ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 271/2019

Deliberând asupra recursului formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și art. 175 din C. pen. invocată, Curtea de Apel București a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Astfel, a reținut că, deși excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost ridicată în fața instanței de judecata de parte, respectiv de către condamnat, și vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, nu este îndeplinită condiția existentei legăturii cu soluționarea cauzei. Pe de altă parte, s-a observat că petentul condamnat nu a menționat nici ce anume texte din Constituție sunt încălcate de art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și de art. 175 din C. pen., la care a făcut trimitere. De asemenea, s-a reținut că aceste texte au fost invocate la analiza cererii anterioare a petentului, în cauza de față acestea nefiind incidente.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a formulat apel inculpatul B., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

De asemenea, trebuie precizat că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța trebuie să analizeze corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Astfel, se observă că, prin Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în M. Of. nr. 566/28.07.2008), Curtea Constituțională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate "sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii".

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate, sunt îndeplinite doar primele trei, respectiv excepția a fost invocată de condamnatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curtea de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și art. 175 din C. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește ultima condiție, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită, excepția neavând legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, trebuie subliniat că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal. Drept urmare, condiția legăturii cu speța nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

În cauza dedusă judecății, condamnatul A. a apreciat că art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și art. 175 din C. pen. sunt neconstituționale, fără a indica însă, în concret, dispozițiile din Constituția României pe care le consideră încălcate de prevederile anterior menționate. Mai mult, nu a precizat care sunt motivele concrete pentru care a apreciat că dispozițiile art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și art. 175 din C. pen. sunt neconstituționale, susținând doar că ar fi trebuit să i se recunoască și să i se deducă din pedeapsă perioada executată în Austria.

Înalta Curte constată că motivele invocate oral de condamnatul A. în susținerea excepției de neconstituționalitate, pun în evidență lipsa de eficiență a excepției raportat la cauza în care a fost formulată, al cărei obiect l-a constituit contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (contestația împotriva hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau micșorare a pedepsei).

Așadar, având în vedere cadrul procesual concret în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004, care prevăd procedura de solicitare a consimțământului statului emitent, cele ale art. 159 din Legea nr. 302/2004, care reglementează recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, precum și cele ale art. 175 din C. pen. anterior, care reglementează omorul calificat, nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Lipsa legăturii excepției de neconstituționalitate cu cauza dată spre soluționare instanței este evidențiată prin aceea că nemulțumirea recurentului condamnat A. vizează, în realitate, hotărârea prin care s-a dispus recunoașterea sentinței din 17.10.2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. x Hv 206 b și a hotărârii din 27.03.2007, emisă de Curtea de Apel din Viena, în Dosarul nr. x Bs 07 a, prin care A. a fost condamnat la detențiune pe viață, acesta solicitând reducerea sancțiunii și aplicarea pedepsei prevăzute de art. 175 din C. pen. Or, această nemulțumire nu poate fi analizată în cadrul reglementat de dispozițiile art. 598 și următoarele din C. proc. pen., care vizează, strict, contestația la executare în cazul intervenirii unei cauze de stingere sau micșorare a pedepsei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004, precum și art. 175 din C. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din Decizia penală nr. 124/C din data de 04 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2019.

Procesat de GGC - NN