ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română: a) obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinte de venit prin care să identifice elementele salariale pentru o funcție similară celei pe care reclamantul a fost încadrat în perioada 01.02.1991 - 31.07.1991, potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 12 alin. (5) lit. a) din Ordinul M 25/2016 publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 214/23.03/2016; b) în cazul în care nu este posibilă aplicarea prevederilor art. 12 alin. (5) lit. a) din Ordinul M 25/2016, la eliberarea unei adeverințe de venit prin care să identifice elementele salariale pentru o funcție imediat superioară celei pe care a fost încadrat în perioada 01.02.1991 - 31.07.1991, potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 12 alin. (5) lit. b) din Ordinul M 25/2016; c) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 648 din 23 aprilie 2021 Curtea de Apel București, secția IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautica Civilă Română, obligând pârâta să elibereze reclamantului o adeverință de venit, potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 12 alin. (5) din Ordinul nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016 din 12 februarie 2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, publicat în Monitorul Oficial nr. 214 din 23 martie 2016.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantului și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a reținut, în mod nelegal, refuzul autorității de a elibera adeverință solicitată, cu ignorarea mai multor aspecte de fapt și de drept relevante în soluționarea cauzei. Astfel, la data înființării Autorității Aeronautice Civile Române, prin H.G. nr. 405/1993, reclamantul nu mai figura ca angajat al Departamentului Aviației Civile, detașat de la Ministerul Apărării Naționale, dosarele de personal aflate ulterior în evidența Autorității fiind doar ale angajaților din Departament care au optat pentru încadrarea în noua entitate. De asemenea, arhiva Departamentului Aviației Civile aferentă perioadei 1925-1991 nu a fost preluată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română în integralitate, ci doar o mică parte, conform procesului-verbal și inventarului depuse în copie certificată pentru conformitate. Printre documentele preluate nu se regăsește nici un act care să reprezinte fișa postului reclamantului și nici alte înscrisuri care să ateste funcția exercitată de acesta în perioada menționată, singurele înscrisuri privind pe reclamant, deținute de A.A.C.R., fiind doar cele în baza cărora s-a eliberat adeverința cu veniturile realizate în perioada 01.02.1988 -15.08.1991. În același timp, din documentele aferente perioadei februarie 1991- iulie 1991 (perioadă aleasă de reclamant pentru determinarea bazei de calcul ce va fi folosită pentru stabilirea pensiei militare potrivit Legii nr. 223/2015) nu se evidențiază existența, în cadrul Departamentului Aviației Civile, a Serviciului securitate aeronautică, personal, învățământ, salarizare și administrativ - ca entitate organizatorică de sine stătătoare (astfel cum susține reclamantul), ci existența a două servicii separate, respectiv Serviciul securitate aeronautică și probleme militare și Serviciul personal, învățământ, salarizare și administrativ. În documentele aflate în evidența A.A.C.R. și depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu se regăsește ca fiind încadrat în nici unul din aceste servicii, ci figurează pe un stat de retribuții separat, în care este inclus doar personalul militar detașat - denumit Stat de retribuții ofițeri, motiv pentru care, încă odată în plus, în lipsa unei fișe de post emanată de la Departamentul Aviației Civile, din care să se evidențieze, în mod real, atribuțiile desfășurate de reclamant atât pe parte de resurse umane cât și pe linie de securitate a aviației civile, este neîntemeiat/nejustificat a se susține că este posibilă, în mod legal, echivalarea funcției de inspector principal de specialitate cu aceea de specialist de resurse umane și, cu atât mai puțin, cu funcția de auditor de securitate, în raport de prevederile art. 12 din anexa nr. 1 la Ordinul comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat. Recurentul a criticat și considerentele sentinței prin care se reține existența a două entități organizatorice conduse de către un șef serviciu (Compartimentul Resurse Umane și Serviciul Audit de Securitate), în care se regăsesc funcții similare ca sumă/clasă de salarizare/coeficient de ierarhizare, poziționate sub clasa de salarizare a șefului de serviciu (funcția de specialist resurse umane și de auditor de securitate a aviației civile), astfel că ar rezulta că în prezent există funcții similare cu cea exercitată de reclamant (în perioada 01.01.1988 -09.08.1991, în cadrul Departamentului Aviației civile - Serviciul Personal, învățământ, Salarizare și Administrativ) nu doar din perspectiva sumei/clasei de salarizare/coeficientului de ierarhizare, ci și din perspectiva atribuțiilor. Evidențiind modul de reglementare a activității de auditor de securitate în aviația civilă și condițiile necesar a fi îndeplinite pentru deținerea acestei funcții, recurentul a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor care reglementează această categorie profesională, fiind evident că nici una dintre activitățile desfășurate de reclamant în cadrul Departamentului Aviației Civile nu pot fi asimilate sau raportate la atribuțiile, activitățile executate de un auditor de securitate a aviației civile, reglementate de actele normative europene și interne. În acest context este nelegală și o eventuală raportare la oricare dintre salariile aferente oricăruia dintre posturile de auditor de securitate a aviației civile din cadrul Direcției Securitate Aeronautică si Cibernetică, Serviciul Audit de Securitate Aeronautică. Neîntemeiate sunt și susținerile instanței de fond, potrivit cărora atribuțiile îndeplinite de reclamant în perioada 01.01.1988 - 09.08.1991 în cadrul Departamentului Aviației Civile (Serviciul Personal, învățământ, Salarizare și Administrativ) sunt similare cu cele îndeplinite în prezent de ocupantul postului de specialist de resurse umane în cadrul instituției pârâte", având în vedere faptul că, astfel cum a relatat chiar reclamantul, activitățile desfășurate de acesta au vizat doar personalul militar detașat în cadrul Departamentului Aviației Civile și structurilor aflate în subordinea acestuia, aspect susținut atât de faptul că această categorie de personal nu se regăsește încadrat în structurile organizatorice civile ale Departamentului de Aviație Civilă cât și de întocmirea de State de retribuții separate, unde este inclus si reclamantul. Reclamantul, nu a făcut dovada, prin înscrisuri oficiale, că a îndeplinit atribuții care ar putea fi identificate între atribuțiile aferente unuia dintre cele 4 posturi de specialist resurse umane, aflate în structura Compartimentului Resurse Umane, la care s-a raportat, în condițiile în care fiecare dintre aceste posturi are atribuții specifice. Prin urmare, sunt eronate și susținerile instanței de fond referitoare la dreptul reclamantului de echivalare, inclusiv în ceea ce privește salarizarea, cu o funcție imediat superioară celei pe care a fost încadrat, prin aplicarea prevederilor art. 12 alin. (5) lit. b) din Ordinul nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, întrucât o astfel de raportare obligă a se avea în vedere nu doar atribuțiile specifice postului ierarhic superior, ci și studiile prevăzute ca și condiție de ocupare a acestui post pentru a se duce la îndeplinire respectivele atribuții. Concluzionând, luând în considerare lipsa unor documente oficiale care să ateste atribuțiile/activitățile desfășurate de reclamant în perioada detașării sale la Departamentul Aviației Civile și existența înscrisurilor depuse la dosarul cauzei din care se evidențiază, pe de o parte, că Serviciul Securitate Aeronautică, Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ nu a figurat ca structură organizatorică de sine stătătoare în cadrul Departamentului Aviație Civile, iar pe de altă parte, că reclamantul nu se regăsește între personalul celor două servicii, respectiv Serviciul Securitate Aeronautică și Probleme Militare și Serviciul Personal, învățământ, Salarizare și Administrativ, ci pe state separate de retribuții, ca personal militar, recurenta a apreciat că nu poate fi pusă în situația de a elibera un act prin care să se ateste echivalarea, sub aspectul veniturilor salariale, a funcției civile (și nu militare) deținute de cel în cauză, respectiv aceea de inspector principal de specialitate, cu o altă funcție civilă existentă, în prezent, la nivelul RA-AACR.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar inițiat de reclamantul din prezenta cauză, vizează, astfel cum s-a detaliat la punctul 1 al prezentei decizii, obligarea pârâtei Autoritatea Aeronautică Civilă Română la eliberarea unei adeverințe de venit, potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 12 alin. (5) din Ordinul nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016, prin care să se identifice elementele salariale pentru o funcție similară sau pentru o funcție imediat superioară celei pe care reclamantul a fost încadrat în perioada 01.02.1991 - 31.07.1991 - inspector principal de specialitate la Departamentul Aviației Civile. Fiind învestită cu recursul declarat de autoritatea pârâtă împotriva soluției primei instanțe de admitere a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că hotărârea astfel pronunțată nu este rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale în materie la situația de fapt relevată de probele administrate. Astfel, printr-un prim set de critici, recurenta a invocat nepreluarea în integralitate a arhivei Departamentului Aviației Civile și imposibilitatea obiectivă de a stabili activitatea desfășurată și funcția efectiv deținută de către reclamant, în contextul în care nu au putut fi identificate înscrisuri care să ateste aceste aspecte. Efectuând propria analiză a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că potrivit adresei nr. x/23.04.2020, M.Ap. N.- Muzeul Național al Aviației Române nu deține dosarul personal al reclamantului, fondul arhivistic creat de Direcția Aviației Civile în anii 1925 - 1991 fiind predat instituției pârâte. Prin urmare, susținerea recurentei conform căreia nu deține fișa postului reclamantului sau alte înscrisuri care să ateste funcția exercitată de acesta în perioada 1.02.1991-31.07.1991 nu poate reprezenta un argument în justificarea refuzului de a elibera adeverința solicitată. De asemenea, potrivit răspunsului formulat de pârâtă și comunicat reclamantului prin adresa nr. x/8.04.2019, reclamantul a deținut funcția de inspector principal de specialitate la Serviciul Personal, aspect confirmat anterior și prin adeverința nr. x/18.09.2018 (dosar fond - "Se adeverește că domnul A. a fost detașat de la M.Ap. N la Departamentul Aviației Civilew în funcția de inspector principal de specialitate la Serviciul Personal". În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că deși recurenta pretinde că pentru perioada în discuție nu a existat în cadrul Departamentului Aviației Civile, Serviciul Securitate Aeronautică, Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ ca entitate organizatorică de sine stătătoare, ci au existat două servicii separate, respectiv Serviciul Aeronautică și Probleme Militare și Serviciul Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ, acest aspect, coroborat cu fișele de post ale angajaților din cadrul Compartimentului Resurse Umane al instituției pârâte, conduce la concluzia că atribuțiile îndeplinite de reclamant în perioada 01.01.1988 - 09.08.1991 în cadrul Departamentului Aviației Civile (Serviciul Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ) sunt similare cu cele îndeplinite în prezent de ocupantul postului de specialist resurse umane în cadrul recurentei, iar pentru ocuparea acestei funcții nu sunt solicitate studii superioare în domeniul juridic. Printr-un alt set de critici, recurenta a invocat inexistența în statul de funcții actual a funcției reclamantului, precum și imposibilitatea de a proceda la echivalarea funcțiilor. Contrar acestor susțineri, din înscrisurile depuse chiar de către recurentă, rezultă faptul că poziția de inspector principal de specialitate era încadrată în Serviciul Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ al Departamentului Aviației Civile, funcția având echivalent civil ca nivel de salarizare, clasă de salarizare și atribuții ale funcției, aceeași poziție de inspector de specialitate regăsindu-se și în Serviciul Securitate Aeronautică al Departamentului Aviației Civile și aceasta cu echivalent civil ca nivel de salarizare, clasă de salarizare, atribuții. Funcția imediat superioară celor două funcții anterior menționate era cea de șef de serviciu. De asemenea, în prezent, în cadrul recurentei se regăsesc două entități organizatorice similare celor menționate în precedent și anume Compartimentul Resurse Umane și Serviciul Audit de Securitate, fiecare conduse de câte un șef de serviciu. Atât în Compartimentul Resurse Umane, cât și în Serviciul Audit de Securitate, prima instanță a reținut, în mod corect, că se regăsesc funcții similare ca sumă/clasă de salarizare/coeficient de ierarhizare, poziționate sub clasa de salarizare a șefului de serviciu, acestea fiind specialist resurse umane și auditor de securitate a aviației civile. . Astfel, având în vedere și dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Ordinul nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016 din 12 februarie 2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că în prezent există funcții în cadrul recurentei similare cu cea exercitată de reclamant în cadrul Departamentului Aviației Civile - Serviciul Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ) nu doar din perspectiva sumei/clasei de salarizare/coeficientului de ierarhizare, ci și din perspectiva atribuțiilor. Atribuțiile exercitate de reclamant (în calitatea sa de inspector principal de specialitate în cadrul Departamentului Aviației Civile - Serviciul Personal, Învățământ, Salarizare și Administrativ) sunt similare cu cele ale unui specialist resurse umane în prezent, concluzia primei instanței, din această perspectivă, fiind corectă. Din acest motiv, Înalta Curte nu poate primi nici susținerile recurentei referitoare la atribuțiile și activitățile executate de un auditor de securitate a aviației civile, reglementate de actele normative europene și interne, asimilarea pretinsă de reclamant nefiind realizată de prima instanță prin raportare la această categorie profesională. De altfel, nu trebuie omis nici faptul că dispozițiile art. 12 din Ordinul nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016, care reglementează procedura de echivalare a funcțiilor, nu impun examinarea și compararea atribuțiilor aferente funcțiilor în discuție, criteriul instituit fiind cel al sumei/clasei de salarizare/coeficientului de ierarhizare. Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod corect, refuzul nejustificat al pârâtei de emitere a unei adeverințe de venit potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 12 alin. (5) din Ordinul nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016, acest refuz fiind de natură să ducă la vătămarea dreptului reclamantului de a i se calcula pensia prin raportare la drepturile salariale aferente perioadei de 6 luni consecutive februarie 1991 - iulie 1991, în care acesta și-a desfășurat activitatea la Departamentul Aviației Civile. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2891,70 RON, reprezentând onorariu avocat.