ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 151/2019

Deliberând asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe", Înalta Curte constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 28 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-a dispus, în baza art. 29 alin. (1), alin. (5) din Legea nr. 47/1992 respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul A., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 instituie o obligație în sarcina instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate de a "filtra" excepțiile sub aspectul admisibilității lor, impunându-i să verifice dacă excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, dacă vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În plus, norma impune ca excepția să fie ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța, ori de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Norma menționată instituie și o condiție negativă de admisibilitate, stabilind că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța de fond a apreciat că, în temeiul normei evocate, instanța constituie un prim filtru legal, care trebuie să asigure sesizarea Curții Constituționale numai atunci când excepția de neconstituționalitate îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

Analizând din această perspectivă excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat, Curtea de Apel a constatat că aceasta vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. (Legea nr. 286/2009).

De asemenea, a apreciat că norma criticată pentru vicii de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât inculpatul invocă în apărarea sa faptul că s-a împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, tentativă la stabilirea, cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat sau compensări datorate bugetului general consolidat prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. în vigoare raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare (57 de acte materiale), constând în aceea că în perioada 2009 - 2010, în calitate de administrator al SC B. SRL inculpatul A. a înregistrat în contabilitatea societății sale un număr de 57 de facturi fiscale, reprezentând operațiuni fictive (relațiile comerciale înregistrate între SC B. SRL și SC C. SRL Mangalia, SC D. SRL Turda, SC E. SRL Bălești și SC F. SRL București) sau cheltuieli personale (relațiile comerciale înregistrate între SC B. SRL și SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL Bod și SC J. SRL Hălchiu), în scopul măririi cuantumului TVA deductibilă (și implicit a cuantumului TVA de recuperat) cu suma de 52.780,76 RON și a solicitat la Administrația Finanțelor Publice Feldioara prin decontul de taxă pe valoare adăugată - Declarația cod 300, înregistrată la nr. 448 din 25 februarie 2011, rambursarea sumei totale de 117.922 de RON (sumă în care este inclusă suma de 52780,76 RON) de la bugetul general consolidat, solicitare care a fost respinsă). Prin urmare, decizia Curții Constituționale, este de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului.

De asemenea, a arătat că excepția a fost invocată de una dintre părțile din proces în fața unei instanțe judecătorești, inculpatul invocând prezenta excepție în fața instanței de apel.

În schimb, în ceea ce privește condiția negativă, prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ca prevederea semnalată ca fiind neconstituțională, să nu fi fost declarată neconstituțională, Curtea a apreciat că nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, a constatat că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate, și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

A apreciat că, prin efectul acestei decizii, așa cum rezultă din dispozițiile constituționale cuprinse în art. 147 alin. (1), norma juridică este suspendată de drept și, în final, în lipsa intervenției legiuitorului originar sau delegat, își încetează efectele. Ea dispare din fondul activ al legislației, din dreptul pozitiv, ceea ce face ca sarcina autorităților publice care aplică legea să fie mai dificilă în privința determinării în concret a efectelor deciziei Curții Constituționale asupra cauzelor pe care le instrumentează, cauze care în funcție de domeniul vizat au o anumită specificitate.

Însă, în opinia instanței de fond, această împrejurare nu este de natură a conduce la reținerea ca îndeplinită a condiției prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Dimpotrivă, așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, pentru a preîntâmpina fie o practică neunitară, fie încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale sau, in extremis, pentru a evita nesocotirea deciziilor sale, Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei efectele pe care aceasta urmează a le produce (astfel cum a făcut-o în Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 și Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011). Mai mult, Curtea Constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională din România în domeniul controlului de constituționalitate, are plenitudine de jurisdicție în acest domeniu (așa cum rezultă și din Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I).

Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții la situațiile concrete în care normele declarate neconstituționale au incidență.

Astfel, a apreciat că instanța de judecată nu mai trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus judecății sale. Aceste efecte rezultă din interpretarea Constituției de către instanța constituțională, care are obligația de a-și explicita, în mod complet și coerent, raționamentul său juridic de interpretare și aplicare a normelor de rang constituțional.

A constatat că din considerentele Deciziei nr. 297/2018 se desprinde interpretarea art. 155 alin. (1) C. pen. care, potrivit aprecierii instanței de contencios constituțional, este în acord cu prevederile Constituției, așa încât nu se poate pune problema unor interpretări arbitrare din partea instanțelor judecătorești, așa cum s-a argumentat în motivarea excepției.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A., solicitând, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe prin".

În esență, a susținut că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Referitor la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 alin. (3) Legea nr. 47/1992, a arătat că în mod greșit Curtea de Apel Brașov a susținut că prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la art. 155 alin. (1) C. pen. în integralitate, întrucât respectiva decizie vizează exclusiv sintagma "orice act de procedură".

Astfel, textul criticat de recurentul inculpat nu se confundă cu cel care a fost supus atenției Curții Constituționale, acesta a înțeles să critice doar prima parte a aceluiași articol, respectiv sintagma "cursul prescripției se întrerupe prin".

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma"cursul prescripției se întrerupe", trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Penală (Dosar nr. x/2018) și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe".

Referitor la îndeplinirea celei de-a treia condiție, respectiv ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 instanța de contencios constituțional nu a reținut neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., în integralitate, ci a vizat exclusiv sintagma "oricărui act de procedură".

Acest aspect este subliniat și în considerentele Deciziei nr. 297/2018, prin care se reține lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. doar prin raportare la sintagma "oricărui act de procedură", fără a fi indicată și partea incipientă a textului normativ "cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin":

Paragraful 31: "prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale."

Paragraf 34: "Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tentativă la stabilirea, cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat sau compensări datorate bugetului general consolidat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. în vigoare raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare (57 de acte materiale).

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situații juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Opinia instanței cu privire la neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe":

Textele de lege incidente:

Art. 155 alin. (1) C. pen.

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."

Articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - Dreptul la un proces echitabil

1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Art. 1 alin. (5) din Constituția României

"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Art. 21 din Constituția României - Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Art. 20 din Constituția României - Tratatele internaționale privind drepturile omului

1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Articolul 126 alin. (1) din Constituția României

1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Preliminar, Înalta Curte amintește că jurisprudența recentă a Curții Constituționale este constantă în demarcarea clară a exigenței de claritate și previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigență care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, a statuat că, de principiu, "orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii." (Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în cauza Rotaru împotriva României paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Leempoel & SA ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea și previzibilitatea sunt condiții esențiale ale calității și constituționalității normei juridice.

Aplicând aceste considerații teoretice în concret cauzei de față, Înalta Curte apreciază că textul art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe", se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, lipsa de reglementare a cazurilor și situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale este de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, un caracter neconstituțional.

Soluțiile preconizate de acest text normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise, or, dispozițiile referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel cum este reglementat de art. 155 alin. (1) C. pen., după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu este suficient de clar și explicit stabilit la nivel legislativ, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Va desființa, în totalitate, încheierea recurată, va reține cauza spre rejudecare și, în fond, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe".

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Desființează, în totalitate, încheierea recurată, reține cauza spre rejudecare și, în fond, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe".

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2019.

Procesat de GGC - LM