ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 18 februarie 2016 sub nr. x/2015, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu B., SC C. SA și Primăria municipiului București, prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare încheiat sub nr. x/24.01.1997 în ceea ce privește "vestibulul", cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 5694 din 13 iulie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC C. SA; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul SC C. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtă; a admis acțiunea principală, a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.1997 cu privirea la vestibulul în suprafață de 3,44, spațiul cu nr. 1 conform numărătorii planului locuinței anexă a contractului de vânzare-cumpărare, spațiu situat în mansarda imobilului din București, str. x, sectorul 1; a respins cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 833,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată contând în taxă judiciară de timbru și onorariu expert tehnic.

Prin Decizia civilă nr. 636/A din 20 februarie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca tardiv apelul formulat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2016 și a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și apelanta pârâtă B., împotriva Sentinței civile nr. 5694 din 13 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimați-pârâți Primăria Municipiului București, SC C. SA și Municipiul București prin Primar General.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2015*, la data de 14 iunie 2018.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 571 din data de 1 noiembrie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 ianuarie 2019, fiind trimis spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 4.

Prin rezoluția din data de 22 ianuarie 2019, s-a fixat termen la data de 21 februarie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunțată în apel de Tribunalul București, secția a V-a civilă, într-un litigiu având ca obiect "constatare nulitate act juridic", valoarea pretențiilor solicitate situându-se sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel".

Astfel, instanța supremă a constatat că potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

În interpretarea acestor dispoziții legale, a reținut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."

A reținut că, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe".

Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

În ceea ce privește efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reține că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare, ca efect al deciziei Curții Constituționale anterior menționate.

Constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Astfel, față de principiul organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speță, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018).

Totodată, Înalta Curte reține că dezlegările date de către Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia anterior menționată au fost confirmate de prevederile art. IV din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, potrivit cărora "Recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de tribunale în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de curțile de apel, iar recursurile declarare, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de curțile de apel în cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție".

În aplicarea dezlegărilor date prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanțe de la data de 14 noiembrie 2018 și confirmate prin art. IV din Legea nr. 310/2018, Înalta Curte reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, revenind instanței ierarhic superioare, și anume Curții de Apel București.

Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâta B., împotriva Deciziei nr. 636A din 20 februarie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - CL