ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x din 26 iunie 2013, reclamanta UAT Orașul Sângeorz-Băi în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală de Constatare și Stabilire a Neregulilor Fonduri Europene a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 149 din 17 mai 2013 și a notei de constatare C.A-x din 11 martie 2013 și suspendarea executării notei de constatare.

Prin Sentința nr. 528 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis, în parte, acțiunea formulată de UAT Oraș Sângeorz-Băi în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli POR.

A fost anulată Decizia nr. 149 din 17 martie 2013 și nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare x din 11 martie 2013.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de suspendare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat casarea sentinței, iar, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiate și menținerea actelor administrative emise, respectiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare x din 11 martie 2013 și Decizia de soluționare a contestației nr. 149 din 17 mai 2013.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurent că, hotărârea este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- Instanța de fond a constatat în mod nelegal că în speță nu au fost impuse condiții restrictive cu motivarea că documentația nu a fost contestata de niciun operator economic;

- de asemenea, consideră recurenta că, împrejurarea că ANRMAP nu a formulat nicio sesizare asupra procedurii, nu reprezintă un argument în ceea ce privește inexistența acestor condiții restrictive, întrucât verificarea acesteia nu este una absolută și obligatorie pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la filele x de către intimata - reclamantă s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciindu-se, în esență, că prin cererea de recurs au fost reiterate motivele de fapt și de drept care au stat la baza actelor administrative contestate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 528 din 30 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea cauzelor C-260/2014, C-261/2014 aflate pe rolul Curți de Justiție a Uniunii Europene, iar, prin Rezoluția din 4 iulie 2017, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, apreciindu-se că nu mai subzistă motivul suspendării judecății.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, în urma controlului efectuat la data de 26 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Direcția Generală de Constatare a întocmit nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare cu privire la contractul de finanțare nr. x din 6 aprilie 2010, cu titlul "Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea activității regiunii Nord Vest (Turda - Sîngeorz-Băi)" cod SMIS x, aplicându-se reclamantului o corecție de 25% din valoarea contractelor.

Prin acest act, autoritatea de control a reținut că prin documentație, autoritatea contractantă a solicitat cu privire la contractul de execuție lucrări ca ofertantul să facă dovada că deține sau are contract de închiriere cu o stație de asfalt, o capacitate de 80 t/oră: minim 2 bucăți; referitor la contractul de diriginte de șantier s-a solicitat ca ofertantul prin prezentarea bilanțului să ateste că firma nu a înregistrat pierderi la datele menționate; în ceea ce privește contractul de consultantă autoritatea a precizat că se solicită experiența similară în domeniul infrastructurii de utilitate publică și nu în domeniul infrastructurii de turism cum apare în anunțul de participare iar prin impunerea acestor criterii/cerințe de calificare s-a restricționat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului.

Împotriva notei de constatare reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 149 din 17 mai 2013.

Prealabil expunerii motivelor pe care se va sprijini soluția Înaltei Curți, se va reține că, prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2016 s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea cauzelor C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatându-se că este important a se cunoaște dacă în prezenta cauză dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, chestiune devenită importantă după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".

Curtea Constituțională a apreciat că legiuitorul, optând numai pentru criteriul "activităților în curs de desfășurare", a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acesteia.

Prin Hotărârea CJUE din 26 mai 2016, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Neregula în discuție a constat în nerespectarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, reprezentate de O.U.G. nr. 34/2006.

Reține instanța de recurs, conform hotărârii CJUE, că suntem în prezența efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării interne anterioare, deoarece momentul descoperirii neregulilor s-a produs ulterior modificării legislației, astfel că va fi înlăturată concluzia primei instanțe cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 dau dreptul autorității contractante de a impune criterii de calificare în vederea eliminării riscului privind obținerea contractului de către un operator economic care nu poate face față obligațiilor contractante cu consecința neasigurării îndeplinirii activităților ce sunt în cauză de interes public.

Sunt adevărate afirmațiile autorității de management în sensul că, împrejurarea că nu au fost depuse contestații de către posibili ofertanți în ceea ce privește nelegalitatea cerințelor, precum și faptul că documentația de atribuire a fost verificată de ANRMAP, nu reprezintă probe absolute, însă aceste aspecte, reținute de prima instanță, constituie argumente de plecare în ceea ce privește calificarea reținute, stabilirea criteriului restrictiv sau nu al unei cerințe de calificare trebuind a fi realizat în concret în raport de natura și complexitatea proiectului.

Astfel, constată instanța de control judiciar, că cerința minimă de calificare necesară a fi îndeplinită de ofertanți în ceea ce privește contractul de execuție lucrări nr. x din 15 februarie 2011, respectiv deținerea sau închirierea unei stații de asfalt cu o capacitate de minim 80t/h: minim 2 bucăți, nu este restrictivă.

Această cerință prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție, nefiind disproporționată. Împrejurarea că niciun ofertant nu a contestat această cerință, reprezintă, astfel cum s-a arătat, un argument în plus în favoarea respectării dispozițiilor art. 176 coroborat cu art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, pentru ca lucrarea să fie executată la standarde de calitate superioară, aceasta presupunând o dotare și o logistică adecvată din partea operatorilor economici. În egală măsură și celelalte condiții presupus restrictive au fost apreciate de către prima instanță ca fiind în concordanță cu dreptul autorității contractante prevăzut de art. 187 și 188 din O.U.G. nr. 34/2006.

Înalta Curte, analizând recursul raportat la cele două motive circumscrise cazului de care prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constată că nu se impune casarea sentinței atacate.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Sângeorz-Băi, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul la plata sumei de 5.580 RON cheltuieli judiciare în favoarea intimatei - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței nr. 528 din 30 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 5.580 RON cheltuieli judiciare în favoarea intimatei - reclamante Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Sângeorz-Băi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - MM