ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2019

HOTĂRÂRE

03.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.06.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic și Resurse Umane din subordinea Directorului General; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcție pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorității, urmare a recalculării punctajului obținut și declarării admise la concursul menționat; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat, urmare a respingerii candidaturii reclamantei în mod nelegal, calculate de la data de 22.11.2017 (data afișării rezultatului final al concursului) și până la data pronunțării unei hotărâri definitive în cauză.

La data de 27.08.2018 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 5.12.2018, reclamanta a formulat cerere modificatoare și completatoare, prin care a solicitat în principal, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic și Resurse Umane din subordinea Directorului General; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcție pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorității, urmare a recalculării punctajului obținut și declarării admise la concursul menționat; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat, urmare a respingerii candidaturii reclamantei în mod nelegal, calculate de la data de 22.11.2017 (data afișării rezultatului final al concursului) și până la data pronunțării unei hotărâri definitive în cauză, iar în subsidiar a solicitat anularea grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoștințe PC susținută la data de 09.11.2017 și obligarea pârâtei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecința recalculării notei pentru proba reluată de cunoștințe PC și implicit a notei finale a examenului susținut de către aceasta.

Prin sentința civilă nr. 5089/05.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea de față reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în principal, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic și Resurse Umane din subordinea Directorului General și obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcție pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorității, urmare a recalculării punctajului obținut și declarării admise la concursul menționat

Din interpretarea prevederilor art. 10 alin. (1)-(4) din Anexa la H.G. nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, raporturile juridice dintre Autoritatea Aeronautică Civilă Română și personalul acesteia sunt guvernate de legislația muncii, încadrarea personalului făcându-se prin încheierea unui contract individual de muncă.

Așadar, în cauza de față, a reținut instanța, chiar dacă nu a fost încheiat contractul de muncă între reclamantă și angajator între cele două părți există un raport juridic generat de demararea procedurii de către pârâtă, pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic și Resurse Umane din subordinea Directorului General și înscrierea/participarea reclamantei la respectivul concurs, ale cărei rezultate le contestă. Or, în această situație, raportul juridic dedus judecății capătă natura juridică unui raport de dreptul muncii, iar nu de contencios administrativ, chiar dacă, reclamanta nu a dobândit încă calitatea de angajat, eventualele litigii/cereri în legătură cu aceasta fiind supuse legislației Codului muncii după cum este prevăzut în mod expres în art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.01.2019.

Prin sentința civilă nr. 1336 din 12 martie 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de repunere ca cauzei pe rol, ca neîntemeiată; a admis exceptia necompetentei teritoriale a instantei; a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ, in favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, următoarele:

La termenul de judecată din data de 05.03.2019, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

În ceea ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de către reclamantă, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale și nu asupra fondului cauzei, nefiind încuviințate și administrate probele în cauză.

Cu privire la excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale invocată din oficiu, s-a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispozițiile legale menționate mai sus, a reținut instanța, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul reclamantului sau de cel al locului de muncă, astfel că, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Ilfov, având în vedere că domiciliul reclamantei este situat în localitatea Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, iar aceasta nu a avut și nu are calitatea de angajat al pârâtei (nefiind atrasă competența după locul de muncă).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 1413/2019 din 10 mai 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de A. în contradictoriu cu AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în sinteză, următoarele:

Relevantă pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu este cererea de chemare în judecată, în forma inițială, iar nu cererea completatoare și modificatoare, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, s-a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulității rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent, obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcție a reclamantei pe un post vacant similar celui scos la concurs, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat.

Cererea a fost întemeiată de parte pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ și ale H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, motivele de nulitate fiind subsumate nerespectării normele incluse în H.G. nr. 611/2008.

Prevederile cuprinse în art. 68 și 71 din actul normativ anterior menționat stabilesc competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante.

Aceeași competență a instanțelor de contencios administrativ este stabilită și de art. 35 din H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, act normativ invocat de reclamantă prin cererea modificatoare și completatoare.

Este adevărat că postul pentru care a candidat reclamanta este un post de personal contractual, angajarea părții putându-se realiza în condițiile legislației muncii, conform art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993, privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, însă trebuie observat că la momentul sesizării instanței de judecată reclamanta nu avea calitatea de angajat, iar partea și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe normele privind contenciosul administrativ, a mai reținut instanța.

Tribunalul a apreciat că situația de fapt calificată juridic de către reclamantă, prin acțiunea introductivă, nu poate fi schimbată de instanța de judecată, în vederea stabilirii competenței materiale de soluționare a cererii, astfel că în speță, în raport de obiectul dedus judecății și normele a căror nerespectare a fost invocată competența aparține instanței de contencios administrativ și anume Curții de Apel București.

Totodată, tribunalul a avut în vedre și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, dar și prevederile H.G. nr. 405/1993, din care reiese calitatea de autoritate centrală a pârâtei din prezentul litigiu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulității rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent, obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcție a reclamantei pe un post vacant similar celui scos la concurs, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat și că, potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale H.G. nr. 611/2008, motivele de nulitate fiind subsumate nerespectării normele incluse în acest act normativ; totodată, se constată că prin cererea modificatoare și completatoare depusă de reclamantă a fost invocată și H.G. nr. 286/2011.

Dispozițiile art. 68 și 71 din H.G. nr. 611/2008 (pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice) stabilesc competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante; aceeași competență a instanțelor de contencios administrativ fiind stabilită și de art. 35 din H.G. nr. 286/2011.

Înalta Curte reține că, întrucât, între reclamantă și pârâtă nu exista niciun contract de muncă, reclamanta având doar vocația la dobândirea unui post de personal contractual, dar nedobândind această calitate, pentru a fi aplicate dispozițiile speciale privind legislația muncii, conform art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993, privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, precum și văzând că reclamanta și-a întemeiat cererea pe normele privind contenciosul administrativ, nu se poate vorbi în speță de existența unui raport juridic de dreptul muncii.

Prin urmare, cum pretenția concretă a reclamantei nu derivă din raporturi juridice de muncă, în condițiile în care aceasta nu are calitatea de angajat al pârâtei, prezentului litigiu nu i se pot aplica dispozițiile legii speciale instituite în domeniul conflictelor de muncă cu privire la competența de soluționare a cauzei.

Având în vedere art. 68 și 71 din H.G. nr. 611/2008, art. 35 din H.G. nr. 286/2011, care stabilesc competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data sesizării instanței), dar și prevederile H.G. nr. 405/1993, din care reiese calitatea de autoritate centrală a pârâtei din prezentul litigiu, Înalta Curte constată că este competentă în soluționarea cauzei Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.