ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 151/2021

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., formulată de inculpații A. și B.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția de a avea "legătură cu soluționarea cauzei".

A precizat că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanța de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepție de neconstituționalitate. Acest text legal abilitează instanța de judecată să verifice îndeplinirea condițiilor prealabile sesizării Curții Constituționale, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora, printre care se regăsește și aceea referitoare la existența unei legături cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Regimul juridic al excepției de neconstituționalitate este diferit de regimul excepțiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competența instanțelor de drept comun.

Pe de altă parte, a apreciat că este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicții între textul legii și textul Constituției, în lipsa acesteia, demersul sesizării Curții Constituționale putând căpăta aspect formal.

Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. În practica constantă a instanțelor naționale s-a apreciat că norma pretins neconstituțională trebuie să aibă astfel un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei deduse judecății.

Pe de altă parte, a considerat că se impune ca instanța să se raporteze la soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunța. În cauză, inculpații invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 342 C. proc. pen., sub aspectul imposibilității judecătorului de cameră preliminară de a analiza neregularitatea desfășurării urmăririi penale în condițiile în care procurorul nu a aplicat principiul in dubio pro reo și nu a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni. A apreciat că, practic, prin excepția invocată, inculpații tind spre obținerea unei soluții de clasare în procedura camerei preliminare.

În acest context, a subliniat că dispozițiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen. reglementează soluțiile ce pot fi pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul procedurii de cameră preliminară. Prin urmare, în opinia instanței de fond, prevederile art. 342 C. proc. pen., trebuie corelate cu dispozițiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen., situație în care, chiar dacă inculpații vizează obținerea unei soluții de clasare în procedura de cameră preliminară sau restituirea cauzei la procuror pentru pronunțarea unei astfel de soluții, dispozițiile art. 346 alin. (1) - (4) C. proc. pen. privind soluțiile ce pot fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară și condițiile în care este posibilă restituirea cauzei la procuror, exclud această posibilitate, independent de modul în care ar fi apreciate criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 342 C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, inculpații A. și B. au formulat recurs.

În esență, au solicitat admiterea recursului formulat, desființarea parțială a încheierii atacate, și pe cale de consecință admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 342 din C. proc. pen., apreciind că interpretarea potrivit căreia acest text de lege nu permite soluționarea în cameră preliminară a unor cereri și excepții vizând neregularitatea constând în neaplicarea de către procuror în faza de urmărire penală a principiului in dubio pro reo reglementat de art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu prevederile art. 282 alin. (1), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, contravine art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3), art. 23 alin. (12) din Constituția României, raportat la art. 11 și art. 20 din Constituția României, coroborat cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurenții inculpați, în fața Curții de Apel Timișoara și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenții inculpați nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, recurenții inculpați au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., motivat de împrejurarea că acest text de lege nu permite soluționarea în cameră preliminară a unor cereri și excepții vizând neregularitatea constând în neaplicarea de către procuror în faza de urmărire penală a principiului in dubio pro reo.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorii excepției tind în fapt la modificarea textelor legislative și extinderea obiectului camerei preliminare, în sensul de a putea invoca cereri și excepții referitoare la incidența principiului in dubio pro reo în cursul urmăririi penale, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

În jurisprudența sa, (în acest sens, Deciziile nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragrafele 11 - 15, nr. 516 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, paragrafele 14 - 22, nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 - 33) Curtea Constituțională "a constatat că existența unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - j) din C. proc. pen. ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, fiind de competența instanței de judecată competente să soluționeze fondul cauzei să pronunțe - în condițiile art. 396 alin. (5) - (8) din C. proc. pen. - o soluție de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea a constatat că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale excedează competenței judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, în condițiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, precitată, legiuitorul poate institui anumite limite de competență, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, numai legii. De altfel, există norme procesual penale în temeiul cărora instituțiile procesual penale invocate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condițiile în care instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție" (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014).

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurenții inculpați nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Față de aceste motive, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Încheierea penală nr. 11/CO/CP din data de 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM