ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 475 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul revizuent A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul revizuent A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 13 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, revizuentul A. a formulat o cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 584/D din 11 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 339 din data de 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că există împrejurări noi, neanalizate de către instanța de judecată, prin care se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv împrejurarea că instanța de judecată nu a constatat cu propriile simțuri că varianta victimei cu privire la dinamica mișcării, modul cum s-a ajuns la înțeparea acesteia, în baza căreia s-a stabilit intenția revizuentului de a săvârși o faptă penală și pe baza căreia a fost condamnat nu este posibilă, iar această variantă nu a fost avizată de I.N.M.L.

În motivarea cererii, în esență, revizuentul a arătat că la baza Hotărârii de condamnare nr. 584/D/2008, a cărei revizuire o solicită, au stat doar declarațiile neadevărate ale victimei și martorilor B. și C., care nu au văzut producerea incidentului și acestea nu se coroborează cu alte probe. Revizuentul a susținut că dacă declarațiile ar fi fost coroborate cu alte mijloace de probă, nu era dovedită vinovăția sa, deoarece din reconstituirea de la fața locului și din concluziile medicilor experți, care au efectuat un raport de expertiză și un experiment judiciar cu privire la dinamica mișcării pentru a evidenția care din cele două variante - ale victimei sau ale inculpatului - pot fi reale (raport de expertiză nr. x/VI/A/29 din 6 decembrie 2005), rezulta în mod cert faptul că varianta victimei se exclude, deoarece nu este posibilă și, mai mult, victima nu a suferit o rană cu o lungime de 10 cm, cum se reține în sentința de condamnare, deoarece din toate actele medicale rezultă o altă stare de fapt, de care nu s-a ținut cont, instanța preferând să tragă o concluzie a vinovăției revizuentului numai pe baza declarației victimei, care nu reflectă adevărul.

Prin Sentința penală nr. 6 din 18 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza dispozițiilor art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 584/D din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva soluției pronunțate în primă instanță de Tribunalul Prahova, revizuentul A. a exercitat calea de atac a apelului.

În fața instanței de apel, la termenul din 22 septembrie 2020, revizuentul a formulat o cerere privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

- în cazul în care prin cererea de revizuire se solicită retractarea unei hotărâri penale definitive, care conține o gravă eroare de fapt din cauza faptului că soluția pronunțată se bazează pe o împrejurare de fapt care nu se poate realiza omenește, iar la cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a se lămuri această împrejurare, I.N.M.L. a dat un răspuns echivoc, iar instanțele de judecată nu au verificat cu propriile simțuri dacă acea împrejurare este sau nu posibil de realizat omenește - împrejurare pe baza căreia s-a pronunțat hotărârea de condamnare - este o împrejurare nouă prin prisma art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

- având în vedere că o hotărâre penală definitivă, care conține grave erori de fapt trebuie retractată, iar eroarea gravă constă în împrejurarea că intenția inculpatului de a săvârși o faptă penală este raportată la o anumită împrejurare care nu se poate realiza omenește, iar instanțele de judecată nu au un aviz fără echivoc din partea INML cu privire la această împrejurare și nu au analizat cu propriile simțuri acest aspect, revizuirea cauzei trebuie să aibă ca temei legal prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul că aceasta reprezintă o împrejurare nouă, atâta timp cât nici o instanță nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni sau se circumscrie în art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în sensul că judecătorii care au pronunțat hotărârea de condamnare au săvârșit infracțiunea de neglijență sau abuz în serviciu în legătură cu cauza.

Potrivit art. 475 din C. proc. pen., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Cu privire la sintagma "chestiune de drept", din cuprinsul art. 475 din C. proc. pen., rezultă că sesizarea într-o astfel de procedură trebuie să vizeze o chestiune de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei. Or, dispozițiile relative la temeiurile de drept incidente pentru analiza admisibilității cererii de revizuire - art. 453 lit. a) din C. proc. pen. sau art. 453 lit. d) din C. proc. pen. pot fi calificate ca reprezentând o chestiune de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cererii de revizuire.

S-a menționat în legătură cu această condiție că, inițial, în forma publicată la momentul adoptării C. proc. pen. (2010), nu era prevăzută. Ulterior însă, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, s-a reconfigurat art. 475 ce reglementează condițiile de admisibilitate a sesizării formulate în vederea pronunțării de către instanța supremă a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, introducând sintagma "pe fond".

Această condiție nu exclude însă problemele de drept procesual, ci subordonează atât problemele de drept penal substanțial, cât și problemele de drept procesual necesității existenței unei relații de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei. În jurisprudența completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin acesta se înțelege că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să producă efecte concrete asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Astfel, prin Decizia nr. 11/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că prin "problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale protejate prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță".

Prin Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, în ceea ce privește condiția referitoare la legătura cu soluționarea cauzei a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită, interpretarea dată de instanța supremă neavând consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Or, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce urmează a fi dată de instanța de trimitere trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție să producă un efect concret asupra cauzei penale aflate în soluționare pe rolul instanței în ultim grad de jurisdicție.

Din condiția privitoare la existența unei relații de dependență între lămurirea unei chestiuni de drept și soluționarea pe fond a cauzei a derivat, conform jurisprudenței completului competent în această materie, și condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, aceasta trebuind să vizeze unele dispoziții legale neclare sau complexe, care generează dificultăți de interpretare.

Sub acest aspect, s-a reținut că sunt relevante unele considerente ale Deciziei nr. 2/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, din perspectiva cerințelor de admisibilitate, sesizarea, conform art. 475 din C. proc. pen., trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. De asemenea, s-a reținut că o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a se înțelege voința legiuitorului, o intervenție din partea instanței supreme nefiind necesară.

Deși dispozițiile legale care reglementează chestiunea de drept invocată ar putea părea neclare, Curtea de Apel Ploiești a constatat că jurisprudența și doctrina în materie oferă suficiente repere privind modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în discuție, în baza cărora poate să aprecieze asupra situației concrete, respectiv cu privire la temeiul incident în cazul cererii de revizuire. Cel puțin până la data formulării cererii de revizuire, nu se poate reține existența unei jurisprudențe neunitare la nivel național cu privire la aplicarea temeiurilor de drept invocate în susținerea unor cereri de revizuire.

O altă condiție privitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării se referă la rezolvarea de principiu a chestiunii, fiind exclusă rezolvarea concretă a cauzei. Spre exemplu, prin Decizia nr. 14/2016, Înalta Curte a constatat, față de modul în care a fost formulată întrebarea de către instanța de trimitere, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât ceea ce se solicită în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din C. proc. pen., nu este dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci rezolvarea cauzei cu care tribunalul a fost învestit, în baza tuturor datelor și elementelor din dosar.

De asemenea, prin Decizia nr. 27/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de normele procesual penale pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile atunci când întrebarea formulată a depășit cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale:

"(...) sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății; pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei. Or, față de modalitatea formulării celor două întrebări de către instanța de trimitere, care combină elemente de fapt și de drept sau care vizează particularitățile cauzei (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, în realitate, nu se solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci o rezolvare a fondului cauzei (...) raportat la elemente de fapt din dosar, astfel că nu este îndeplinită condiția restrictivă de admisibilitate prevăzută de art. 475 din C. proc. pen., ce vizează dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept".

Raportând această orientare a instanței supreme la situația concretă prezentată de apărătorul ales al apelantului revizuent, Curtea de Apel Ploiești a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de normele procesual penale pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cele două întrebări formulate depășind cu mult cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale, solicitându-se să se aprecieze dacă, într-un anumit context probator, constând în lipsa unui aviz neechivoc al I.N.M.L. "Mina Minovici", precum și în lipsa unor verificări ex propriis sensibus din partea instanțelor de judecată, cu privire la posibilitatea concretă de comitere a mecanismului lezionar, pot fi incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În esență, apelantul revizuent solicită instanței supreme ca, pe calea unei hotărâri prealabile, să se pronunțe chiar asupra unei condiții de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire. Întrucât nu se solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci se solicită o rezolvare a fondului cauzei raportat la elemente de fapt din dosar, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția restrictivă de admisibilitate prevăzută de art. 475 din C. proc. pen.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii nici cu privire la a doua întrebare, întrucât se solicită calificarea unei situații de fapt reținute în soluția definitivă ca impunând incidența temeiului de revizuire prev. de art. 453 lit. a) din C. proc. pen. sau a celui prev. de art. 453 lit. d) din C. proc. pen.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 475 din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul revizuent A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea de Apel Ploiești a reținut că apelantul revizuent A., întrucât nu se afla în posesia unor hotărâri contradictorii prin care să se fi soluționat în mod diferit problema a cărei lămurire a fost solicitată pe calea procedurii prevăzute de art. 475 din C. proc. pen., a invocat excepția de neconstituționalitate, apreciind că textul normativ care impune condiția atașării hotărârilor contradictorii încalcă dispozițiile art. 21 din Constituția României cu privire la garantarea liberului acces la justiție.

Verificând excepția de neconstituționalitate invocată, prin raportare la condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioara a Curții Constituționale".

Din analiza motivelor excepției de neconstituționalitate invocate, s-a reținut că, în realitate, a fost formulată o critică a dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen., însă cu privire la un aspect pe care legea de procedură penală nu îl reglementează.

Deși apelantul revizuent a arătat că, în susținerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ar trebuie depuse și soluții contradictorii pronunțate de instanțe, Curtea de Apel Ploiești a reținut că o asemenea condiție de admisibilitate a sesizării nu este reglementată.

Conform dispozițiilor art. 476 din C. proc. pen., sesizarea trebuie să fie făcută printr-o încheiere intermediară, prin care se poate dispune și suspendarea cauzei. Sesizarea completului competent în această materie printr-un alt tip de hotărâre ar atrage inadmisibilitatea, întrucât nu este compatibilă cu o astfel de procedură.

Privitor la condiția impusă de lege, ca în încheiere să se regăsească motivele care susțin admisibilitatea, precum și punctul de vedere al completului și al părților, chiar în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că lipsa acestora nu ar putea atrage de plano inadmisibilitatea sesizării.

În concluzie, din moment ce legea nu reglementează ca și condiție de admisibilitate depunerea unor hotărâri judecătorești definitive în care aceeași problemă de drept a fost soluționată în mod diferit, excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu modul de soluționare a cauzei în care a fost invocată.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul revizuent A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Împotriva Încheierii din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., a formulat recurs A.

Cu toate că recurentul A. a precizat, în cuprinsul cererii de recurs, că motivele de recurs le va depune ulterior, acesta nu a transmis la dosar un memoriu care să cuprindă motivarea căii de atac.

Examinând încheierea recurată, cu referire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată, iar din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, anterior menționate, nu trebuie însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată de către o parte din proces (revizuentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești (Dosarul nr. x/2020 având ca obiect apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 6 din 18 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Prahova).

Referitor la cerința ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, Înalta Curte constată că recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii depusă în fața Curții de Apel Ploiești, prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul A. a formulat critici cu privire la sintagma "constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor" din cuprinsul dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen. și la sintagma "Cererea părților trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanțelor ale problemei de drept sesizate" din cuprinsul prevederilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Recurentul a susținut că prin condiția "constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor", din art. 475 din C. proc. pen., se încalcă dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât justițiabilul nu poate să-și pregătească în mod corect apărarea. Totodată, s-a susținut că neconstituționalitatea art. 476 alin. (1) teza finală din C. proc. pen. este o consecință a neconstituționalității condiției impuse în art. 475 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că sitagmele cu privire la care s-au formulat critici de neconstituționalitate se regăseau în textele de lege menționate anterior, în forma prevăzută în Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 486/2010.

Astfel, art. 475 din C. proc. pen., în forma publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486/2010, avea următorul conținut:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor, va putea solicita secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată".

Totodată, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., în forma publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486/2010, avea următorul conținut:

"Sesizarea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face, din oficiu sau la cererea părților, după dezbateri contradictorii și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părților trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanțelor ale problemei de drept sesizate".

Prin art. 102 pct. 284 și 285 din Legea nr. 255/2013 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale) a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486/2010), fiind modificate inclusiv dispozițiile art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

În urma acestei modificări, art. 475 din C. proc. pen. are în prezent următorul conținut:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

De asemenea, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. are în prezent următorul conținut:

"Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

Înalta Curte constată că recurentul a formulat critici cu privire la sintagma "constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor" din cuprinsul dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen. și la sintagma "Cererea părților trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanțelor ale problemei de drept sesizate" din cuprinsul prevederilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., însă textele de lege, în forma criticată de recurent, nu au fost niciodată în vigoare, acestea fiind modificate prin art. 102 pct. 284 și 285 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

Potrivit art. 603 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., textele de lege, în forma criticată de recurent, intrau în vigoare la data stabilită prin legea de punere în aplicare a codului, însă chiar prin această lege de punere în aplicare au fost modificate inclusiv dispozițiile art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția să privească neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, întrucât recurentul a formulat critici cu privire la anumite sintagme din cuprinsul dispozițiilor art. 475 și art. 476 din C. proc. pen., care nu au fost niciodată în vigoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 475 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM