ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2018

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Anina prin Primar și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 309/04.06.2014 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca netemeinică și nelegală, să se constate faptul că măsurile luate de conducerea Primăriei Anina față de persoana sa, în comparație cu restul personalului angajat din cadrul Unității Administrativ Teritoriale Anina, sunt discriminatorii în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar pe cale de consecință, să fie obligat CNCD să pronunțe o hotărâre în conformitate cu aspectele sesizate prin Petiția nr. 1240/21.02.2012.

Prin Sentința civilă nr. 703/13 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Anina și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva Sentinței civile nr. 703 din 13 martie 2015 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Pentru a pronunța sentința atacată, prima instanță a reținut în motivare necesitatea îndeplinirii cumulative a trei condiții pentru existența unei discriminări în temeiul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, respectiv:

(i) să existe o deosebire, excludere, restricție sau preferință;

(ii) această deosebire, excludere, restricție sau preferință să aibă la bază un criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie, sex, orientare sexuală, vârstă handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu;

(iii) această deosebire, excludere, restricție sau preferință să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de legalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În ceea ce privește reținerile pentru plata sporului de dispozitiv, instanța a considerat că nu există discriminare deoarece acestea au fost făcute din sumele pe care angajatorul trebuia să i le plătească pentru perioada în care a fost concediat și până la reintegrare.

Contrar celor reținute de prima instanță, prin raportare la primul criteriu, există o deosebire, excludere sau preferință, ținând cont că angajatorul, numai în cazul său, a dat o dispoziție de reținere a sporului de dispozitiv în tranșe, față de ceilalți angajați cărora li se rețineau din salariu sume cuprinse între 50 și 100 RON/lună astfel că aceștia au beneficiat din luna octombrie 2014 de prevederile Legii nr. 124/29.09.2014 privind amnistia fiscală pentru bugetari, el nemaiputând beneficia de aceste prevederi din cauza tratamentului discriminatoriu practicat de primarul în funcție.

Și a doua condiție este îndeplinită, prin preferința edilului ca reclamantului să-i fie reținut cât mai repede și în cuantum cât mai mare sporul de dispozitiv din sumele ce îi reveneau ca urmare a punerii în executare a Sentinței civile nr. 1084/26.02.2014, chiar dacă acest aspect nu era prevăzut nici în sentința civilă menționată și nici în Decizia nr. 37/2013 a Curții de Conturi.

A treia condiție este îndeplinită, ținând cont că scopul urmărit de primar este acela ca el să nu beneficieze pe deplin de efectele juridice ale Sentinței civile nr. 1084/26.02.2014, și anume să încaseze în întregime cuantumul drepturilor salariale prevăzute în această hotărâre judecătorească definitivă.

Existența unei discriminări directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 4/1999, art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 5, art. 6, art. 8, art. 39, art. 154, art. 165 și art. 155, raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări, restrângeri sau limitări).

Cu privire la desfacerea contractului de muncă, instanța a considerat că nu există nicio discriminare față de alți angajați, chiar dacă reclamantul era încadrat pe o funcție care în realitate nu există, deoarece deosebirea nu este întemeiată pe niciun criteriu.

Așa cum reiese din înscrisurile depuse odată cu prezentul recurs, în realitate, unicul motiv de fapt al concedierii a fost acela de a menține externalizate serviciile juridice din cadrul UAT Anina, scopul urmărit de edil fiind acela de a putea contracta aceste servicii juridice în continuare cu clientela de partid, prin firmele acestora de avocatură.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, anularea Sentinței civile nr. 703/13.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, iar pe cale de consecință, să se dispună admiterea cererii privind anularea Hotărârii nr. 309/04.06.2014 pronunțată de CNCD.

Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele de fapt și de drept invocate atât în Hotărârea CNCD nr. 309/04.06.2014, cât și în Sentința civilă nr. 703/13.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează controlul de legalitate asupra Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 309 din 4.06.2014, prin care s-a decis:

(i) cu privire la reținerile din salariu a sporului de dispozitiv, faptele sesizate nu reprezintă discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată;

(ii) cu privire la desfacerea contractului de muncă, faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, republicată.

În mod legal prima instanță a validat constatările și concluziile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, interpretând și aplicând corect prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativ la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, pornind de la definiția generală a discriminării prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reține existența unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- existența unui tratament diferențiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricție sau preferință;

- existența unui criteriu de discriminare, conform criteriilor reținute la art. 2 alin. (1) din ordonanță;

- tratamentul diferențiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanță;

- existența unei legături de cauzalitate între tratamentul diferențiat și criteriul de discriminare.

Referitor la reținerea din salariu a sporului de dispozitiv, contrar susținerilor reclamantului, probatoriile administrate în cauză nu evidențiază îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de lege pentru a se reține existența unei fapte de discriminare.

Astfel, deși s-a demonstrat existența unui tratament diferențiat aplicat recurentului în raport cu ceilalți angajați ai instituției în privința modului de recuperare a sporului de dispozitiv încasat nelegal conform constatărilor Curții de Conturi, nu rezultă existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și nici legătura de cauzalitate între criteriul indicat de recurent și dispoziția de reținere din drepturile salariale a sumelor încasate în mod nelegal.

Deși textul art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat nu conține o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, utilizarea sintagmei "sau orice alt criteriu" oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege, în săvârșirea unei fapte de discriminare.

Cu toate acestea, recurentul nu a dovedit existența criteriului de discriminare invocat, respectiv dorința Primarului comunei Anina de desființare a departamentului juridic și de externalizare a serviciilor către un coleg de partid - bun prieten al acestuia, dar și preferința primarului ca în cazul reclamantului reținerea sporului de dispozitiv să se realizeze cât mai repede și într-un cuantum cât mai mare din sumele cuvenite conform Sentinței civile nr. 108/26.02.2014.

De asemenea, nu s-a dovedit existența unei legături de cauzalitate între posibilul criteriu de discriminare și dispoziția de reținere a drepturilor salariale încasate în mod nelegal.

Referitor la desfacerea contractului de muncă, aspectele sesizate în cuprinsul petiției vizează exclusiv pretinsa nelegalitate a măsurii dispuse, respectiv încălcarea prevederilor O.G. nr. 26/2012, care interzic contractarea de servicii juridice de către autoritățile administrației publice locale, în condițiile în care acestea dețin în componența lor astfel de servicii.

Ținând seama de obiectul petiției și de elementele de fapt sesizate, în mod corect Colegiul Director al CNCD a decis că faptele sesizate cu privire la desfacerea contractului de muncă nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, republicată, astfel că în mod legal prima instanță a menținut hotărârea contestată și sub acest aspect.

În concluzie, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 703 din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN