ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2020

Ședința publică din data de 22 mai 2020

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a dispus respingerea cererii formulate de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Pentru a dispuse astfel, în esență, s-a reținut că apărătorul ales al apelantului inculpat A., avocat B., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., respectiv a sintagmei "cursul prescripției se întrerupe", cu privire la ce a mai rămas din aceste dispoziții ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 și art. 126 alin. (1) din Cosntituția România și art. 6 din CEDO.

Astfel, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel București a constatat că excepția a fost invocată în fața unei instanțe, în cadrul unui litigiu pendinte, a fost invocată de către o parte din dosar, precum și că instanța de contencios constituțional nu a pronunțat până în prezent o excepție de neconstituționalitate asupra dispozițiilor criticate.

Instanța a apreciat însă că dispozițiile criticate, deși cuprinse în C. pen., act normativ în vigoare, nu au actualmente forma apreciată de către apelantul inculpat ca fiind neconstituțională, efectul Deciziei nr. 297/2018 nefiind acela al inexistenței în dreptul pozitiv al instituției prescripției speciale. Dimpotrivă s-a menționat că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 sancționează lipsa conformității soluției legislative prevăzute de art. 155 C. pen., dându-se o interpretare a normei legale care să fie conformă cu norma constituțională. În opinia instanței decizia la care s-a făcut referire anterior nu este o decizie simplă sau expresă de constatare a neconstituționalității parțiale a unei norme legale, ci este o decizie cu rezervă de interpretare, iar potrivit doctrinei, în cazul deciziilor cu rezervă de interpretare, această rezervă nu trebuie să se regăsească exclusiv în conținutul dispozitivului, putându-se regăsi și în conținutul deciziei Curții Constituționale.

Față de aceste considerente, instanța a respins cererea formulată de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale.

*****

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, în termen legal, recurentul inculpat A., prin avocat, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv a sintagmei "cursul prescripției se întrerupe", rămasă în vigoare după pronunțarea deciziei CCR nr. 297/2018.

În esență, prin cererea de sesizare s-a menționat că prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea parțială a art. 155 alin. (1) C. pen., cu privire la soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză". Urmare a nemodificării, în termenul legal de 45 de zile, a articolului criticat, s-a susținut că, în prezent, acesta are următorul conținut: "Cursul prescripției se întrerupe…", actuala reglementare încălcând flagrant, în opinia apărării, articolele constituționale citate.

S-a mai susținut că textul art. 155 alin. (1) C. pen. (privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe") se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, lipsind reglementarea cazurilor și situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale, astfel cum este reglementat de art. 155 alin. (1) C. pen. După intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale acesta nu este suficient de clar și explicit stabilit la nivel legislativ, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor.

Astfel, s-a considerat că, în forma actuală, articolul criticat nu îndeplinește condițiile de predictibilitate și legalitate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), (12)6 alin. (1) din Constituția României și totodată că articolul citat încalcă și dispozițiile imperative ale art. 6 din CEDO, prin raportare la art. 20 din Constituția României.

De asemenea, s-a susținut că în acest context, a accepta și aplica un text din norma penală (de care depinde condamnarea unei persoane), care are o formă neclară, imprecisă și chiar neaplicabilă, reprezintă o încălcare nu doar a normelor constituționale citate, dar și a principiilor enunțate în art. 2 și 8 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.05.2020, fiind stabilit termen pentru soluționarea recursului pentru data de 22.05.2020.

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe", trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare<

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul inculpat A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală (dosar nr. x/2015) și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe".

Referitor la îndeplinirea celei de-a treia condiție, respectiv ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 instanța de contencios constituțional nu a reținut neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., în integralitate, ci a vizat exclusiv sintagma "oricărui act de procedură".

Acest aspect este subliniat și în considerentele Deciziei nr. 297/2018, prin care se reține lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. doar prin raportare la sintagma "oricărui act de procedură", fără a fi indicată și partea incipientă a textului normativ "cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin":

Paragraful 31:

"prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale."

Paragraf 34:

"Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situații juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Opinia instanței cu privire la neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe":

Textele de lege incidente:

Art. 155 alin. (1) C. pen.

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."

Articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - Dreptul la un proces echitabil

1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Art. 1 alin. (5) din Constituția României

"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Art. 21 din Constituția României - Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Art. 20 din Constituția României - Tratatele internaționale privind drepturile omului

1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Articolul 126 alin. (1) din Constituția României

1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Preliminar, Înalta Curte amintește că jurisprudența recentă a Curții Constituționale este constantă în demarcarea clară a exigenței de claritate și previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigență care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, a statuat că, de principiu, "orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii." (Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în cauza Rotaru împotriva României paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea și previzibilitatea sunt condiții esențiale ale calității și constituționalității normei juridice.

Aplicând aceste considerații teoretice în concret cauzei de față, Înalta Curte apreciază că textul art. 155 alin. (1) C. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe", se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, lipsa de reglementare a cazurilor și situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale este de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, un caracter neconstituțional.

Aparent, de vreme ce decizia Curții Constituționale a României este una radicală, iar nu interpretativă, partea din cuprinsul alin. (1) al art. 155 C. pen. care a fost declarată neconstituțională este considerată ca fiind scoasă din fondul activ al legislației. În consecință, dificultatea determinării cazurilor în care se produce efectul întreruptiv al prescripției este de natură să determine neconstituționalitatea acestui text legal.

Soluțiile preconizate de acest text normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise, or, dispozițiile referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, astfel cum este reglementat de art. 155 alin. (1) C. pen., după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu este suficient de clar și explicit stabilit la nivel legislativ, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul inculpat A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 13 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa încheierea recurată numai sub acest aspect, va reține cauza spre rejudecare și în fond, va admite cererea de sesizare formulată de recurentul inculpat A., cu excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la sintagma "Cursul prescripției se întrerupe".

Totodată, va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 13 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează încheierea recurată numai sub acest aspect.

Reține cauza spre rejudecare și în fond,

Admite cererea de sesizare formulată de recurentul inculpat A., cu excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la sintagma "Cursul prescripției se întrerupe".

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2020.