ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea contestată
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 521 din 15 mai 2018 a fost respinsă contestația formulată de doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, formulată împotriva Hotărârii nr. 133 din 13 martie 2018 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea contestației s-a reținut în esență că prin Hotărârea nr. 133 din 13 martie 2018, secția pentru procurori a hotărât respingerea cererii de transfer a contestatoarei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, această hotărâre fiind temeinică și legală, având în vedere că cererea contestatoarei a fost analizată prin raportare la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.
Contestația formulată
Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 521 din 15 mai 2018 a formulat contestație A., solicitând anularea hotărârii contestate și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună admiterea cererii de transfer astfel cum a fost formulată.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
Procedura derulată
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au atașat actele administrative atacate și documentația aferentă.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de renunțare la judecată
Examinând cererea de renunțare la judecată, formulată de către contestatoare, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al titularilor demersului judiciar, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, luând act și de acordul pârâtei în acest sens, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea contestației formulate de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 521 din 15 mai 2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecarea contestației formulate de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 521 din 15 mai 2018.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CT