ÎCCJ, Decizia nr. 278/2017

Decizia civilă nr. 278/2017 A. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestator Analizând cu prioritate cererea formulată și susținută verbal de contestator în ședința publică privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 în temeiul cărora a fost obligat să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare: "Art. 29 - (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Din interpretarea prevederilor alin. (1) și (5) ale articolului citat, rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale vizează existența legăturii dintre prevederile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În cauză, se constată că prevederile referitoare la obligația de plată a taxei judiciare de timbru, care formează obiectul excepției de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare, întrucât contestatorul și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, astfel că nu subzistă potențialitatea soluționării litigiului sub aspectul îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru.

În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, o legătură între prevederile referitoare la obligația de plată a taxei judiciare de timbru și soluționarea cauzei ar fi existat în ipoteza în care era pendinte problema îndeplinirii acestei cerințe procedurale, spre exemplu, în situația în care partea nu ar fi depus dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa de către instanță, iar instanța ar fi fost învestită cu soluționarea unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Sub acest aspect, prezintă relevanță Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În consecință, atât timp cât, în cauză, nu se ridică problema soluționării litigiului în raport cu îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, se reține că nu este îndeplinită cerința menționată, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1922, motiv pentru care, în temeiul alin. (5) al aceluiași articol, instanța va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

B. Asupra contestației în anulare I. Circumstanțele cauzei 1. Prin Decizia nr. 2722 din 16 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele: - respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale; - respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de A. împotriva Deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/86/2014*.

2. Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat plângere, neîncadrată în drept, solicitând rejudecarea cauzei și susținând că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a completa golul legislativ C. proc. civ. în sensul posibilității unui "recurs la recurs" pentru motive ce țin de o rezolvare constituțională a unei situații în contextul unor erori săvârșite de judecători. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2015. Prin Decizia nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

3. Împotriva Deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2016. În procedura de filtrare a recursului, prin Decizia nr. 287 din 19 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a reținut următoarele: Potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac." În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de 5 judecători, a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de recurs formulată de recurentul A.. Având în vedere dispozițiile art. 7 și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., faptul că recursul vizează o decizie pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o plângere formulată împotriva unei decizii pronunțate tot în recurs, hotărâre care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, precum și faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv recursul), recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituție, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

4. Împotriva Deciziei nr. 287 din ședința completului de filtru de la 19 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016, recurentul A. a formulat contestație în anulare, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, contestatorul susține că, la pronunțarea Deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015, instanța în mod greșit a avut în vedere Decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a omis să cerceteze această critică cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 287 din 19 septembrie 2016. Printr-o a doua critică, contestatorul susține că instanța a omis să analizeze și critica sa referitoare la cererea de recuzare a judecătorului E., deși instanța putea să îi pună în vedere obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de lei, datorată conform O.U.G. nr. 80/2013. În al treilea rând, contestatorul susține că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată cu încălcarea art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., întrucât nu a fost citat la judecarea cauzei, în condițiile în care, potrivit prevederilor respective, instanța trebuia să dispună admiterea în principiu a recursului și să fixeze termen de judecată pe fond cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți În susținerea contestației în anulare, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora: "Art. 503 - (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen." Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății. Criticile contestatorului referitoare la faptul că nu a fost legal citat la termenul când a fost pronunțată Decizia civilă nr. 287 din 19 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, se circumscriu ipotezei reglementate de dispozițiile citate anterior, ale art. 503 alin. (1) C. proc.

civ. Este adevărat că, în partea introductivă a Deciziei civile nr. 287 din 19 septembrie 2016, se menționează faptul că recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost luat în examinare în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunța, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților". Însă, prin decizia respectivă, completul de filtru a constatat că recursul este inadmisibil, în procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ., care se desfășoară, în integralitatea sa, fără citarea părților. Mențiunile din partea introductivă a deciziei referitoare la art. 493 alin. (7) C. proc. civ. trebuie să fie înțelese în sensul că, examinând recursul în procedura de filtrare, fără citarea părților, completul de filtru a analizat dacă recursul poate fi soluționat potrivit alin. (5) și (6) ale aceluiași articol sau dacă, dimpotrivă, urmează să pronunțe o încheiere de admitere în principiu a recursului și să fixeze termenul de judecată pe fond, cu citarea părților. Or, din moment ce, în procedura de filtrare, completul de filtru a constatat că recursul este inadmisibil, nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., pentru a fixa termen de judecată pe fond cu citarea părților, fiind astfel pronunțată o decizie în temeiul alin. (5) al aceluiași articol. În consecință, decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd expres faptul că hotărârea pronunțată în ipotezele reglementate de acest text procedural nu este supusă niciunei căi de atac, contestația în anulare fiind inadmisibilă, motiv pentru care nu vor fi examinate criticile formulate de contestator în temeiul art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 287 din ședința completului de filtru de la 19 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2017. Procesat de GGC - GV