ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 602/PI/C.P. din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, s-au dispus, între altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentei privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 și 68 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 și 68 alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut ca nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai exact, cea a legăturii cu soluționarea fondului cauzei, apreciindu-se că textele legale invocate, referitoare la prezența unui avocat din oficiu desemnat pentru petentă, sau soluționarea unei cereri de recuzare de către un alt judecător decât cel care este coleg de secție sau de instanță cu cel recuzat, nu poate avea efecte asupra plângerii formulată împotriva ordonanței de clasare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei încheieri, petenta A. a declarat recurs, susținând, potrivit motivelor scrise, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impune, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 și 68 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de petenta A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate sus menționată are ca obiect soluționarea plângerii formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 119/P/2018 din 19 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de petentă sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. față de judecători din raza Curții de Apel Timișoara, un avocat și doi executori judecătorești, astfel încât o eventuală apreciere a instanței de contencios constituțional cu privire la normele contestate (referitoare la asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, sau soluționarea unei cereri de recuzare de către un alt judecător de la aceeași instanță) nu este de natură a influența soluționarea cauzei.

Altfel spus, examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurenta petentă se face atât prin raportare la stadiul proceduri, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Ca urmare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate este lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost invocată, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În consecință, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii penale nr. 602/PI/C.P. din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, și, având în vedere că aceasta este cea care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii penale nr. 602/PI/C.P. din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.