ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 71/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 16/A din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2018, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că petentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a faptului că hotărârile rămase definitive la nivelul judecătoriilor nu mai pot fi atacate, cu motivarea că i se împiedică dreptul la apărare și de a urma căile extraordinare de atac și se îngrădește dreptul la un proces corect și echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO.

S-a arătat că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: 1. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în cauzele în care participă; 2. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; 3. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale; 4. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Or, în condițiile în care, în speță, apelantul petent a arătat că invocă neconstituționalitatea faptului că hotărârile rămase definitive la nivelul judecătoriilor nu mai pot fi atacate, fără a indica în concret care sunt textele de lege a căror neconstituționalitate o invocă, curtea a constatat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, nefiind indicat tocmai obiectul excepției de constituționalitate, astfel că s-a impus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 16/A din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, a formulat recurs petentul A. invocând neconstituționalitatea art. 341 și art. 421 C. proc. pen. și faptul că i se încalcă dreptul la apărare și, astfel, nu mai poate beneficia de căile extraordinare de atac - contestație în anulare și recurs în casație.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Așadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din perspectivă teoretică, referitor la condiția privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepțiilor de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibile și a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată, trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În cauză, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că petentul nu a indicat dispozițiile legale pe care le considera a fi în contradicție cu Constituția, în vederea posibilității evaluării corespondenței dintre normele pretins încălcate și prevederile constituționale.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că recursul este nefondat având în vedere lipsa indicării în fața primei instante a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care ar veni în conflict cu dispozițiile constituționale, ceea ce face imposibilă și examinarea legăturii cu soluționarea cauzei.

Suplinirea acestei lipse în calea de atac a recursului prin indicarea art. 341 și art. 421 C. proc. pen. nu conferă caracter admisibil cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, recursul având ca obiect verificarea hotărârii atacate.

De altfel, în raport de particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că aceste din urmă susțineri ale recurentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, având în vedere finalitatea pe care o urmărește, respectiv modificarea/completarea textelor de lege care să permită exercitarea unei căi de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea împotriva soluției de clasare când nu este pusă în mișcare acțiunea penală.

Cel de-al doilea text legal, arătat, de asemenea, direct în recurs, respectiv cel prevăzut de art. 421 C. proc. pen., în mod evident, nu are legătură cu cauza, fiind aplicabil în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției din decizia penală nr. 16/A din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției din decizia penală nr. 16/A din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2019.