ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata sub 3396 din 20 martie 2006 la Judecătoria Bacău, reclamanta I.L. a chemat în judecată pe pârâtul I.N., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, precum și să soluționeze capetele de cerere accesorii divorțului referitoare la nume și încredințarea minorilor. Prin sentința civilă nr. 1491 din 1 martie 2007, Judecătoria Bacău, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale în privința soluționării cererii de divorț formulată de reclamanta Istine Lămâita și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Prin sentința civilă nr. 3032 din data de 16 iulie 2008 a Judecătoriei Piatra Neamț, secția civilă, a fost constatată perimată cererea având ca obiect divorț formulată de reclamanta I.L. în contradictoriu cu pârâtul I.N. Prin cererea din data de 9 aprilie 2015, recurenta-reclamantă arată că formulează „recurs în anulare". Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisiblitații căii de atac promovate, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente: Căile extraordinare de atac sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, ce permit înlăturarea greșelilor din hotărârile judecătorești numai în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la condițiile privind exercițiul căilor extraordinare de atac, reglementate de codul de procedură civilă 1865, aplicabil cauzei. În speță, se reține că, prin cererea formulată, recurenta a declarat „recurs în anulare", invocând faptul că a fost înșelată de avocatul pe care I-a angajat să o reprezinte în procesul de divorț și căruia i-a achitat onorariul pentru ca, ulterior, acesta să abandoneze reprezentarea sa în cauză. Mai arată că, prin O.U.G. din 12 mai 2014, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. 682/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost respinsă plângerea penală îndreptata împotriva apărătorului ales, pe motivul că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Înalta Curte reține că recursul în anulare a fost reglementat prin dispozițiile art. 330 C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac, aflată la dispoziția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care putea fi atacată o hotărâre judecătorească irevocabilă atunci „când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică", respectivele dispoziții fiind abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în M. Of., partea I nr. 460 din 28 iunie 2003. Prin urmare, de la data intrării în vigoare la O.U.G.

nr. 58/2003, hotărârile irevocabile nu mai pot fi atacate prin calea extraordinară de atac a recursului în anulare. Totodată se constată că motivele invocate prin cererea depusă de parte nu pot fi circumscrise niciuneia dintre ipotezele strict determinate de lege în care poate fi atacată o hotărâre printr-o cale extraordinară de atac, prevăzute de dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac promovată. Dată fiind prioritatea soluționării excepției inadmisibilității, celelalte aspecte subsumate prezentei cereri, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de recurenta I.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.