ÎCCJ, Decizia nr. 278/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 278/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

civilă nr. 278/2017

A. Cu privire

la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de contestator

Analizând cu prioritate cererea

formulată și susținută verbal de contestator în

ședința publică privind sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 în temeiul

cărora a fost obligat să achite taxa judiciară de timbru în

cuantum de 100 lei, în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție

și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă,

pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art.

29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare:

"Art. 29

- (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial

privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care

are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți

sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj

comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în

fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot

face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

(4) Sesizarea

Curții Constituționale se dispune de către instanța în

fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate,

printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților,

opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită

de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost

ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și

susținerile părților, precum și dovezile necesare.

Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite

Curții Constituționale și numele părților din proces

cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă

excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.

(1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată

cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi

atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în

termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de

3 zile."

Din

interpretarea prevederilor alin. (1) și (5) ale articolului citat,

rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de

sesizare a Curții Constituționale vizează existența

legăturii dintre prevederile ce formează obiectul excepției de

neconstituționalitate și soluționarea cauzei în orice fază

a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În

cauză, se constată că prevederile referitoare la obligația

de plată a taxei judiciare de timbru, care formează obiectul

excepției de neconstituționalitate, nu au legătură cu

soluționarea contestației în anulare, întrucât contestatorul

și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru,

astfel că nu subzistă potențialitatea soluționării

litigiului sub aspectul îndeplinirii obligației de plată a taxei

judiciare de timbru.

În sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, o legătură între prevederile

referitoare la obligația de plată a taxei judiciare de timbru și

soluționarea cauzei ar fi existat în ipoteza în care era pendinte problema

îndeplinirii acestei cerințe procedurale, spre exemplu, în situația

în care partea nu ar fi depus dovada achitării taxei judiciare de timbru

stabilită în sarcina sa de către instanță, iar

instanța ar fi fost învestită cu soluționarea unei cereri de

reexaminare a taxei judiciare de timbru. Sub acest aspect, prezintă

relevanță Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, prin care Înalta Curte

de Casație și Justiție, Completul competent să judece

recursul în interesul legii a stabilit, în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și

completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a

stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula

critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în

judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel

de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În

consecință, atât timp cât, în cauză, nu se ridică problema

soluționării litigiului în raport cu îndeplinirea obligației de

plată a taxei judiciare de timbru, se reține că nu este

îndeplinită cerința menționată, prevăzută de art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1922, motiv pentru care, în temeiul alin. (5) al

aceluiași articol, instanța va respinge, ca inadmisibilă,

cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

invocată.

B. Asupra

contestației în anulare

I.

Circumstanțele cauzei

Decizia nr. 2722 din 16 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr.

x/39/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele:

- respinge,

ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2742 din 28

ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios

administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale;

- respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2742 din 28

ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios

administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de

respingere, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de A.

împotriva Deciziei nr. 317 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. x/86/2014*.

deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat plângere,

neîncadrată în drept, solicitând rejudecarea cauzei și susținând

că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a completa

golul legislativ C. proc. civ. în sensul posibilității unui

"recurs la recurs" pentru motive ce țin de o rezolvare

constituțională a unei situații în contextul unor erori săvârșite

de judecători. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. x/1/2015.

Prin Decizia

nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, a declarat recurs A., dosarul fiind

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2016.

În procedura

de filtrare a recursului, prin Decizia nr. 287 din 19 septembrie 2016, Înalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 454 din

23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. x/1/2015.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 5 judecători, a reținut următoarele:

Potrivit art.

129 din Constituție, "împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform

art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească

este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei".

Potrivit art.

493 alin. (5) C. proc. civ. "În cazul în care completul este în

unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de

formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se

încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este

vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul

printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea

părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel,

Completul de 5 judecători, a fost sesizat cu recursul declarat împotriva

deciziei prin care Secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

unei cereri de recurs formulată de recurentul A..

Având în

vedere dispozițiile art. 7 și art. 457 alin. (1) C. proc. civ.,

faptul că recursul vizează o decizie pronunțată de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție într-o plângere formulată împotriva

unei decizii pronunțate tot în recurs, hotărâre care, potrivit art.

634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi

supusă reformării, precum și faptul că reclamantul a uzat

deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv recursul),

recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituție, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Deciziei nr. 287 din ședința completului de filtru de la 19

septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016,

recurentul A. a formulat contestație în anulare, invocând motivele

prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C.

proc. civ.

Printr-o

primă critică, contestatorul susține că, la

pronunțarea Deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015, instanța în mod

greșit a avut în vedere Decizia nr. 2742 din 28 ianuarie 2014 a

Curții de Apel Suceava, iar Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 5 judecători, a omis să cerceteze

această critică cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 287 din

19 septembrie 2016.

Printr-o a

doua critică, contestatorul susține că instanța a omis

să analizeze și critica sa referitoare la cererea de recuzare a

judecătorului E., deși instanța putea să îi pună în

vedere obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de

100 de lei, datorată conform O.U.G. nr. 80/2013.

În al treilea

rând, contestatorul susține că decizia atacată cu

contestație în anulare a fost pronunțată cu încălcarea art.

493 alin. (7) C. proc. civ., întrucât nu a fost citat la judecarea cauzei, în

condițiile în care, potrivit prevederilor respective, instanța

trebuia să dispună admiterea în principiu a recursului și

să fixeze termen de judecată pe fond cu citarea părților.

II.

Considerentele Înaltei Curți

În

susținerea contestației în anulare, au fost invocate

dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C.

proc. civ., conform cărora:

"Art.

503 - (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în

anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost

prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare

atunci când: [...]

dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.

instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a

omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent

în termen."

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată

numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ

prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința

temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse

judecății.

Criticile

contestatorului referitoare la faptul că nu a fost legal citat la termenul

când a fost pronunțată Decizia civilă nr. 287 din 19 septembrie

2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5

judecători, se circumscriu ipotezei reglementate de dispozițiile

citate anterior, ale art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Este

adevărat că, în partea introductivă a Deciziei civile nr. 287

din 19 septembrie 2016, se menționează faptul că recursul

declarat de A. împotriva Deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost luat în examinare în temeiul art. 493 alin.

(7) C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care recursul nu poate

fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunța,

fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu

a recursului și va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu

citarea părților".

Însă, prin

decizia respectivă, completul de filtru a constatat că recursul este

inadmisibil, în procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ., care se desfășoară, în integralitatea sa, fără

citarea părților.

Mențiunile

din partea introductivă a deciziei referitoare la art. 493 alin. (7) C.

proc. civ. trebuie să fie înțelese în sensul că, examinând

recursul în procedura de filtrare, fără citarea părților,

completul de filtru a analizat dacă recursul poate fi soluționat

potrivit alin. (5) și (6) ale aceluiași articol sau dacă,

dimpotrivă, urmează să pronunțe o încheiere de admitere în

principiu a recursului și să fixeze termenul de judecată pe

fond, cu citarea părților.

Or, din

moment ce, în procedura de filtrare, completul de filtru a constatat că

recursul este inadmisibil, nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pentru a fixa termen de judecată pe fond

cu citarea părților, fiind astfel pronunțată o decizie în

temeiul alin. (5) al aceluiași articol.

În

consecință, decizia atacată cu contestație în anulare a

fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5)

C. proc. civ., care prevăd expres faptul că hotărârea

pronunțată în ipotezele reglementate de acest text procedural nu este

supusă niciunei căi de atac, contestația în anulare fiind

inadmisibilă, motiv pentru care nu vor fi examinate criticile formulate de

contestator în temeiul art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C.

proc. civ.

Pentru toate

considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de A.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva

Deciziei civile nr. 287 din ședința completului de filtru de la 19

septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2017.

Procesat

de GGC - GV