ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3673/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 28.10.2015, pe rolul Curții de București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SA, în insolvență, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 490/06.10.2015 emise de pârât prin care postul de televiziune B., aparținând Societății A. SA, a fost amendat cu 20.000 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 316 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii în sensul anulării deciziei și exonerarea sa de la plata amenzii.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta reclamantă a susținut următoarele:

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta afirmă că în ceea ce privește sancțiunea aplicabilă pentru emisiunea "C." din data de 12.06.2015, din lecturarea hotărârii se poate observa că aceasta nu este motivată sub acest aspect, instanța reținând doar că, co-moderatorul D. a susținut că E. și F. sunt oameni ai rușilor, fără să aducă dovezi în acest sens.

Or, recurenta-contestatoare a fost sancționată pentru încălcarea alin. (3) al art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia "moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență". Această prevedere este invocată în legătură cu emisiunea de dezbateri "C.", moderată de domnul G., co-moderator - domnul D. din data de 12.06.2015, de la ora 21:00.

Se consideră că articolul nu este aplicabil fragmentului invocat în decizia de sancționare deoarece articolul face referire la limbaj injurios și la instigarea la violență, ori fragmentele selectate în decizia de sancționare se referă, prin sublinierile existente în document, la opiniile exprimate cu privire la vizita primului-ministru la Baku și la relația acestuia cu președintele rus H. și cu aliați ai acestuia, ceea ce reprezintă pură analiză politică, nicidecum instigarea la violență sau limbaj injurios.

În raport de criticile aduse deciziei pe acest considerent, instanța nu face nicio mențiune despre aceasta, singura referire fiind aceea că, "co-moderatorul D. a susținut că E. și F. sunt oameni ai rușilor, fără să aducă dovezi în acest sens".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că în cauză este aplicabil art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, reținând că, moderatorul emisiunii D. în data de 11.05.2015 s-a referit la membrii I. și J., ca fiind "proști, idioți, cretini, corupți, incompetenți".

Pentru a fi incident art. 40 este necesar ca moderatorul să se fi referit la o persoană concretă, identificabilă prin nume sau alte detalii, și nu referiri cu caracter general la adresa partidelor politice. Câtă vreme nu există o persoană anume al cărei drept la propria imagine să fie afectat, nu se poate pune problema că acuzațiile sunt de natură a aduce prejudicii de imagine. Art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, se referă în mod concret la o persoană căreia i se aduc acuzații privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale. Dincolo de faptul că generalizarea moderatorului la adresa partidelor incapabile să se reformeze și între care nu există diferențe mari, a spune că în fiecare partid politic "există proști, idioți, cretini, incompetenți" sau "au vorbit ca niște tăntălăi, ca niște boi" nu reprezintă o acuzație privind fapte sau comportamente ilegale sau imorale.

În ce privește acuzația că există corupți în fiecare partid politic, aceasta este deja o evidență, câtă vreme persoane condamnate se află încă în grupurile parlamentare ale tuturor partidelor, altele fiind susținute de partidele politice să candideze la funcții importante în administrația locală și centrală. Pentru evidențe nu este nevoie de dovezi din partea unui jurnalist.

Strâns legată de libertatea de gândire, conștiință și religie protejată de art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de opinie garantează că orice persoană este liberă să-și formeze propriile convingeri legate de lumea în care trăiește, de modul cum se desfășoară viața socială, iar protejarea acestei opinii, chiar minoritară, e o componentă esențială a pluralismului și toleranței necesare oricărei societăți democratice.

Nu este posibil să gândim libertatea de exprimare fără a lua în considerare, în prealabil, libertatea de opinie, deoarece prima este în mod necesar o manifestare exterioară a celei dintâi. Exprimarea unei opinii presupune, în concret, exprimarea unei judecăți de valoare, ceea ce are o importanță deosebită sub aspect probator, deoarece, așa cum a decis Curtea în jurisprudența sa (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza 19983/02, De Haes et Gijsels c. Belgiei, decizia din 3 aprilie 2003), (mai ales raportat la libertatea presei), exactitatea judecăților de valoare nu poate fi demonstrată așa cum pot fi demonstrate faptele concrete, iar a pretinde o asemenea probă ar duce inevitabil la o îngrădire nepermisă a libertății de opinie.

Într-un principiu reiterat și în cauza Dalban c. României (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza nr. 114/95, Dalban c. României, hotărârea din 28 septembrie 1999, parag. 49), Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, fără a fi ținuți să le demonstreze realitatea. Cu toate acestea, o judecată de valoare nefundamentată pe nicio bază factuală poate apărea ca fiind excesivă, situându-se în afara ariei de protecție conferite de art. 10 al Convenției. Or, în cazul invocat în sancțiunea CNA, baza factuală a corupților existenți în toate partidele există.

2.3. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, criticile recurentei fiind în consecință nefondate.

2.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2018, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei Societatea A. SA este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta - pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, exigențe apte pentru a susține dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Contrar susținerilor recurentei, reclamanta nu a fost sancționată numai pentru art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, ci și pentru alin. (1) din această normă, însă considerentele instanței de fond sunt sistematizate în funcție de incidența fiecărei norme, analiza limbajului injurios abordat de moderatorul emisiunii și de invitații săi din platou și sancționat prin art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului fiind făcută în legătură cu ambele emisiuni, nu numai cu "Ediția specială" din data de 12.06.2015, unde cu evidență, așa cum rezultă din starea de fapt reținută, aspectele de analiză politică s-au îmbinat cu expresii, alocuțiuni, intervenții apte de ofensa și a jigni personajele care făceau obiectul discuției.

Nici criticile recurente care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, nu sunt fondate.

Este adevărat, așa cum susține recurenta, că în data de 11.05.2015 moderatorul emisiunii s-a referit la membrii I. și J., ca fiind "proști, idioți, cretini, corupți, incompetenți" fără a identifica o anumită persoană, însă o asemenea persoană este identificabilă prin apartenența sa la una din aceste formațiuni politice, aspectele semnalate fiind de natură a atrage oprobiul public asupra sa prin simplul fapt al afilierii.

Așa cum a reținut judecătorul fondului, aceste afirmații reprezintă fapte obiective și nu judecăți de valoare, cum se încearcă a se acredita, iar pentru afirmarea lor trebuie să se facă dovada acestora, pentru a se invoca protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta nu se poate prevala de notorietatea corupției sau incompetenței pentru a invoca scutirea de probă, pentru că această notorietate vizează fie fenomenul în sine, fie persoane identificabile în privința cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de condamnare sau care au făcut obiectul unor anchete jurnalistice ori analize economice apte de a demonstra incapacitatea lor profesională în funcția/demnitatea în care au fost învestiți, numiți sau aleși, calificative care însă nu pot fi extinse la nivelul întregii formațiuni politice din care fac parte, și prin aceasta, să se lezeze demnitatea și onoarea de care se bucură persoanele care nu se încadrează în aceste categorii.

Prin urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate în ceea ce privește actul administrativ contestat, argumentele expuse de către recurenta - reclamantă în calea de atac de atac a recursului nefiind apte să conducă la casarea hotărârii instanței de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Societatea A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SA prin administrator judiciar K. SPRL împotriva Sentinței nr. 316 din 4 februarie 2016 a Curții de București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV