ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3002/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, astfel cum a fost completată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, a solicitat anularea Deciziei nr. 51457.2/25.10.2016 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, precum și anularea Deciziei nr. 39 din 23.03.2017 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 51457.2/25.10.2016, ambele emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Prin Sentința civilă nr. 1320/C din 06 decembrie 2017, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1360/C/06.12.2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Cauza a fost înregistrată în recurs pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017.

La data de 18 iunie 2018, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 346 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin încheierea de ședință din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanta A. S.R.L. și a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de aceeași reclamantă.

Împotriva încheierii de ședință din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 346 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În dezvoltarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 C. proc. civ., reclamanta a apreciat că în mod greșit curtea de apel a reținut inexistența unei legături între aplicarea normei tranzitorii regăsite în cuprinsul art. 346 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și soluționarea dosarului.

Deși textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 oferă posibilitatea instanței de judecată să respingă, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, dacă apreciază că aceasta ar fi inadmisibilă pentru motivele indicate în textul de lege, totuși acest mecanism legislativ nu permite instanței de judecată să intre în domeniul de competență al Curții Constituționale. În speță, instanței de judecată nu-i este permis să adauge, la motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege, un alt motiv și anume acela că excepția privește o problemă de interpretare și aplicare a legii noi, astfel cum a reținut Curtea de Apel Bacău.

Recurenta-reclamantă apreciază că, prin soluția pronunțată, Curtea de Apel Bacău a îngrădit dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, refuzând reclamantei dreptul de supune controlului de constituționalitate o prevedere legală ce se dovedește hotărâtoare pentru soluția ce o va pronunța instanța de judecată. Procedând în această manieră, curtea de apel s-a substituit instanței de contencios constituțional, depășind limitele puterii judecătorești.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a depus întâmpinare, înregistrată la data de 02 august 2018, prin care a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva declarării căii de atac cu nerespectarea termenului legal, precum și ca urmare a neîncadrării criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 346 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neexistând o legătură directă între dispoziția legală și litigiul aflat în soluționare.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Excepția nulității recursului a fost invocată de către intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț sub două aspecte: (i) nerespectarea termenului de declarare a căii de atac; (ii) neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, se atacă cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În cauză, încheierea recurată a fost pronunțată la data de 26 iunie 2018, iar reclamanta a declarat recurs la data de 28 iunie 2018, potrivit prevederilor art. 183 C. proc. civ., prin depunerea actului de procedură la un serviciu specializat de curierat, înăuntrul termenului legal de 48 de ore de la pronunțare, astfel cum rezultă din mențiunile aflate pe plicul cu care a fost transmis recursul, aflat la dosarul Înaltei Curți.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege, excepția nulității recursului pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanta și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 C. proc. civ., iar aspectele invocate de intimata-pârâtă, referitoare la necorelarea criticilor formulate cu motivele de casare indicate, nu reprezintă aspecte de nulitate ale căii de atac, ci aspecte vizând temeinicia recursului, urmând a fi avute în vedere la analiza pe fond a căii de atac.

În concluzie, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, nu se referă la competența instanței de contencios constituțional, ci la competența instanțelor judecătorești, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 94 - 128 C. proc. civ.

Totodată, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Analizând recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.

În acord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunțat încheierea atacată, Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Textul normativ al art. 346 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciat de recurenta-reclamantă a fi contrar prevederilor constituționale, stipulează că:

"(1) Reglementările emise în temeiul actelor normative prevăzute la art. 354 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.

(2) Trimiterile făcute prin alte acte normative la Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcute la prezentul cod."

Așadar, acest text de lege reglementează conflictul temporar al actelor normative, recurenta-reclamantă contestând modalitatea de interpretare și aplicare de către organul fiscal, la data emiterii deciziei ce face obiectul contestării în cauză, a legii noi (Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală) în raport de legea veche (O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, menționate în cuprinsul art. 354 din Legea nr. 207/2015). Or, acest aspect intră în competența de analiză a instanței învestită cu soluționarea cauzei, după cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Bacău, aplicarea dispozițiilor legale în materie fiscală la situația concretă dedusă judecății făcând obiectul fondului litigiului dintre părți.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluția curții de apel, aceasta fiind singura autoritate judecătorească îndrituită ca, examinând împrejurările de fapt și probatoriile administrate în cauză, să se pronunțe asupra legalității actelor administrativ-fiscale contestate în cauză, inclusiv din perspectiva legii sub imperiul căreia au fost sau trebuia a fi emise.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată critica recurentei-reclamante privitoare la analizarea, de către curtea de apel, a unui motiv de inadmisibilitate a cererii neprevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, constând în faptul că excepția de neconstituționalitate privește o problemă de interpretare și aplicare a legii noi. În realitate, Curtea de Apel Bacău a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale strict în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar scopul urmărit de reclamantă prin susținerea excepției de neconstituționalitate nu a fost expus de instanța de judecată ca o cerință de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ci ca un considerent în sprijinul neîndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN