ÎCCJ, Decizia nr. 165/2017

Decizia civilă nr. 165/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov

, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) cu aplicarea art. 99

1

alin. (2) din același act normativ, constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Prin Hotărârea nr. 18/J din 5 octombrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară.

În cauză, a fost exprimată opinia separată a doi membri ai completului de judecată, în sensul admiterii acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva Hotărârii nr. 18/J din 5 octombrie 2016, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară.

În susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat critici care se circumscriu, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând, în esență, faptul că instanța de disciplină a interpretat eronat dispozițiile art. 99 lit. t) teza a ll-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Autoarea recursului a arătat că faptele, astfel cum au fost reținute și probate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de textul incriminator menționat.

Sub un prim aspect, se consideră că secția pentru judecători, a apreciat greșit că faptele prezentate în cap. III, IV și V din acțiune nu se circumscriu laturii obiective a abaterii în discuție, pe motiv că este vizată modalitatea concretă de soluționare a cauzei și temeinicia soluției adoptate.

Recurenta a subliniat în acest context faptul că ceea ce s-a învederat a fost o multitudine a încălcărilor sau ignorării unor norme de procedură și de drept material, ce a fost constatată de instanța de control judiciar în 45 de hotărâri pronunțate într-un interval de circa 2 ani, fiind evidențiate cauze în care au fost constatate simultan încălcări ale mai multor dispoziții legale, dar și situații în care, în aceeași cauză, s-a constatat încălcarea repetată a unei norme de procedură.

Mai mult, s-a arătat că obiectul acțiunii disciplinare l-a constituit încălcarea ori ignorarea flagrantă a unor principii fundamentale ale procesului civil și a unor norme de drept material, pe baza cărora judecătorul a pronunțat soluțiile reformate, iar nu raționamentul logico-juridic al magistratului. Întrucât aceste încălcări au fost statuate deja, cu caracter definitiv, de o instanță competentă, în mod repetat, sistematic și cu consecința afectării dreptului părților la un proces echitabil, ceea ce a analizat Inspecția Judiciară a fost modalitatea deficitară de exercitare a funcției jurisdicționale de către intimat, iar nu raționamentul logico-juridic al acestuia.

Sub un alt aspect, autoarea recursului consideră că sunt eronate și concluziile instanței de disciplină referitoare la latura subiectivă, în sensul că încălcarea normelor de procedură, în modalitatea expusă la pct. I și II din acțiune, are un caracter scuzabil.

În opinia autoarei recursului, împrejurarea că, în cvasitotalitatea cazurilor, faptele imputate intimatului judecător vizează încălcarea unor principii fundamentale și a unor reguli elementare ale procesului civil, a căror cunoaștere și respectare este obligatorie pentru judecător, demonstrează atât caracterul grav, cât și faptul că respectivele fapte nu au avut nicio justificare de natură a se circumscrie unei culpe scuzabile.

Gravitatea deosebită a exercitării cu gravă neglijență a funcției jurisdicționale ar fi evidențiată și de consecințele produse, concretizate în încălcarea dreptului părților la un proces echitabil, din perspectiva soluționării cauzelor într-un termen optim și previzibil.

Contrar celor menționate de Secția pentru judecători, aspectele referitoare la volumul de activitate, lipsa vechimii în specializare sau problemele personale nu ar avea, în raport cu caracterul elementar și imperativ al normelor încălcate de magistrat, semnificația exoneratoare de răspundere disciplinară reținută în opinia majoritară.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea, în tot, a acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege.

Intimatul judecător A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat punctual și motivat, în esență, respingerea recursului, în principal, ca tardiv declarat; iar, în subsidiar, ca nefondat, hotărârea atacată fiind, în opinia sa, legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.

Având în vedere că recursul a fost declarat în termen legal și că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea de la 22 mai 2017, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepția tardivității recursului, invocată de intimatul A. și a admis în principiu recursul Inspecției Judiciare.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatului, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normei de drept substanțial, mai precis a textului legal incriminator, ca și a normelor procedurale pretins încălcate de intimatul judecător, invocate în cuprinsul acțiunii disciplinare.

Această ipoteză nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii atacate.

În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care secția pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, cu majoritate de voturi, a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către judecătorul

A.

și de a i se aplica o sancțiune disciplinară.

Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.

În ceea ce privește grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege, că aceasta există „atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește, din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină, cu majoritate, a reținut faptul că, în sarcina pârâtului magistrat, nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

A. Referitor la aspectele reținute la pct. I și II din situația de fapt expusă în acțiunea disciplinară.

În raport cu dispozițiile

art. 9, art. 13, art. 14, art. 15, art. 22

și art. 425 C. proc. civ.

, respectarea

principiului disponibilității, a principiului contradictorialității, a principiului oralității, a principiul garantării dreptului la apărare și a principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, precum și a prevederilor referitoare la conținutul considerentelor și al dispozitivului hotărârii pronunțate

, reprezintă o îndatorire de serviciu.

Neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Reglementarea regimului disciplinar al judecătorilor și procurorilor nu conține condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât, aceste condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele prevăzute de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și existența unui nex cauzal.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, în cuprinsul hotărârii atacate, s-a stabilit, în mod corect, că,

în cauzele

în materia insolvenței, cu care a fost învestit pe parcursul anilor 2014 - 2015, intimatul judecător A. a încălcat normele de procedură civilă referitoare la: principiul disponibilității, potrivit căruia, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților (art. 9); principiul contradictorialității, potrivit căruia, instanța este obligată în orice proces să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, întemeindu-și hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse în prealabil dezbaterii contradictorii (art. 14 alin. (5) și (6)); principiul oralității, potrivit căruia, procesele se dezbat oral, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar (art. 15); principiul respectării dreptului la apărare, potrivit căruia, părților trebuie să li se asigure posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, să ia la cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege (art. 13 alin. (3)).

De asemenea, față de faptul că încălcarea acestor norme de procedură civilă a fost definitiv constatată de instanța de control judiciar, cu ocazia admiterii căilor de atac exercitate de părți împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță de judecătorul A., cu just temei, s-a mai reținut că pârâtul judecător a încălcat și dispozițiile prevăzute de art. 22 C. proc. civ., referitoare la principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Având în vedere că examinarea cazurilor evidențiate la pct. II din situația de fapt

relevă

că, într-adevăr, intimatul nu a prezentat sau a prezentat într-o manieră neinteligibilă, în considerentele hotărârilor, motivele pentru care s-au admis sau au fost respinse cererile părților; a prezentat motive de fapt sau de drept străine de obiectul dedus judecății sau s-a referit la părți străine de litigiul soluționat, respectiv a menționat în dispozitivul hotărârii aspecte care aparțin considerentelor acesteia, instanța de control judiciar a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Prin urmare, existența unei nesocotiri evidente, indiscutabile, din culpă, a normelor de drept procesual invocate, a fost în mod just stabilită de către instanța de disciplină.

În ceea ce privește caracterul grav al nesocotirii dispozițiilor legale respective, instanța de disciplină a reținut, de asemenea, în mod corect, că

faptele magistratului nu au avut consecințe grave, deoarece, în căile de atac formulate, instanța de control judiciar a procedat la remedierea deficiențelor constatate

.

Contrar celor susținute de recurentă, pentru argumentul expus, nu se poate reține, în sensul dispozițiilor art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinirea condiției referitoare la caracterul de gravitate.

Pentru a se stabili dacă, prin modalitatea de necontestat în care a procedat, intimatul-pârât a săvârșit abaterea disciplinară constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, urma a se analiza și îndeplinirea celorlalte condiții impuse de textul art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Și din această perspectivă, se constată netemeinicia criticilor formulate de autoarea recursului.

În ceea ce privește condiția referitoare la inexistența oricărei justificări a greșelilor constatate, instanța reține că modul în care intimatul judecător a procedat în privința cauzelor examinate

,

a fost cauzat, în primul rând, de volumul mare de activitate

avut pe parcursul anilor 2014-2015, de faptul că acesta nu era specializat în materia insolvenței, ceea ce a presupus alocarea mai multor ore pentru studiul și aprofundarea materiei, precum și de problemele de sănătate pe care le-a avut în perioada de referință.

Semnificativ din perspectiva examinată este faptul că toate împrejurările învederate, a căror existență nu este contestată nici de către titularul acțiunii disciplinare, au fost, într-adevăr, de natură a afecta calitatea actului de justiție, astfel încât, rezultă cu evidență justețea concluziilor instanței de disciplină privind existența unor cauze externe ce au favorizat săvârșirea unor greșeli de tipul celor reproșate judecătorului A.

Chiar în lipsa unei normări - pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a început să manifeste preocupare - faptul că,

în perioada de referință, respectiv, ianuarie 2014 - decembrie 2015, intimatul judecător A. a pronunțat un număr de 2.389 hotărâri și a redactat un număr de 1.948 hotărâri, având pe complet un număr de 9.572,95 puncte complexitate în 2014 și 10.891 puncte în 2015, în condițiile în care numărul maxim de puncte de încărcare anuală stabilit prin Hotărârea nr. 945 din 4 noiembrie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii este de 5.060,

care s-au adăugat faptului că,

în perioada ianuarie - octombrie 2014 a prezidat, pe lângă completul de insolvență și completul de apeluri/recursuri, iar din 15 octombrie 2014 până la 15 noiembrie 2015, a fost președintele unuia dintre cele două complete de judecători sindici de la Tribunalul Ilfov

, reflectă o activitate considerabilă.

Nu este lipsit de semnificație faptul că, din totalul hotărârilor pronunțate în această perioadă, pârâtului i-a fost infirmat doar un număr de 71 de hotărâri, ceea ce reprezintă un procent de 2,95 %.

Este adevărat că judecătorul cauzei trebuie să manifeste o diligență sporită în respectarea normelor de drept material și procesual.

Însă, în condițiile

în care, începând din anul 2014, magistratul a îndeplinit, pe lângă atribuțiile judiciare și pe aceea de analiză a practicii instanțelor de control judiciar, precum și de luare a măsurilor de unificare a practicii în materia insolvenței, alături de celălalt judecător repartizat în aceeași materie, în cadrul secției civile, a Tribunalului Ilfov; ținând cont că, în anul 2014, în materia insolvenței, activau 4 judecători, iar ulterior, în intervalul 2015 până la zi, au funcționat doar 2 judecători, unul dintre aceștia fiind pârâtul și, întrucât, volumul mare de activitate a fost analizat atât de Colegiul de conducere al Tribunalului Ilfov, care a hotărât recent majorarea schemei de judecători sindici de la 2 la 4, cât și de secția pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, care a stabilit de curând majorarea schemei de judecători de la Tribunalul Ilfov cu 10 posturi, s-a demonstrat fără putință de tăgadă existența unor

circumstanțe improprii efectuării unui act de justiție de calitate, care au făcut ca, în speță, acest lucru să nu fie posibil.

Aspectele menționate

au afectat în mod obiectiv și direct activitatea profesională a magistratului și

au fost corect avute în vedere la stabilirea împrejurărilor care, alături de

efortul considerabil pe care judecătorul A. l-a depus, lucrând frecvent peste program, chiar și noaptea, efort concretizat în demersuri constante în vederea remedierii deficiențelor constatate în activitatea sa de către instanța de control judiciar

,

prin măsuri suplimentare dispuse pentru a urgenta soluționarea dosarelor și acordarea unor termene scurte, de natură a asigura îndeplinirea procedurii de citare, astfel încât în ansamblu, durata procesului să nu fie una excesivă pentru părți, chiar dacă acest lucru a însemnat o creștere a volumului cauzelor pe fiecare ședință de judecată,

au fost considerate, de către instanța de disciplină, cu majoritate, ca făcând scuzabilă greșelile comise.

De aceea, Înalta Curte consideră că și în situația în care intimatului judecător i s-ar putea reproșa o culpă în modul în care a nesocotit prevederile legale în discuție, această încălcare a normelor de procedură nu poate fi plasată în sfera abaterilor disciplinare, câtă vreme legiuitorul a condiționat acest lucru și de lipsa oricăror justificări, care să o facă scuzabilă.

B. Referitor la aspectele reținute la pct.

III, IV și V

din situația de fapt expusă în acțiunea disciplinară.

Examinarea existenței abaterii disciplinare constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, prin raportare la statutul profesional specific și la rigorile intrinseci ale statului de drept, impune a se face distincție între greșelile de interpretare și aplicare a normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, erori ce ar putea fi cenzurate pe calea controlului judiciar, pe de o parte și nesocotirea acestor dispoziții, în context disciplinar, pe de altă parte.

Din această perspectivă, se constată că, în mod corect, în raport și cu particularitățile concrete ale speței, instanța de disciplină a reținut, cu unanimitate de voturi, că, în cauză, nu se poate stabili existența unei nesocotiri sub forma gravei neglijențe a normelor de drept material sau procesual și că titularul acțiunii disciplinare pune în discuție însuși modul de interpretare a unor norme de drept de către magistrat și raționamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care, însă, nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, acestea putând fi cenzurate doar în cadrul controlului judiciar, în căile de atac.

Ceea ce se reproșează în fapt intimatului A., este modul în care magistratul a înțeles să interpreteze normele de drept material, să aplice dispozițiile procesuale referitoare la autoritatea de lucru judecat și la condițiile legale privind exercițiul dreptului la acțiune, asta presupunând exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa.

Sub acest aspect, criticile recurentei, care vizează corectitudinea soluției sau a măsurilor adoptate de judecător în soluționarea cauzei, critici ce au constituit aspectele de fond ale acțiunii disciplinare deduse judecății în cauză, nu puteau fi formulate și nici examinate pe calea contenciosului disciplinar, ci numai în cadrul specific controlului jurisdicțional.

Nu se pot conferi competențe altor autorități în această materie, respectiv Inspecției Judiciare sau instanței de disciplină, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care limitează cadrul angajării disciplinare a magistraților la „abaterile de la îndatoririle de serviciu” și la „faptele care afectează prestigiul justiției”.

În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul elaborării soluției nu poate fi considerat o „abatere de la îndatoririle de serviciu” sau o „faptă care afectează prestigiul justiției”, iar cenzurarea acestuia în context disciplinar nu poate fi realizată, concluzia unanimă a Secției pentru judecători, formulată în acest sens, fiind în concordanță cu legea.

Din această perspectivă, se reține că argumentele invocate de recurentă nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, ce relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor și atestă legalitatea înlăturării temeiului răspunderii disciplinare pentru abaterea disciplinară invocată.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară

împotriva Hotărârii nr. 18/J din 5 octombrie 2016, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară

.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.