ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Dosarul x/2016 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă, are ca obiect recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1195 din 16.10.2017 a Tribunalului Gorj, prin care s-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 17 din 08.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, formulată de acesta, astfel cum a fost precizată și completată.

Prin cererea formulată la data de 27.02.2018, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

La data de 23.03.2018, recurentul a depus completarea cererii, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate, arătând că legiuitorul, prin dispozițiile art. 268 alin. (2), actual art. 252 alin. (2) din Codul muncii, a impus șase cerințe imperative, pe care, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să le conțină decizia de sancționare a salariatului.

Prin încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a fost respinsă, instanța reținând că aceasta este inadmisibilă în stadiul soluționării căii extraordinare de atac a revizuirii. Astfel, nu se poate reține o legătură cu cauza, la momentul analizei admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Împotriva acestei încheieri a declarant recurs revizuentul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

În motivarea recursului, revizuentul a arătat că dispozițiile pretins neconstituționale au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât societatea intimată, "la 34 de zile după emiterea Deciziei 878 din 27.04.2011, prin Referatul din 10.06.2011 și Procesul-verbal de cercetare disciplinară din 22.06.2011 a constatat, a verificat și a confirmat faptul că Decizia 878 din 27.04.2011 este un act juridic nul absolut, care va produce consecințe. Consilierul juridic B., cercetat disciplinar, a recunoscut faptul că a dat viza de legalitate unui act juridic nul absolut, Decizia 878 din 27.04.2011, după care a fost sancționat disciplinar în baza

Deciziei nr. 1265 din 28.06.2011, pe care acesta și-a însușit-o și nu a contestat-o în instanță (a se analiza Anexele nr. 5, 6 și 7).

S.C. C. S.A., după ce a constatat și si-a însușit aceste fapte, din interes a preferat continuarea judecății, nu a adus la cunoștința instanței aceste fapte, a ascuns documentele menționate și, obligat, le-a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu adresa din 01.02.2016, după pronunțarea încheierii penale 485 din 28.10.2015 în dosarul x/2015 al Judecătoriei Târgu Jiu".

Analizând motivele de recurs, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, Înalta Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv cerința ca textul legal a cărui neconstituționalitate se reclamă să aibă legătură cu cauza.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, art. 29 alin. (5) din același act normativ prevede că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, în raport de prevederile legale mai sus menționate, instanța de judecată este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condițiile formale de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între dispoziția legală criticată și soluționarea cauzei.

Fiind în prezența unei condiții negative imperative, instanța în fața căreia este ridicată excepția de neconstituționalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituțională în situația în care dispoziția legală invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremației Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și, respectiv, accesul părților la jurisdicția constituțională, dar în condițiile respectării tuturor cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activității Curții Constituționale și a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În speță, în fața instanței învestite cu soluționarea recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii sale de revizuire, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței învestite cu soluționarea recursului la revizuire, care analizează, cu prioritate, admisibilitatea caii de atac exercitate. Or, textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu obiectul dedus judecății prin cererea de revizuire cu a cărei soluționare Tribunalul Gorj, ulterior Curtea de Apel Craiova au fost învestite, referindu-se la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, care pot avea legătură cu pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2011* pe rolul Tribunalul Gorj, soluționată prin sentința civilă nr. 17 din 08.01.2013, obiectai revizuirii.

În situația de față, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracta, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual ai rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată în cadrul litigiului și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională. Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea dispozițiilor art. 268 alin. (2) lit. b) aplicate în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. d), actual art. 252 din Codul muncii, cererea de revizuire nu ar deveni admisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază.

Cum s-a reținut și anterior, Înalta Curte constată că instanța de revizuire nu a ajuns la analiza fondului cererii de revizuire, iar dispozițiile pretins neconstituționale privesc prevederi din Codul muncii ce vizează fondul cauzei, motiv pentru care, în mod corect s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cererii de revizuire, sesizarea instanței de contencios constituțional fiind inadmisibilă; critica de neconstituționalitate formulată de revizuent nu are legătură cu obiectul cererii de revizuire.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către curtea de apel, pentru a face incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova este legală, motiv pentru care recursul formulat de revizuent urmează a fi respins, ea nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 03 aprilie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.06.2018.