ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrata sub 3396 din 20 martie 2006 la Judecătoria Bacău,

reclamanta I.L. a chemat în judecată pe pârâtul I.N., solicitând instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei

încheiate între părți, precum și să soluționeze capetele de cerere accesorii

divorțului referitoare la nume și încredințarea minorilor.

Prin sentința civilă nr. 1491 din 1 martie

2007, Judecătoria Bacău, secția civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale în privința soluționării cererii de divorț formulată de reclamanta

Istine Lămâita și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Piatra Neamț.

Prin sentința civilă nr. 3032 din data

de 16 iulie 2008 a Judecătoriei Piatra Neamț, secția civilă, a fost constatată

perimată cererea având ca obiect divorț formulată de reclamanta I.L. în

contradictoriu cu pârâtul I.N.

Prin cererea din data de 9 aprilie

2015, recurenta-reclamantă arată că formulează „recurs în anulare".

Analizând cu prioritate, în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisiblitații căii

de atac promovate, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere

următoarele considerente:

Căile extraordinare de atac sunt

reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, ce permit

înlăturarea greșelilor din hotărârile judecătorești numai în cazurile și pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, nici părțile și nici

instanța de judecată nu pot deroga de la condițiile privind exercițiul căilor

extraordinare de atac, reglementate de codul de procedură civilă 1865,

aplicabil cauzei.

În speță, se reține că, prin cererea

formulată, recurenta a declarat „recurs în anulare", invocând faptul că a

fost înșelată de avocatul pe care I-a angajat să o reprezinte în procesul de

divorț și căruia i-a achitat onorariul pentru ca, ulterior, acesta să

abandoneze reprezentarea sa în cauză. Mai arată că, prin O.U.G. din 12 mai

2014, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. 682/P/2013 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău, a fost respinsă plângerea penală îndreptata

împotriva apărătorului ales, pe motivul că a intervenit prescripția răspunderii

penale.

Înalta Curte reține că recursul în

anulare a fost reglementat prin dispozițiile art. 330 C. proc. civ. drept cale

extraordinară de atac, aflată la dispoziția Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care putea fi atacată o

hotărâre judecătorească irevocabilă atunci „când prin hotărârea atacată s-a

produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică", respectivele

dispoziții fiind abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și

completarea Codului de procedură civilă, publicată în M. Of., partea I nr. 460

din 28 iunie 2003.

Prin urmare, de la data intrării în

vigoare la O.U.G. nr. 58/2003, hotărârile irevocabile nu mai pot fi atacate

prin calea extraordinară de atac a recursului în anulare.

Totodată se constată că motivele

invocate prin cererea depusă de parte nu pot fi circumscrise niciuneia dintre

ipotezele strict determinate de lege în care poate fi atacată o hotărâre

printr-o cale extraordinară de atac, prevăzute de dispozițiile art. 299 și urm.

C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac promovată.

Dată fiind prioritatea soluționării

excepției inadmisibilității, celelalte aspecte subsumate prezentei cereri, nu

mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din

același cod, excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce

face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul în

anulare declarat de recurenta I.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 mai 2015.