ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3318/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la 19.12.2017, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a formulat contestație împotriva Dispoziției Obligatorii nr. x din 12.04.2017 emise de DGRFP Craiova și împotriva Deciziei nr. 88/P din 20.11.2017 emise de Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă nr. 207 din 30 martie 2018, Curtea de Apel Craiova a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, care nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii, este aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului.

Astfel, Dispoziția obligatorie nr. x din 12.04.2017 fiind emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, autoritate publică locală, Tribunalul Dolj este competent, reclamanta optând deja pentru competența teritorială comună de la sediul pârâtei.

Tribunalul Dolj, prin Sentința civilă nr. 1.516 din 8 iunie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă prin notele de ședință, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și cu cele ale art. 33 alin. (1), art. 36 și art. 45 din H.G. nr. 101/2012 privind Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, că actul care face obiectul controlului instanței de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile, și nu dispoziția obligatorie emisă ca urmare a inspecției economico-financiare.

Astfel, în cauză, obiectul contestației privește decizia emisă de un organ central, respectiv Decizia nr. 88/P din 20.11.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor în soluționarea plângerii formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. x din 12.04.2017.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Dolj, în baza art. 134 și art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

3.1. Înalta Curte reține că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Dispoziției Obligatorii nr. x din 12.04.2017 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a Deciziei nr. 88/P din 20.11.2017 emise de Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în soluționarea plângerii formulate împotriva dispoziției obligatorii.

Reclamanta contestă, în principal, Dispoziția Obligatorie nr. x din 12.04.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, solicitând anularea Măsurilor nr. 1, 2, 3 și 4.

Măsura nr. 1 din dispoziție privește recuperarea sumei de 5.680 RON, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar și a echipamentelor de lucru și protecție constatate lipsă prin procesul-verbal de inventariere anuală nr. x din 23.12.2015, și a sumei de 114 RON, daune interese.

Măsura nr. 2 dispune valorificarea mijloacelor fixe casate în baza procesului-verbal privind finalizarea acțiunii de casare nr. x din 19.05.2016.

Măsura nr. 3 se referă la restituirea, către B. SA, a sumei de 2.288.492 RON, reprezentând contravaloarea veniturilor încasate în mod nelegal, și a sumei de 15.348 RON, reprezentând daune interese.

Măsura nr. 4 dispune recuperarea sumei de 70 RON, diurnă achitată nelegal, și a sumei de 5 RON, daune interese.

3.2. Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit căruia:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.

3.3. Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin Măsurile nr. 1, 2, 3 și 4 din dispoziția obligatorie contestată de reclamantă nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, ci se referă la venituri încasate în mod nelegal și la daune interese corespunzătoare.

În plus, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și art. 33 alin. (1) și (3) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2002 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziția obligatorie fiind privită ca un act administrativ și nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condițiile C. proc. fisc.

3.4. Astfel, în cauză, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.

Pornind de la această premisă, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act supus executării și care poate constitui obiect al acțiunii în contencios administrativ.

Înalta Curte reține că Dispoziția Obligatorie nr. x din 12.04.2017 reprezintă titlu de creanță și că neaducerea la îndeplinire a obligației prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancționează contravențional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

Deci, actul cu caracter executoriu, care conține măsurile de restabilire a legalității și regularității, este dispoziția obligatorie, în timp ce Decizia nr. 88/P din 20.11.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor este actul prin care este soluționată contestația administrativă prealabilă sesizării instanței.

Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, Dispoziția Obligatorie nr. x din 12.04.2017, și cu emitentul acestui act, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, autoritate de rang local, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de ED