ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3064/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 ianuarie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună:

- anularea răspunsului emis sub nr. 64272, conexat cu răspunsul nr. 63655 din 09 decembrie 2016, comunicat prin e-mail reclamantei la data de 15 decembrie 2016 și prin poștă la data de 23 decembrie 2016;

- păstrarea punctajului de 77,62 puncte obținut la proba scrisă, desfășurată în data de 17 noiembrie 2016, a concursului de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Director general - Direcția generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului;

- validarea punctajului de 72 de puncte obținut la proba interviu a aceluiași concurs susținut în data de 24 noiembrie 2016;

- declararea reclamantei ca admisă în urma susținerii concursului de ocupare a funcției publice de Director general - Direcția generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, organizat și desfășurat în data de 17 noiembrie 2016 - proba scrisă și 24 noiembrie 2016 - proba interviu;

- obligarea pârâtei la emiterea propunerii de numire în funcția publică;

- obligarea pârâtei de a achita reclamantei, cu titlu de despăgubiri, drepturile salariale cuvenite funcției de Director general - Direcția generală tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, începând cu data de 29 decembrie 2016, data maximă la care se putea emite actul de numire în funcția publică de conducere, ca dată a nașterii dreptului, până la data numirii în funcția publică, precum și actualizarea acestor drepturi la data plății efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 974 din data de 21 martie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Curtea a reținut că, în raport de obiectul acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, raportul dedus judecății fiind unul care vizează raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului, iar nu Curții de Apel.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 410 din data de 27 iunie 2017, Tribunalul, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât raportul de serviciu al funcționarului public ia naștere în momentul emiterii unui act de numire în funcția publică, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Litigiul privește cariera funcționarului public reclamant, ce se pretinde vătămat de modul de soluționare a contestației depuse de acesta la data de 29 noiembrie 2016, la care a primit răspunsului cu nr. 64272, conexat cu răspunsul nr. 63655 din 09 decembrie 2016.

Tribunalul a considerat aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 68, art. 71, art. 77 și art. 140 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, și, valorificând criteriul rangului autorității emitente a actului contestat, în speță Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organ al administrației publice centrale, a constatat că instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamanta contestă procedurile derulate și măsurile dispuse de pârâtă în ceea ce privește concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere - Director general în cadrul Direcției generale tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici la data de 17 noiembrie 2016.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând pretențiile exhibate de reclamanta A., Înalta Curte constată că obiectul nemulțumirii acesteia îl reprezintă, în esență, modalitatea de organizare și desfășurare a concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere în cadrul unei autorități aparținând administrației publice centrale.

Or, în speță, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, reclamanta are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al reclamantei. Chiar dacă reclamanta a contestat anumite proceduri și măsuri dispuse în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post de conducere, nefiind pus în discuție raportul de serviciu legat de actuala funcție deținută de aceasta, nu se poate face abstracție de faptul că posibilitatea depunerii candidaturii se datorează calității preexistente de funcționar public.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: "Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.", și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Nu pot fi primite argumentele Tribunalului București, care face o distincție între raporturile de serviciu ale funcționarului public și cariera funcționarului public, apreciind că litigiile privind cariera sunt date în competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ determinate potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că și aspectele privind cariera funcționarului public fac parte tot din sfera raporturilor de serviciu, existând o relație de la parte la întreg, iar distincția realizată de Tribunalul București, care le consideră două categorii distincte, nu este justificată.

În al doilea rând, dispozițiile art. 68 și art. 71 din H.G. nr. 611/2008 fac trimitere la instanțele de contencios administrativ, competente în condițiile legii, însă prin aceasta prevedere nu trebuie subînțeleasă o înlăturare a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 188/1999, în favoarea Legii nr. 554/2004. Înalta Curte reține că, în virtutea Legii nr. 188/1999, orice aspect de natură litigioasă privitoare la raporturile de serviciu ale funcționarului public se judecă potrivit acestei legi, fiind înlăturate dispoziții generale precum Codul muncii sau Legea nr. 554/2004, ce nu pot fi aplicate decât, eventual, în completarea legii speciale, dacă aceasta este lacunară în anumite privințe, ipoteză neîntâlnită în speță.

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, o plenitudine de competență materială în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT