că puteau fi identificate și efectuate chiar de către avocat

alte demersuri procedurale de natură a permite protejarea stării de

sănătate a părții pe care o reprezenta și care ar fi

făcut posibilă preîntâmpinarea situației care a generat

declanșarea prezentului litigiu disciplinar.

recurentei referitoare la modul în care pârâta și-a exercitat

atribuțiile în privința cererii de eliberare a copiei

înregistrării audio a ședinței de judecată din 12 octombrie

2015, în mod corect a reținut instanța de disciplină că

demersurile judecătorului pentru ca partea să precizeze temeiul de

drept al cererii formulate se circumscriu dispozițiilor legale

procedurale, în condițiile în care magistratul a constatat că cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile unei hotărâri a Consiliului

Superior al Magistraturii din Republica Moldova, conduita profesională a

magistratului neputând fi calificată drept șicanatorie. Sub acest

aspect, este de observat faptul că dispozițiile art. 22 alin. (4)

teza întâi C. proc. civ., invocate de recurentă, conform cărora „judecătorul

dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și

faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au

dat o altă denumire”, se completează cu prevederile tezei a doua a

aceluiași text de lege care prevăd expres că, într-o asemenea

situație, „judecătorul este obligat să pună în

discuția părților calificarea juridică exactă”,

ipoteză căreia i se circumscrie modul în care a procedat magistratul

cercetat.

judecătorul a adus la cunoștința baroului constatările sale

referitoare la modul în care avocatul și-a îndeplinit profesia nu

reflectă o atitudine nedemnă ori șicanatorie a magistratului,

atât timp cât probatoriul administrat nu relevă elemente care să

contureze o conduită a magistratului contrară așteptărilor,

nevrednică, de neiertat ori dezonorantă. Acest demers al

magistratului nu este interzis de dispozițiile legale și nu poate fi

considerat șicanatoriu în condițiile în care a fost un demers

singular, permis de dispozițiile legale. În altă ordine de idei,

susținerile recurentei nu pot fi primite nici din perspectiva faptului

că demersul judecătorului este similar demersului efectuat de avocat

prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, situații care,

pentru identitate de rațiune, presupun aceeași abordare.

B. În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta A.;

recurentei privind nulitatea sesizării din oficiu, se reține că

instanța de disciplină a apreciat în mod corect faptul că

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu respectarea dispozițiilor

art. 10 alin. (6) din Regulamentul Inspecției Judiciare, conform

cărora „Sesizarea din oficiu (…) se realizează pe baza

procesului-verbal întocmit de inspectorul-șef sau a procesului-verbal

întocmit de inspectorul judiciar și avizat de șeful direcției

corespunzătoare și de inspectorul-șef”.

recurentă nu pot fi primite în condițiile în care nu a fost identificat

un text de lege sau din regulament care să prevadă interdicția

sesizării din oficiu cu privire la fapte menționate într-o sesizare

adresată Inspecției Judiciare care a fost clasată pentru lipsa

semnăturii.

menționat faptul că, atâta timp cât art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

prevede expres faptul că, în ipoteza clasării sesizării pentru

lipsa semnăturii, petentul poate formula o nouă sesizare cu

respectarea condițiilor impuse de lege, nu poate fi primită

susținerea recurentei în sensul că soluția de clasare a

sesizării pentru lipsa semnăturii paralizează dreptul

Inspecției Judiciare de a se sesiza din oficiu.

observat faptul că recurenta invocă încălcarea

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de

inspecție prin prisma faptului că sesizarea formulată de avocata

B. a fost clasată pentru lipsa semnăturii, iar, la baza

sesizării din oficiu, a fost avută în vedere situația de fapt

identificată în baza indiciilor expuse în sesizarea clasată. Or,

dispozițiile respective reglementează trei ipoteze de clasare a

sesizării, respectiv: (i) când nu este semnată; (ii) când nu

conține datele de identificare ale autorului; (iii) când nu conține

indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat

sesizarea. În cauză, probatoriul administrat relevă faptul că,

deși a fost clasată pentru lipsa semnăturii, sesizarea

conținea indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a

determinat sesizarea, acestea fiind avute în vedere cu ocazia sesizării

din oficiu în condițiile în care nu a fost indicat un text de lege sau de

regulament care să interzică o asemenea posibilitate.

nelegalitatea avizării sesizării din oficiu de către

inspectorul-șef adjunct sunt infirmate de dispozițiile regulamentare.

În condițiile în care este necontestat faptul că, la data

semnării sesizării din oficiu, inspectorul șef se afla în

concediu de odihnă, în mod legal inspectorul-șef adjunct a avizat

sesizarea din oficiu în calitatea sa de înlocuitor de drept al inspectorului

șef, conform dispozițiilor art. 69 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 317/2004,

reluate în cuprinsul art. 8 lit. k) din Regulamentul de organizare și

funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul

inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012.

care recurenta tinde să demonstreze situația de incompatibilitate a

inspectorului judiciar, se reține, pe de o parte, că cererea

formulată sub acest aspect de către judecătorul cercetat a fost

respinsă prin rezoluția inspectorului șef, iar pe de altă

parte, că magistratul cercetat a semnat procesul-verbal de finalizare a

cercetării disciplinare fără a formula obiecțiuni.

Totodată, se constată că susținerile recurentei nu se

circumscriu dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor

de inspecție, care se referă la asigurarea caracterului

imparțial și independent al activității, prin

interdicția impusă inspectorilor judiciari de a efectua cercetarea

disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau

procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a

funcționat, situație care nu este incidentă în cauză.

prin prisma cărora recurenta invocă situația de

incompatibilitate a inspectorului judiciar, prezintă relevanță și

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Regulamentul Inspecției Judiciare,

care statuează faptul că, având în vedere caracterul administrativ al

procedurii, nu se poate recuza inspectorul judiciar care efectuează

cercetarea disciplinară, iar inspectorul-șef poate dispune

redistribuirea lucrării (din oficiu sau la cererea motivată a

inspectorului judiciar care efectuează cercetarea disciplinară, a

persoanei cercetate ori a autorului sesizării) în ipoteza în care,

față de calitatea persoanei cercetate, imparțialitatea

cercetării disciplinare ar putea fi afectată, împrejurare care

însă nu a fost evidențiată în prezenta cauză.

că, în considerarea caracterului administrativ al procedurii disciplinare

desfășurate de Inspecția Judiciară, care nu se circumscrie

activității de judecată specifice unei instanțe

judecătorești, nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de

procedură civilă referitoare la situația de incompatibilitate

generată de exprimarea anterioară a părerii cu privire la

soluție în cauza repartizată spre judecare.

incompatibilități a inspectorului judiciar, dispozițiile art. 10

alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, invocate de

recurentă, nu prezintă relevanță, întrucât

reglementează ipotezele de clasare a sesizărilor care nu sunt semnate

de petenți, care nu conțin datele de identificare ale autorului sau

indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat

sesizarea.

înlăturare a unor considerente din hotărârea atacată și

substituirea lor cu proprii considerente ale instanței de recurs, Înalta

Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, nu

este conferită o conotație negativă modului în care pârâta a

exercitat atribuțiile specifice funcției de judecător. Sub acest

aspect, instanța de disciplină a remarcat faptul că, nefiind

îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare din perspectiva art. 99

lit. c) din Legea nr. 303/2004, modul în care pârâta a exercitat

atribuțiile specifice funcției de judecător în contextul factual

analizat poate fi potențial analizat în cadrul procedurii de evaluare a

activității profesionale prin prisma obligației de rezervă

ce incumbă magistraților. Însă, considerentele instanței de

disciplină nu au conotația și nu impun o apreciere negativă

în privința activității profesionale a magistratului, iar considerațiile

instanței de disciplină nu sunt obligatorii în cadrul procedurii reglementate

de Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a

judecătorilor și procurorilor.

Curte, analizând considerentele hotărârii atacate, constată că

acestea nu relevă o apreciere eronată a situației de fapt ori o

dezlegare greșită a unei probleme de drept de natură a-l

prejudicia pe magistratul cercetat în sensul dispozițiilor art. 461 alin. (2)

C. proc. civ.

recurentei referitoare la omisiunea instanței de disciplină de a

constata comportamentul provocator al avocatei B., Înalta Curte reține

că instanța de disciplină a fost învestită cu

soluționarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva unui

magistrat, nefiind învestită cu analiza conduitei avocatului. Totodată,

se cuvine a fi menționat faptul că, în sensul dispozițiilor art.

461 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la calea de atac ce „vizează numai

considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme

de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt

greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea”,

instanța analizează considerentele existente în cuprinsul

hotărârii, iar nu lipsa din hotărâre a unor considerente dorite de

parte ori, potrivit celor invocate de recurentă, omisiunea instanței

de a conferi valoare unor apărări în sensul dorit de una dintre

părțile litigante.

Înalta Curte, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14/J din

8 iunie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția

pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016.

Respinge, ca nefondat, recursul

incident declarat de A. împotriva Încheierii din data de 4 mai 2016 și a

Hotărârii nr. 14/J din 8 iunie 2016, pronunțate de Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru judecători în materie

disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.