ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2520/2018

Asupra cauzei de față, constată urcătoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 28.04.2016, sub nr. x/2016 și modificată prin actul procedural de la fila nr. 84 din dosar, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016, solicitând, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să fie anulată Decizia de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016 emisă de Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să valideze dispoziția nr. 48 din 19.12.2001 a primarului Comunei Vadu Crișului, prin care s-au stabilit în favoarea notificatorului B. despăgubiri în sumă de 200.000.000 RON ROL, pentru imobilul situat în Comuna Vadu Crișului, jud. Bihor, reprezentând casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 2148 mp.

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta C. a formulat contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 7219 din 02.03.2016, emisă de Comisia pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea acestei decizii și validarea dispoziției nr. 48 din 19.12.2001, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 9 septembrie 2016, a dispus conexarea Dosarului nr. x/2016 la Dosarul nr. y/2016.

Prin sentința civilă nr. 290 din 1 martie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A respins cererea de chemare în judecată formulată și modificată de către contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, și întemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și modificată de contestator, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pe care a obligat-o să emită, în favoarea contestatorului, o decizie cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul teren și construcție care face obiectul Dosarului de despăgubiri nr. x din 30.11.2005. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată și modificată de către contestator. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea C., în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A luat act de voința contestatorului, prin apărătorul său, privind recuperarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată.

La data de 18.04.2017, contestatorul a formulat cerere de completare a hotărârii, care a fost admisă, în parte, prin sentința civilă nr. 997 din 07.07.2017, în sensul anulării, în parte, a Deciziei de invalidare nr. 7219 din 3.02.2016, emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul mențiunii inexistenței dreptului numitei D., moștenitoarea notificatorului B., la măsuri compensatorii, dar și sub aspectul invalidării, pentru acest motiv, a dispoziției nr. 48 din 19.12.2001.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat apel contestatorii A. și C., precum și intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

De asemenea, s-a declarat apel și împotriva hotărârii de completare a sentinței primei instanțe de către contestatoarea C. și intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

La data de 10.11.2017, numita E. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul apelantei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în cuprinsul căreia a pretins existența unor relații de rudenie cu autorii naționalizați, F. și G., a susținut că a formulat, în temeiul Legii nr. 247/2005, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor naționalizate de la aceștia în Bihor și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor A. și C.

Prin încheierea din 1 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție.

În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 61 C. proc. civ. "(1) oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când Intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

Persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenția este principală (când terțul pretinde pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta) sau accesorie (când hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine terțul i-ar prejudicial acestuia drepturile și interesele). Prin urmare, chiar și în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părții în folosul căreia a intervenit.

În speță, se constată că titulara cererii de intervenție nu a dovedit calitatea de moștenitor pretinsă (dimpotrivă, la dosarul cauzei fiind depuse hotărâri judecătorești prin care s-a constatat că nu a fost dovedită legătura de rudenie invocată - filele 217-233) și nici nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în termenul prevăzut de această lege cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului de față.

În aceste condiții, soluția ce s-ar putea pronunța împotriva intimatei pârâte în favoarea căreia terțul a intervenit nu ar putea să prejudicieze drepturile și interesele terțului, așa încât cererea de intervenție accesorie nu se justifică.

Pe de altă parte, afirmarea protejării unui interes public dată fiind existența unor cercetări penale cu privire la folosirea de către reclamant a unor acte despre care se pretinde că ar fi false, nu determină admisibilitatea cererii de intervenție accesorie, aspectele invocate putând fi valorificate prin alte mijloace legale. In orice caz, în ipoteza în care s-ar demonstra că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, iar această împrejurare a influențat soluția în cauză, ar fi deschisă calea revizuirii, conform art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, numita E. a formulat recurs.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat următoarele:

în cauza pendinte, recurenta justifică un interes propriu circumscris unui interes legitim public, fiind nepoata autorilor naționalizați F. și F. Această chestiune urmează a fi lămurită în cursul soluționării Dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă, și ca urmare a efectuării cercetărilor penale în Dosarul nr. x/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Recurenta a formulat, în temeiul Legii nr. 247/20055 cerere de reconstituire pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ia Comisia Locală Vadu Grisului, putându-se reține identitate de obiect cu cererea de reconstituire inițiată de autorii apelanților A. și C.

Instanța a respins în mod neîntemeiat cererea de intervenție accesorie, pronunțând astfel o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor art. 3 pct. 1, 2 și 4 lit. c) și d) și art. 4 din Legea nr. 165/2013, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Formularea cererii de intervenție accesorie a fost justificata și de protejarea unui interes legitim public, susținut și afirmat în cadrul acestei proceduri judiciare de către cele trei intimate. S-a arătat că, în cauză, apelantul A. își justifică legitimarea procesuală activă prin acte false, fiind invocate în acest sens concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x din 22.06.2016 în Dosarul nr. x/2015 al Direcției Naționale Anticorupție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2012 până la soluționarea Dosarului nr. x/2015, măsura producând efecte juridice în sensul menținerii suspendării în Dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, în care recurenta deține calitatea de intervenientă în nume propriu.

Pentru dovedirea calității sale de parte vătămată în Dosarul nr. x/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința încuviințării în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată în cauză.

Asupra recursului de față, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității, prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, sancțiunea care intervine este aceea a nulității recursului.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauza supusă analizei, recurenta a încadrat criticile formulate în cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materia!", invocând aplicarea greșită a prevederilor art. 3 pct. 1, 2 și 4 lit. c) și d) și art. 4 din Legea nr. 165/2013 de către instanța care a respins cererea de intervenție accesorie.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situația în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în litigiul dedus judecății, da eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau da o interpretare greșită textului de lege relevant în cauză.

Văzând susținerile din cererea de recurs, se constată că recurente nu a arătat în concret în ce a constat pretinsa încălcare de către Curtea de Apel a dispozițiilor art. 3 pct. 1, 2 și 4 lit. c) și d) și art. 4 din Legea nr. 165/2013, care reglementează semnificația unor termeni, precum și sfera de aplicare a Legii nr. 1.65/2013, invocarea lor fiind, în acest caz, una pur formală.

Partea a menționat că, în vederea justificării interesului propriu, impus de dispozițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ., a făcut dovada calității de moștenitor a autorilor F. și F., precum și cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului de față.

Înalta Curte reține că aspectele evocate nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât vizează aprecierea probelor de către instanța de recurs, iar această chestiune ține de netemeinicia hotărârii, și nu de nelegalitatea acesteia. Or, pe calea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, se pune în discuție doar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile - art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

invocarea protejării unui interes legitim public în contextul existenței unor cercetări penale ce privesc folosirea de către reclamantul A. a unor acte false, în justificarea calității sale procesuale active în litigiul de față, nu are legătură cu argumentele reținute sub acest aspect de instanță în pronunțarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie, respectiv aceea că "afirmarea protejării unui interes public, dată fiind existența unor cercetări penale cu privire la folosirea de către reclamant a unor acte despre care se pretinde că ar fi false, nu determină admisibilitatea cererii de intervenție accesorie, aspectele invocate putând fi valorificate prin alte mijloace legale. în orice caz, în ipoteza în care s-ar demonstra că hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, iar această împrejurare a influențat soluția în cauză, ar fi deschisă calea revizuirii, conform art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ."

De altfel, se observă că, în mare parte, motivarea cererii de recurs constă în reiterarea argumentelor invocate de parte în fața Curții de Apel București în susținerea cererii de intervenție, fără a se formula vreo critică în combaterea celor reținute de curtea de apel în fundamentarea soluției de respingere a cererii de intervenție și fără a se arăta care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția din încheierea recurată.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta E. împotriva încheierii din 1 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a lV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.06.2018.