ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3579/2019

HOTĂRÂRE
25.06.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3579/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 la data de 19 decembrie 2019, contestatoarea A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a solicitat anularea Hotărârii nr. 594 din 23 octombrie 2018, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori a respins cererea sa de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Contestatoarea a invocat în drept dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legală a hotărârii atacate.

Examinând excepția necompetenței materiale invocată de intimat, asupra căreia trebuie să pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 coroborate cu cel art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestatoarea A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 594 din 23 octombrie 2018 adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori.

Prin hotărârea menționată, în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, art. 60 din Legea nr. 303/2004, raportate la cele ale art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procuror a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, formulată de doamna procuror A..

Sub aspectul competenței materiale a Înaltei Curți de a soluționa în primă instanță contestația formulată, urmează a se analiza dacă hotărârea nr. 594 din 23 octombrie 2018 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (4) - (9) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"Art. 29. - (…)

(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.

Rezultă, așadar, că potrivit art. 29 alin. (5) și (7) anterior citate, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrucât Hotărârea nr. 594 din 23 octombrie 2018 nu este o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ci una a secției de procurori, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, care statuează faptul că "Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun."

În consecință, competența de soluționare a contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 594 din 23 octombrie 2018, care nu este pronunțată în materie disciplinară, va fi stabilită conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3), astfel încât raportat la rangul central al emitentului actului, competența materială de soluționare în fond revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova, instanța competentă teritorial prin raportare la domiciliul contestatoarei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 și art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale invocat de intimat și, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Declină competența de soluționare a contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 594 din 23 octombrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2019
, în esență, că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict și limitativ prevăzute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. - a solicitat respingerea, ca
ÎCCJ 2018-10-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea contestată Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 521 din 15 mai 2018 a fost respinsă con
ÎCCJ 2019-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2534/2019
. civ., Înalta Curte constată următoarele: Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 593 din 23 octombrie 2018 pronunțată de Consiliul Super
ÎCCJ 2020-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6364/2020
. Procedura de soluționare a contestației În cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiil
ÎCCJ 2020-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2020
pe lângă Tribunalul Brăila la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Calea de atac exercitată în cauză Prin contestația înregistrată la data de 28 decembrie 2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios a
Sursă